Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan nu este singura persoană vizată de „injuriile” lui Ovidiu Vanghele, chiar dacă este printre puținii oameni din România care au posibilitatea de a-i impune o interdicție jurnalistului de la Centrul de Investigații Media. Acest lucru s-a și întâmplat marți, 10 noiembrie, la finalul conferinței de presă pe care șeful statului a organizat-o la Palatul Cotroceni, când, după ce a adresat ultima întrebare din maratonul de lămuriri pe care le-au cerut jurnaliștii, Ovidiu Vanghele a aflat că nu va mai avea dreptul de a participa la evenimente organizate în mandatul lui Nicușor Dan.
La câteva zile după incident, activista Alina Andreea Stamatiu Ungurianu reduce în atenția publică mai multe jigniri și amenințări pe care jurnalistul le-a făcut la adresa ei, inclusiv un mesaj în care a numit-o „sdreamță je goasă”.
Jurnalista Lili Ruse a reacționat cu un comentariu prin care le transmite „adoratorilor” lui Ovidiu Vanghele „să intre într-o zi în gura lui”.
Toate acestea în contextul în care, la câteva ore după ce au reapărut informațiile, Tudor Chirilă – unul dintre susținătorii de frunte ai actualului președinte în campania electorală din mai 2025, acum „convertit” într-unul dintre cei mai vehemenți critici ai săi – a repostat cel mai recent mesaj publicat de Ovidiu Vanghele și l-a acuzat pe Nicușor Dan că încalcă legea prin faptul că „se răzbună pe un jurnalist incomod”.
Cum a amenințat-o Ovidiu Vanghele pe activista Alina Andreea Stamatiu Ungurianu
Activista Alina Andreea Stamatiu Ungurianu a postat vineri, 13 noiembrie, pe pagina personală de Facebook, un mesaj în care îi transmite președintelui României faptul că există scenarii mai grave decât jignirile lansate de Ovidiu Vanghele.
Activista a publicat, alături de textul postării, un mesaj mai vechi în care spunea, cu referire la „aia cu patru nume”, că, dacă ar fi în locul lui George Simion, ar alege „doi-trei ciobani d-aia aurari cu pewla ca bata-n care se sprijină”, i-ar îmbrăca frumos și le-ar da sarcina „să le tufă si sa le aduca la partid”.
Mesajul activistei pentru președintele Nicușor Dan: „Să vă înjure Ovidiu Vanghele nu este cel mai rău lucru”
„Stimate domnule președinte Nicușor Dan, să vă înjure Ovidiu Vanghele nu este cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Ar putea să invite „doi-trei ciobani cu p**a mare” să „f**ă” două femei sau să le vio*eze, dacă nu stau.
Pentru că cele două femei spuneau lucruri politice care jurnalistului Ovidiu Vanghele nu îi erau pe plac. Niciuna din cele două femei nu îi adresaseră nici cea mai mică injurie.
PS. Postarea asta este legata de captura de ecran care s-a raspandit peste tot, aici pe FB, in care jurnalistul Ovidiu Vanghele voia sa-mi dea „cu buricul in frunte”. Postarea lui este de acum cativa ani. Captura de ecran e nouă”, a scris Alina Andreea Stamatiu Ungurianu în postarea publicată pe Facebook.
Reacția jurnalistei Lili Ruse: „Există forme de viață care râd că acest abuzator a făcut această glumă”
Jurnalista Liliana Ruse, care nu se află la primul episod în care sare în apărarea „colegilor abuzați” de Ovidiu Vanghele, a reacționat la postarea publicată de Alina Andreea Stamatiu Ungurianu.
„Stii că există forme de viață care râd? Li se pare funny că acest abuzator a făcut această glumă. Dar na, nu poti să zici nimic de el, că e erou. Le doresc adoratorilor să intre intr-o zi în gura lui”, a scris Lili Ruse în comentariu publicat.
De altfel, în luna noiembrie a anului trecut, Lili Ruse și-a arătat solidaritatea față de jurnalista Sidonia Bogdan care a anunțat că va formula o plângere penală împotriva lui Ovidiu Vanghele, după ce s-a simțit abuzată de acesta.
La acea vreme, Sidonia Bogdan făcea apel la „toate femeile care au fost agresate verbal de Ovidiu Vanghele pe internet” să îi trimită, în privat, toate capturile de ecran în care pot fi observate jignirile sau amenințările aduse la adresa lor.
Pe lângă Lili Ruse, inițiativa Sidoniei Bogdan s-a bucurat și de sprijinul jurnalistei Maria Coman, care s-a declarat bucuroasă de faptul că „Sidonia are curaj să își asume public lupta asta”.
Mai multe informații sunt disponibile în articolul Gândul, care poate fi citit AICI.
Noul atac al lui Tudor Chirilă la adresa președintelui Nicușor Dan: „Aș adăuga ceva la ce scrie Ovidiu Vanghele” / „Nicușor, te rinocerizezi”
Tudor Chirilă, unul dintre susținătorii lui Nicușor Dan care au descis să întoarcă armele, a distribuit vineri, 13 noiembrie, pe pagina personală de Facebook, cel mai recent mesaj publicat de Ovidiu Vanghele pe contul său.
