VIDEO | Cum a reușit un preot să aducă fericirea pentru o familie cu patru fete, după ce le-a făcut o casă din două containere modulare. „Locuiam șase într-o cameră”

Publicat: 04/08/2022, 13:28
Actualizat: 04/08/2022, 13:40

După ce timp de 20 de ani au stat într-o singură cameră, șase suflete din Argeș întrezăresc acum speranța unei vieți mai bune. Au primit în dar o casă din module și, chiar dacă mai au nevoie de multe, sunt fericiți. Iar asta se vede acum pe chipul lor.

Ionel și Georgeta se cunosc de două decenii și au împreună patru fete. Până deunăzi locuiau într-o casă dărăpănată din comuna Albota, judetul Argeș.

Trăiau toți într-o singură cameră, iarnă – vară, cu nevoile unei familii cu șase suflete, nevoi care creșteau direct proporțional pe parcurs ce fetele se măreau.

Cum se întâmplă de obicei într-o familie cu mulți copii, cel mare are grijă de ceilalți. Mihaela este cea mai mare și își aduce aminte, cu lacrimi în ochi, de cei 19 ani petrecuți în cămăruța familiei.

Mihaela a ajuns la vârsta la care trebuie să plece la facultate și, pentru că a gasit o oportunitate de cazare și masă ieftine, a ales să meargă în Franța, să facă dreptul. O variantă nesperată până acum o lună. Tot un dar de la Dumnezeu este considerat și ajutorul unui preot care a strâns bani și le-a cumpărat două containere modulare din care le-a făcut o casă cu trei cămăruțe, baie și bucătărie.

„Niciodată nu am avut mai mult, ci doar am sperat”

“Vă dați seama că a fost foarte greu să locuim toți șase într-o singură cameră, iar când erau mai mici mai era într-un fel, dar apoi, când au crescut fetele, cerințele au fost din ce în ce mai mari și la școală și toate celelalte, vă dați seama, a fost mai greu. Învățau pe rând, venea una, pleca cealaltă, a fost un du-te vino continuu. A fost greu, dar ne-am adaptat pentru că nevoia te învață. Niciodată nu am avut mai mult, ci doar am sperat. Acum îmi mai doresc doar sănătate, să îmi văd fetele cat mai sus posibil, să nu treacă prin ce am trecut noi și să nu aibă lipsuri, atât îmi doresc”, mărturisește Georgets, mama fetelor.

„Aveam doua paturi. Tata dormea la margine cu una dintre noi, iar celelalte trei în patul celălalt, cu mama. Cel mai mult ne plăcea să stăm la perete și făceam cu rândul în fiecare zi. A fost greu pentru că era și locul mic, aici ne făceam temele, aici mâncam, în pat, că nu e spațiu, făceam tot aici.

Când ne-am mutat mi-a fost foarte greu pentru că m-am atașat de locul ăsta. Am stat aici 17 ani, dar nu mai îmi place să vin aici pentru că mă uit așa cu emoție, simt o mare emoție când sunt aici, aici ne alergam prin casă, aici scriam, aici discutam cu surorile, era universul nostru. Acum e goală camera, atunci era plină, cu jucării, cu cărți, cu tot ce avem, cu toate alea. A fost greu (…) Am vrut să dau la medicină, dar nu a fost să fie. Când eram mică am vrut să mă fac judecător pentru că spun adevărul și vreau adevărul. Apoi m-am gândit sa mă fac procuror, dar depinde ce îmi va plăcea în facultate, sunt foarte ambițioasă și vreau să plec în Franța, îmi plac încercările. Este o oportunitate, plătesc puțin cazare și masă. Acum am dat din plâns în râs, eu zâmbesc, așa mă știe lumea, foarte veselă, deși am trecut prin multe greutăți. Sper să fie bine!”, mărturisește Mihaela, una dintre fetele familiei.

Diferența dintre cele două case în care stăteau șase suflete este evidentă. Oamenii ar mai avea nevoie de multe, dar se mulțumesc cu ce au și spun că Dumnezeu lucrează prin oameni. Iar asta se citește cel mai bine pe chipul copilului care a fost toată viața sprijinul familiei.