Gigi Becali: „O să-l iau liber”. Planul patronului FCSB pentru jucătorul pe care îl vrea cu orice preț
FCSB a încercat în ultimele zile să-l transfere pe Mario Tudose (20 de ani), fundaș central la FC Argeș, însă mutarea a căzut. Cu toate acestea, Gigi Becali (67 de ani) nu a renunțat la ideea de a-l aduce pe tânărul apărător la echipa sa.
Pentru asta, patronul „roș-albaștrilor” a anunțat că este dispus să aștepte până la expirarea contractului pe care internaționalul de tineret îl are cu gruparea piteșteană.
Realitatea: contract valabil până în 2029
„O să-l iau liber peste doi ani, dacă va fi sănătos”, a declarat Becali la Digi Sport.
Planul latifundiarului din Pipera nu poate fi pus în practică, însă. Iar motivul e unul cât se poate de simplu: Tudose nu mai are doar doi ani de contract, ci patru! Fotbalistul a semnat chiar în această vară prelungirea angajamentului cu FC Argeș și noul angajament se întinde până în 2029.
La FC Argeș, Mario Tudose câștigă aproximativ 7.000 de euro pe lună, unul dintre cele mai mari contracte din lot, dar cu mult sub oferta făcută de FCSB. Campioana României i-a oferit un salariu de 20.000 de euro lunar.
Interesul pentru Tudose avea la bază și respectarea unei importante reguli impuse de FRF, cea a prezenței pe teren a jucătorului U21, care pune probleme campioanei. Cum transferul nu s-a realizat, FCSB va apela din nou la Ionuț Cercel pentru a respecta această regulă.
După eșecul în tentativa de a-l aduce pe Tudose, Gigi Becali s-a reorientat și vrea să-l transfere pe Leo Bolgado, fundaș central de la CFR Cluj.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Gigi Becali tună după ce a picat transferul la FCSB: „E mare mafiot!”
„Mi-e rușine să vorbesc cu el”. Fotbalistul de la FCSB de care Gigi Becali se ferește
Darius Olaru nu mai este cel mai scump fotbalist din Liga 1. Cine l-a detronat pe căpitanul FCSB