Mai nou, Tudor Chirilă îl acuză pe președintele României că încalcă legea prin faptul că se „răzbună folosind prerogative instituționale care nu au nicio legătură cu ofensa personală” care i-a fost adusă. Totodată, fostul fan îi transmite lui Nicușor Dan că „se rinocerizează”.
„La ce scrie Ovidiu Vanghele aș adăuga ceva.
Justificarea lui Nicușor Dan pentru menținerea lui Pahonțu în funcție și refuzul de a ține cont de prezența lui Pahonțu, în noaptea de 21 decembrie 1989, într-un dispozitiv al Trupelor de Securitate mobilizate împotriva Revoluției, este că el, Nicușor Dan, n-a venit la Cotroceni ca să se răzbune.
Totuși, se răzbună pe un jurnalist incomod care l-a insultat la nivel personal. Și se răzbună folosind prerogative instituționale care nu au nicio legătură cu ofensa personală, încălcând, în opinia mea, legea.
Deci înlăturarea unui om dintr-o funcție publică pentru trecutul său în structurile de represiune ar fi răzbunare, dar interzicerea unui jurnalist pentru că te-a înjurat pe Facebook nu e.
Nicușor, te rinocerizezi”, a scris Tudor Chirilă în postarea publicată pe Facebook.
Mesajul prin care Ovidiu Vanghele îi cere scuze „la nivel uman” lui Nicușor Dan
Jurnalistul Ovidiu Vanghele a postat, tot vineri, 13 noiembrie, pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care prin care anunță că „la nivel personal, uman, persoana Ovidiu Vanghele și-a cerut scuze persoanei Nicușor Dan”.
„La nivel personal, uman, persoana Ovidiu Vanghele și-a cerut scuze persoanei Nicușor Dan, constatând eu că omul ND a primit el, la nivel personal, invectiva. Mi se pare în continuare un gest de bun simț omenesc, deci obligatoriu.
Evident, invectiva nu-i era adresată omului ND. Până în 8 aprilie – momentul semnării actului infam pe care invectivele mele îl vizau direct, dar și al justificării alegerii dnei Chiriac pt funcția de proc general, in ciuda evidențelor că, din greseala sau cu intentie, nu stim, a protejat doi vio*atori de copii de justitie, până când colegii mei de la Să fie lumină și cu mine am forțat, prin jurnalismul nostru, dreptatea, chiar și tardivă, pentru victimele acestor agresori, azi la pușcărie amandoi, cu pedepse grele – toată conduita mea la adresa persoanei (ba chiar si functionarului de până atunci) ND stă mărturie.
Sigur ca mă asteptam ca omul de stat ND sa faca aceasta diferenta. Aparent a si facut-o, spunand ca a inteles clar contextul in care critica mea exagerata, ofensatoare, a venit. Doar ca a luat-o personal, asa ca punctul 1”, a scris Ovidiu Vanghele.
„Dincolo de layerul personal, rămâne cum am stabilit” / „Pentru adevărul ăsta ma voi bate până crăp”
„Dincolo de layerul personal, ramane cum am stabilit: masura (decretul de numire) si justificarea lui raman niste lucruri profund ticăloase, murdare, contestabile chiar si cu aceste cuvinte dure, ofensatoare, pentru unii poate violente.
Pentru ca lucurile stau fix asa si nu altfel, avem dovezi scrise, acte judiciare cu valoare de adevăr dată de condamnarea lor definitivă. Oamenii aia doi sint acum la puscarie pt ani buni pentru fapte demonstrate in justitie pe baza probelor vazute dar ignorate de proc Chiriac.
Iar „alternative facts” nu exista, realitatea asta este. Ăsta e adevarul. Si pentru adevarul ăsta ma voi bate pana crăp”, a mai punctat jurnalistul în postarea publicată pe Facebook.
Nicușor Dan a răspuns la întrebarea care a rămas fără răspuns în conferința-maraton de la Cotroceni, adresată de Ovidiu Vanghele
Președintele Nicușor Dan, aflat joi, 12 noiembrie, în vizită oficială la Dublin, a primit exact aceeași întrebare pe care i-a pus-o, în urmă cu două zile, Ovidiu Vanghele, care a vrut să afle dacă decizia procurorului general al României, Cristina Chiriac – numită în funcție de Nicușor Dan la data de 8 aprilie 2026 – de a vota împotriva unei propuneri prin care secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ar fi sesizat inspecția judiciară pentru a cerceta o „aparentă ingerință” comisă chiar de aceasta reprezintă unul dintre elementele incluse în reforma Justiției propusă de actualul președinte în campania electorală din 2025.
„Asta este, într-adevăr, o opinie. Și la această opinie voi răspunde”, a replicat, inițial, Nicușor Dan.
Jurnalistul care i-a adresat președintelui exact aceeași întrebare pe care a primit-o de la Ovidiu Vanghele a insistat că este vorba de „un fapt”, nu de o opinie personală sau de una jurnalistică, iar șeful statului a fost de acord.
„A fost o exercitare a unei competențe stabilite de o lege specială, legea de funcționare a CSM – cred că se numește legea de organizare a sistemului judiciar – așa cum alți membri ai CSM au votat, ani la rând, în situații similare. Nu a fost un conflict de interese, pentru că este o lege specială, care reglementează o situație foarte restrânsă a unui număr foarte restrâns de persoane”, a explicat președintele României.