Premiile Oscar, ediția a 98-a. Filmul care a bătut toate recordurile din istorie: este nominalizat la 16 categorii
Ediția cu numărul 98 a ceremoniei de decernare a premiilor Oscar are loc la Los Angeles, în impunătorul teatru Dolby, de la Hollywood. În cadrul evenimentului, Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 24 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2025.
Gazda evenimentului este actorul de comedie Conan O’Brian, aflat în această postură pentru al doilea an consecutiv.
„Sinners” sparge toate recordurile
Gala este transmisă în direct de postul de televiziune american ABC și pe platforma de streaming Hulu. Ora de începere este 19:00, ora locală în SUA, ceea ce înseamnă că pentru România ceremonia se va desfășura în noaptea de 15 spre 16 martie, începând cu ora 1:00, potrivit Agerpres.
Nominalizările au fost anunțate la 22 ianuarie, de către actorii Danielle Brooks și Lewis Pullman.
Filmul horror „Sinners”, produs, scris și regizat de Ryan Coogler, este nominalizat la 16 categorii, un record istoric. Până la această ediție a premiilor Oscar, recordul de cele mai multe nominalizări, în număr de 14, a fost deținut de fiecare dintre lungmetrajele „All About Eve” (1950), „Titanic” (1997) și „La La Land”.
Pe locul secund în topul nominalizărilor se află pelicula „One Battle After Another”, cu 13, iar locul al treilea este împărțit de „Frankenstein”, „Marty Supreme” și „Sentimental Value”, fiecare cu 9 nominalizări.
Actrița Amy Madigan a stabilit, la rândul său, un nou record, primind a doua sa nominalizare, pentru rolul secundar din „Weapons”, la o distanță de 40 de ani de la prima nominalizare la aceeași categorie pentru „Twice in a Lifetime” (1985).
Ruth E. Carter a devenit cea mai nominalizată femeie afro-americană din istoria Oscarurilor, fiind propusă pentru a cincea oară la categoria „Cel mai bun design de costume”. Autumn Durald Arkapaw este a patra femeie și, totodată, prima de culoare nominalizată la categoria „Cea mai bună imagine”.
Marile filme favorite pentru „Cel mai bun lungmetraj”
Noua categorie introdusă la ediția din 2026 a premiilor Oscar este „Cea mai bună distribuție” (Best Achievement in Casting). Aceasta este prima categorie nouă adăugată de Academia Americană de Film de la introducerea premiului pentru „Cel mai bun lungmetraj de animație”, în 2001. Decizia recunoaște oficial rolul esențial pe care directorii de casting îl au în procesul de realizare a unui film.
Cele 10 titluri incluse în competiția pentru „Cel mai bun lungmetraj” sunt:
- „Bugonia” (regia Yorgos lanthimos),
- „F1” (regia Joseph Kosinski),
- „Frankenstein” (regia Guillermo del Toro),
- „Hamnet” (regia Chloe Zhao),
- „Marty Supreme” (regia Josh Safdie),
- „One Battle After Another” (regia Paul Thomas Anderson),
- „The Secret Agent” (regia Kleber Filho),
- „Sentimental Value” (regia Joachim Trier),
- „Sinners” (regia Ryan Coogler),
- „Train Dreams” (regia Clint Bentley).
Pentru distincția de Cel mai bun regizor, au intrat în competiție: Chloe Zhao („Hamnet”), Josh Safdie („Marty Supreme”), Paul Thomas Anderson („One Battle After Another”), Joachim Trier („Sentimental Value”) și Ryan Coogler („Sinners”).
Cel mai bun actor în rol principal va fi ales dintre:
- Timothee Chalamet (pentru rolul „Marty Mauser” din „Marty Supreme”,
- Leonardo DiCaprio (pentru rolul „Bob Ferguson” din „One Battle After Another”),
- Ethan Hawke (pentru rolul „Lorenz Hart” din „Blue Moon”).
În competiția pentru Cea mai bună actriță în rol principal au intrat:
- Jessie Buckley (pentru rolul „Agnes Shakespeare” din „Hamnet”),
- Rose Byrne (pentru rolul „Linda” din „If I Had Legs I’d Kick You”),
- Kate Hudson (pentru rolul „Claire Sardina” din „Song Sung Blue”),
- Renate Reinsve (pentru rolul „Nora Borg” din „Sentimental Value”),
- Emma Stone (pentru rolul „Michelle Fuller” din „Bugonia”).
Primele premii Oscar, acordate în 1929
Primele premii ale Academiei Americane de Film, numite ulterior „Oscar”, au fost acordate la 16 mai 1929, iar ceremonia a avut loc la Hotelul „Hollywood Roosevelt”, în fața unui public alcătuit din aproximativ 270 de persoane.
După acea primă ediție, ceremoniile de decernare a premiilor Oscar au avut loc la hotelurile „Ambassador” și „Biltmore”, dar pe măsură ce evenimentul devenea tot mai important, sălile care îl găzduiau deveneau neîncăpătoare. Așa se face că a fost mutat în diferite locuri, iar începând cu anul 2002 gala Oscarurilor are loc la „Teatrul Dolby”.
Statueta care se înmânează câștigătorilor reprezintă un cavaler cu o sabie care stă pe o rolă de film cu cinci cadre, reprezentând categoriile inițiale ale Academiei: actorii, scenariștii, regizorii, producătorii și tehnicienii. Mult râvnita statuetă a Oscarurilor măsoară 34 cm. A văzut lumina zilei la sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut, în urma creării Academiei de Arte și Științe Cinematografice (Academia Americană de Film), în anul 1927, de către proprietarul Metro-Goldwyn-Mayer, Louis Mayer.
A fost concepută de Cedric Gibbons și lucrată de sculptorul George Stanley. Denumită, oficial, Premiul de Merit al Academiei, statueta a rămas cunoscută sub numele de Oscar. Academia nu a oficializat acest nume până în 1939, cu toate că era deja foarte folosit. Statuetele sunt realizate din bronz placat cu aur de 24 de carate și cântăresc aproape 4 kg.
Cele mai premiate filme din istorie
Filmele cu cele mai multe premii Oscar din istorie rămân „Ben-Hur” (1959), „The Lord of the Rings: The Return of the King” (2003) și „Titanic” (1997), fiecare cu 11 trofee.
Le urmează musicalul „West Side Story” (1961), cu 10 Premii Oscar.
RECOMANDAREA AUTORULUI: