Prima pagină » Actualitate » Cinci tineri care mergeau la mare, la un pas să ardă de vii. Mașina în care se aflau a căzut într-o râpă și a luat foc, la Agigea (FOTO-VIDEO)

Cinci tineri care mergeau la mare, la un pas să ardă de vii. Mașina în care se aflau a căzut într-o râpă și a luat foc, la Agigea (FOTO-VIDEO)

Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 26 de ani, au ajuns la spital, duminică dimineață, în urma unui accident rutier petrecut la Agigea, în apropierea sensului giratoriu dintre Autostrada A4 și DN 39A. Șoferul nu a observat că se termină autostrada și a căzut cu mașina într-o râpă. Autoturismul a luat foc, dar – din fericire – niciun pasager nu a fost încarcerat și, astfel, au reușit să iasă toți la timp.

Polițiștii constănțeni au fost sesizați, în jurul orei 05.00, printr-un apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier petrecut în județ, în afara localității Agigea, în sensul giratoriu cu DN 39A, unde un vehicul a intrat în coliziune cu bara metalică de protecție, iar în urma impactului, autoturismul a luat foc.

Conducătorul autoturismului, un tânăr de 26 de ani, din București, precum și cei patru pasageri, cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani, unul din Buzău și trei din Călărași, au fost transportați la spital pentru investigații medicale, cu răni ușoare.

Pentru că existau suspiciuni că tinerii se aflau în stare de ebrietate, acestora le-au fost recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. De asemenea, în acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală.


Citește și:

Un şofer băut a lovit un autobuz și a fost proiectat pe spaţiul verde al unui sens giratoriu. Bărbatul s-a certat cu polițiștii

„Împinge-ți prietenul”, provocarea de pe Tik Tok care aproape s-a încheiat cu o tragedie în Spania

O bătrână a fost grav rănită de un excavator, pe un șantier din Galați. Femeia trecea prin zonă, când utilajul mergea cu spatele

Accident grav în Brăila. O autocisternă s-a răsturnat şi a luat foc (GALERIE FOTO)

Accident teribil în județul Iași, cu patru victime. Două mașini de lux s-au izbit frontal

Carambol pe un drum național din județul Giurgiu, soldat cu cinci răniți. Au fost implicate două autoturisme și un microbuz cu 11 pasageri


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi