Fostul premier al României, Teodor Stolojan, a primit astăzi titlul de Cetățean de Onoare al Județului Dâmbovița. De ce i s-a acordat distincția

Publicat: 04 06. 2026, 14:54
Actualizat: 04 06. 2026, 15:01

Fostul premier al României, Teodor Stolojan, a primit astăzi titlul de Cetățean de Onoare al Județului Dâmbovița, în cadrul ședinței festive organizate la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, cu ocazia Zilelor Județului Dâmbovița 2026.

Distincția acordată de Consiliul Județean Dâmbovița reprezintă o recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea României, dar și a legăturii speciale pe care o are cu județul, au transmis organizatorii.
Teodor Stolojan este născut la Târgoviște, în anul 1943.

Mai mult, în perioada în care a ocupat funcția de prim-ministru al României (1991-1992), a semnat ordinul de înființare a Universității „Valahia” din Târgoviște, una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din județ.


Stolojan, economist, prim-ministru, lider politic și europarlamentar, a fost președinte al PNL în perioada 2002-2004 și candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2004, înainte de a se retrage din cursă din motive de sănătate. Ulterior, a rămas una dintre figurile marcante ale liberalismului.


Autorul recomandă: