Prima pagină » Actualitate » Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării, a MURIT

Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării, a MURIT

Elena Popescu
Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării, a MURIT

Gheorghe Tinca, primul Ministru al Apărării civil după decembrie 1989, a murit. Vestea tristă a fost dată de jurnalistul Radu Tudor, care a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj emoționant.

”O veste tristă: a murit diplomatul de carieră Gheorghe Tinca, primul Ministru al Apărării civil după decembrie 1989. În mandatul său s-au stabilit primele contacte oficiale între România și NATO.,

Avea 82 de ani și o carieră de profesionist în Ministerul Afacerilor Externe, cu gradul diplomatic de ambasador, ocupând funcții de director, director general și secretar de stat. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Radu Tudor pe Facebook.

Cine a fost Gheorghe Tinca

Gheorghe Tinca s-a născut pe 21 septembrie 1941 în București. A absolvit Facultatea de Drept a Universității București, în 1964, și apoi a studiat relațiile internaționale (1965-1966). A trecut prin rangurile MAE, fiind trimis la post în Geneva (1972-1979) și New York (1982-1987), dar și prin câteva însărcinări ale MAE în conducerea organizațiilor internaționale. În 1991 a fost numit secretar de stat pe probleme de control al înarmării și dezarmare. Tinca a fost și secretar de stat pentru Orientul Mijlociu, Africa și America Latină și, în același timp, a fost director pentru afaceri multilaterale, din ianuarie 1993 până a fost numit ministru al Apărării.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
POLITICO: România, pe cale să pună capăt, mâine, unei paralizii politice de cinci luni
Digi24
De ce nu va ajunge la închisoare elevul care a înjunghiat o profesoară și un coleg? Explicațiile judecătorului Cristi Danileț
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și-a dat pe spate fanii cu o nouă apariție incendiară: „Absolut superbă!”
Adevarul
Cutremurul de 4,8 din Vrancea, efect surprinzător în București. Avertismentul unui inginer constructor
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
Tragedie pe Șoseaua Colentina! O femeie de 43 de ani a murit după ce a fost lovită de un autocar
Digi24
O importantă cercetătoare în domeniul cancerului a murit din cauza bolii pe care încerca să o vindece. Care a fost primul ei simptom
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Ce se întâmplă doctore
Fostă concurentă la Survivor, suspectă de cancer! A suferit deja o operație de histerectomie: „Momentul critic și de panică pentru mine a fost acela când mi s-a zis cuvântul «biopsie»”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cutremur în România: Ce faci dacă mașina e avariată de bucăți căzute de pe o clădire sau alte elemente stradale
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Am comandat friptură cu o felie de lamâie, zice Bulă!
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina