Prima pagină » Actualitate » Un psiholog celebru se revoltă după ce Emil Boc s-a filmat în timp ce bea „leacul perfect” după o noapte la UNTOLD

Un psiholog celebru se revoltă după ce Emil Boc s-a filmat în timp ce bea „leacul perfect” după o noapte la UNTOLD

Psihologul Mihai Copăceanu, printr-o postare pe Facebook, se revoltă după ce Emil Boc s-a filmat în timp ce bea „leacul perfect” după o noapte la UNTOLD. Vă reamintim că primarul orașului Cluj-Napoca a postat pe internet imagini în timp ce consumă zeamă de varză, după o noapte petrecută la festival.

În urmă cu două zile, Emil Boc a prezentat pe rețelele de socializare „leacul perfect” după o noapte petrecută în cadrul festivalului UNTOLD. În imagini apare edilul în timp ce prezintă un „remediu” pentru refacere. „Remediul” este chiar zeama de varză (moarea) pe care o consumă dintr-un pahar, așa cum poate fi văzut în videoclip. Gândul a arătat AICI imaginile.

Sondaj Gândul


Ești de acord cu desemnarea unui nou premier tehnocrat?

Vezi rezultate

Loading ...

Gestul său nu a trecut neobservat nici de experți. Mihai Copăceanu, psiholog celebru, aduce în atenție episodul cu zeama de varză, precum și cel în care susține despre țuica de prune că este „un antibiotic natural”.

„Până când permitem primarilor să promoveze alcoolul?

Zilele acestea, social media, televiziunile și radiourile sunt pline de imagini, videouri și mesaje de la UNTOLD. Personalități, vedete, politicieni – toată lumea pare să fie acolo, încât îți pare rău că nu ai trecut și tu.

Printre cei care promovează intens UNTOLD se află și primarul Clujului, domnul Emil Boc. Am văzut două clipuri în care face o promovare atât de entuziastă festivalului, încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva primarul Clujului a devenit, pentru câteva zile, principalul agent de promovare al Untold și plătit pentru asta. Teoretic, Untold ar trebuie să promoveze Clujul, nu invers”, a scris psihologul pe Facebook.

Episodul cu țuica de prune ca un „antibiotic natural”

Psihologul a adus în atenție, prima oară, declarațiile lui Emil Boc referitoare la o băutură alcoolică, și anume țuica de prune. Mihai Copăceanu atrage atenția că băutura respectivă nu este un „antibiotic natural” și spune că este, de fapt, „otravă”. El mai precizează că alcoolul „nu devine medicament prin tradiție sau repetiție”.

„Într-unul dintre clipurile video, în direct la radio, dl Emil Boc face referire, în glumă, la țuica de prune, la pălincă. (Teoretic, e o diferență între cele două). În fine, primarul scoate, citez «ca un ardelean autentic» (alt mit) dintr-o traistă, pe lângă slană, ardei, rosie, pâine și surpriză: o țuica de prune, pe care însuși distinsul primar o numește “un antibiotic natural.”. Poftim??

Domnule primar, țuica nu este «antibiotic natural», este OTRAVĂ, toxic, nu are nimic bun. Să prezentați alcoolul drept remediu medical este grav pentru că normalizează consumul unei substanțe toxice sub pretextul sănătății invocand o… minciună.

Alcoolul nu devine medicament prin tradiție sau repetiție — astfel de mituri, scuze minciuni, cresc acceptabilitatea consumului și pot face un comportament nociv să pară benefic”, continuă psihologul pe Facebook.

Episodul cu „leacul” după o noapte petrecută la UNTOLD: zeama de varză

Altfel, psihologul a făcut referire și la momentul în care Emil Boc bea zeamă de varză, după o seară petrecută la festival.

Emil Boc are ”leacul perfect” după prima noapte de UNTOLD

„Într-un alt clip video, publicat pe pagina oficială a primăriei, dlui vorbește despre zeama de varză, ca, citez «leac după o noapte de Untold.» Poate părea amuzant, poate fi o glumă, dar unui primar nu î este permis să facă astfel de glume pe pagina oficială.

El este un reprezentant al comunității, iar atunci când vorbești public pe social media sau la un radio national, mesajele tale au și o componentă de responsabilitate publică.

Nu cred că un primar ar trebui să promoveze, nici măcar în glumă, consumul de alcool. Și nu cred că o pagină oficiala a unei instituții publice poate fi locul unde primarul însuși își permite orice penibilități.

Mai ales că trăim într-o țară în care consumul problematic de alcool reprezintă o problemă gravă de sănătate publică (pentru adulți, tineri, vârstnici, bărbați și femei) și Clujul NU face excepție, nici acum, nici în general.

Acum, la Untold când distracția, muzica, voia bună este obligatoriu asociată cu consumul de alcool, în exces, dumneata ca primar nu faci decât să întărești aceste convingeri. «Hi, să bem, să ne simțim bine!»”, spune psihologul.

Psihologul critică mesajul transmis de primarul Clujului în contextul temperaturilor ridicate și al festivalului Untold. În opinia sa, edilul ar fi trebuit să promoveze hidratarea și grija pentru sănătate, nu consumul de alcool. El consideră că municipalitatea putea lua și măsuri concrete. Printre acestea, suplimentarea punctelor gratuite de apă potabilă din zona festivalului. Astfel, siguranța participanților nu ar fi rămas doar în responsabilitatea organizatorilor.

Psihologul aduce în atenție importanța hidratării

Psihologul explică faptul că hidratarea este esențială în condiții de căldură și efort fizic prelungit. Lipsa somnului și consumul de energie pot accentua riscul de rău fizic. În același timp, specialistul critică promovarea intensă a berii în zona festivalului. El susține că alcoolul a devenit o parte importantă din atmosfera și marketingul evenimentului.

Psihologul Mihai Copăceanu susține că autoritățile ar trebui să transmită mesaje clare despre hidratare și consum responsabil. El critică normalizarea alcoolului și promovarea unor „remedii” după consumul excesiv. El mai spune că un primar trebuie să reprezinte comunitatea și să aibă grijă de siguranța oamenilor. În cazul unui festival cu sute de mii de participanți, mesajul ar trebui să fie simplu, legat de distracție, dar și de grijă pentru sănătate.

„P.S. după critica dlui Ion Cristoiu «Emil Boc, recunoaște entuziasmat că Untold nu e un moment de cultură, ci de băutură!», insist ca primarul Clujului să-și revizuiască poziția și afirmațiile și acum și pe viitor”, mai notează psihologul pe Facebook.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi