Lista orașelor din România în care ninge începând de vineri, 12 decembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsorile își fac apariția în mai multe orașe din România, începând cu ziua de vineri, 12 decembrie 2025, potrivit meteorologilor Accuweather. Temperaturile minime vor coborî până la -4 grade Celsius, până spre finalul lunii.
Iarna își intră în grații în mai multe zone din România. Meteorologii Accuweather au emis prognoza meteo pentru luna decembrie 2025 și, potrivit acesteia, ninsorile nu întârzie să apară. Începând cu ziua de vineri, 12 decembrie 2025, specialiștii în meteorologie susțin că se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în mai multe orașe montane.
Accuweather anunță ninsori în orașele montane
Pe listă se află și orașul Brașov, acolo unde, începând cu ziua de vineri, 12 decembrie 2025, va ninge. Meteorologii Accuweather arată că se vor înregistra 3 grade Celsius, pe timpul zilei, vineri și sâmbătă (12 și 13 decembrie 2025). Temperaturile minime se vor situa între 1 și -2 grade Celsius. Potrivit specialiștilor în meteorologie, vor fi 7 zile în care va ninge în Brașov. Situația meteorologică va fi similară și în celelalte orașe montane.
Zilele în care se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în Brașov:
- 12 decembrie 2025, vineri: temperatură maximă de 3 grade Celsius, temperatură minimă de -2 grade Celsius.
- 13 decembrie 2025, sâmbătă: temperatură maximă de 3 grade Celsius, temperatură minimă de 1 grad Celsius.
- 19 decembrie 2025, vineri: temperatură maximă de 2 grade Celsius, temperatură minimă de -1 grad Celsius.
- 24 decembrie 2025, miercuri: se vor înregistra 3 grade pe timpul zilei. Noaptea, temperatura va coborî până la -2 grade Celsus.
- 27 decembrie 2025, sâmbătă: temperatură maximă de 3 grade Celsius, temperatură minimă de -3 grade Celsius.
- 28 decembrie 2025, luni: temperatură maximă de 1 grad Celsius, temperatură minimă de -3 grade Celsius.
- 29 decembrie 2025, marți: temperatură maximă de 1 grad Celsius, temperatură minimă de -4 grade Celsius.
Luna ianuarie 2026 vine cu temperaturi scăzute, în Brașov. Temperaturile minime vor ajunge și la -9 grade Celsius.
Autorul recomandă:
Ciclonul „Cassio” ajunge și în România. Vânt la rafală de până la 110 km/h