Prima pagină » Actualitate » Kremlinul amenință Chișinăul. Peskov: „Actuala conducere moldovenească face o greşeală gravă”/”Această greşeală a fost făcută deja de un stat”

Kremlinul amenință Chișinăul. Peskov: „Actuala conducere moldovenească face o greşeală gravă”/”Această greşeală a fost făcută deja de un stat”

Rene Pârșan
Kremlinul amenință Chișinăul. Peskov:

Moldova face o greşeală gravă atunci când face din Rusia un adversar, de dragul construirii relaţiilor cu Europa, a declarat pentru agenţia de stat TASS purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând astfel adoptarea în această săptămână, la Chişinău, a unei noi strategii militare, în care Rusia este văzută ca o ameninţare.

„Aceasta este o continuare a unei direcţii mai degrabă de confruntare faţă de ţara noastră, o linie neprietenoasă. Din punctul nostru de vedere, actuala conducere moldovenească face o greşeală gravă”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

„Ei cred că direcţia de construire a relaţiilor cu Europa implică antagonizarea completă a Rusiei. Această greşeală a fost făcută deja de un stat. Ea nu a adus nimic bun acestui stat”, a avertizat Peskov, referindu-se la Ucraina, pe care trupele Moscovei au invadat-o în februarie 2022.

„Aceasta este o continuare a unei direcţii mai degrabă de confruntare faţă de ţara noastră, o linie neprietenoasă. Din punctul nostru de vedere, actuala conducere moldovenească face o greşeală gravă”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Rusia, dușmanul numărul unu

La 8 octombrie, guvernul moldovean a aprobat noua strategie militară a ţării până în 2035, în care se spune că principala ameninţare la adresa securităţii Moldovei este Rusia.

Printre „riscurile militare şi ameninţările la adresa securităţii naţionale” enumerate în document se numără continuarea de către Rusia a invaziei din Ucraina. Chişinăul vede o „ameninţare directă şi gravă la adresa securităţii şi statalităţii” republicii în extinderea controlului Moscovei asupra teritoriilor ucrainene, temându-se de crearea unui „coridor terestru” la frontierele sale. De asemenea, prezenţa trupelor ruse în Transnistria este identificată ca o altă „ameninţare” în strategia militară a Republicii Moldova.

Recomandarea autorului:

Moscova este în bătaia focului ucrainean. Serviciile secrete ale SUA ajută Kievul să atingă țintele strategice în adâncime ale Rusiei încă din vară

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi