Într-un apel de ultimă oră către poporul ucrainean, Zelenski anunță că respinge planul de pace al lui Trump

Publicat: 21 11. 2025, 11:39
Actualizat: 22 11. 2025, 00:34

Un oficial înalt al UE, familiarizat cu noua propunere a SUA, a declarat pentru Politico că noul „plan de pace”, pentru încetarea conflictului din Ucraina, este doar o listă de „puncte pentru a mulțumi pe Putin și un plan foarte prost”. Cu toate acestea, premierul Ungariei, Viktor Orban, laudă strategia propusă de Donald Trump  și critică Uniunea Europeană deoarece continuă să acorde sprijin militar Ucrainei și alimentează, astfel conflictul. 

Liderii UE pregătesc de urgență un plan alternativ pentru încheierea războiului în Ucraina, transmite WSJ.

După cum notează publicația, europenii se confruntă cu o altă realizare dură: eforturile lor de a-și asigura un loc la masa negocierilor, acceptând să plătească ajutor militar Ucrainei, par să nu dea rezultate.

Potrivit publicației, politicienii europeni încearcă să convingă Kievul să susțină proiectul documentului lor, care, în opinia UE, oferă condiții mai avantajoase pentru Ucraina.

Viktor Orban susține planul lui Trump: „Dacă ar fi fost președinte la acea vreme, războiul nu ar fi izbucnit niciodată”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, și-a exprimat sprijinul față de planul de încetarea a focului în Ucraina, conceput de Donald Trump. Liderul Ungariei a reiterat afirmațiile făcute de actualul lider al SUA, înaintea de revenirea sa la Casa Albă: „Dacă ar fi fost președinte la acea vreme, războiul nu ar fi izbucnit niciodată”.

„Inițiativa de pace a președintelui DonaldTrump a prins un nou avânt. Un plan de pace în 28 de puncte este pe masă, o delegație americană de negocieri se află la Kiev, iar așteptările sunt mari la nivel mondial.

Președintele american este un nonconformist persistent. Dacă ar fi fost președinte la acea vreme, războiul nu ar fi izbucnit niciodată. Este clar că, odată ce își pune în minte ceva, nu mai renunță la el și, cu siguranță, și-a propus să pună capăt războiului ruso-ucrainean”, a afirmat premierul Viktor Orban.

Orban anunță că susține planul lui Trump: “Trump este un maverick. Când SUA caută pacea, Urusula caută bani să finanțeze războiul”

Viktor Orban: „La Bruxelles, au pierdut din nou firul narativ”

Oficialul maghiar a criticat-o pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, deoarece continuă să finanțeze războiul de pe frontul ucrainean.

„Între timp, la Bruxelles, au pierdut din nou firul narativ. În timp ce Washingtonul negociază pacea, președintele Comisiei este ocupat să găsească o modalitate de a asigura și mai mulți bani pentru Ucraina și pentru finanțarea războiului”, a precizat Orban.

„Noi, maghiarii, vom avea un cuvânt sau două de spus despre asta. Momentul adevărului este aproape. Mai precis, este în seama conducerii bruxelleze”, a transmis liderul Ungariei.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului: