Visarion Alexa a recunoscut agresiunea sexuală asupra unei enoriașe, în faţa Comisiei de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ce urmează acum pentru celebrul preot din București

Publicat: 22 09. 2022, 18:37
Actualizat: 22 09. 2022, 18:43
Preotul Visarion Alexa / FOTO - Facebook

Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis joi, prin intermediul unui comunicat, că preotul Visarion Alexa „și-a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, anunţă că preotul Visarion Alexa a recunoscut, în faţa unei comisii a Arhiepiscopiei Bucureştilor, fapta de care este acuzat, fiind suspendat de la slujire şi retras din funcţia de paroh.

„Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declaraţie personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent. Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat şi în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunţite şi invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reţinut în declaraţii”, a declarat Bănescu, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Părintelui Visarion Alexa, cercetat după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o, i s-a retras funcția de paroh și trebuie să informeze constant Arhiepiscopia despre evoluția cercetărilor.

Ca urmare a recunoașterii faptei, Arhiepiscopia a luat următoarele decizii statutare, despre care susține că sunt singurele ce pot fi luate până la pronunțarea sentinței de către instanță:

  • interdicția a oficia orice serviciu religios
  • retragerea funcției de paroh, ceea ce înseamnă că nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ
  • obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a precizat că, după pronunţarea sentinţei judecătoreşti, Arhiepiscopia Bucureştilor va comunica sancţiunile împotriva preotului Visarion Alexa, acestea urmând a fi „direct proporţionale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar”.

„Odată cu pronunţarea sentinţei judecătoreşti de la sfârşitul perioadei de control judiciar, ţinând cont riguros de motivaţia sentinţei şi de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancţiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancţiuni direct proporţionale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar”, a adăugat Bănescu.

El a subliniat că poziţia Bisericii este întotdeauna favorabilă celui vulnerabil.

„Poziţia Bisericii, poziţia creştină, este totdeauna, în mod natural şi subînţeles, favorabilă celui vulnerabil şi oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în acelaşi timp, şi spaţiul moralmente terapeutic de îndreptare şi vindecare prin pocăinţă sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească şi să-i mângâie sufleteşte pe toţi cei afectaţi de această situaţie adânc tulburătoare!”, a mai spus Vasile Bănescu.

Preotul Visarion Alexa, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Preotul Visarion Alexa, plasat sub control judiciar p eo perioadă de 60 de zile pentru agresiune sexuală, și-ar fi atins victima în zonele intime în timpul unei spovedanii.

Potrivit procurorilor de la Parchetul Sectorului 6, „la data de 23.04.2022, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, după ce a procedat la spovedirea acesteia și în timp ce se aflau în altarul de vară din curtea unei biserici din București, a agresat-o sexual pe persoana vătămată prin aceea că a mângâiat-o pe fese, a sărutat-o în urechea dreaptă, i-a pus mâna pe sâni pe deasuăra și pe sub bluză, a introdus mâna în zona vaginului și a atins-o și a mângâiat-o pe aceasta, după care a prins cu putere mâinile persoanei vătămate, le-a îndreptat în zona penisului său șu a început să le frece de penis pe deasupra hainei preoțești, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală”.

Vă recomandăm și: