Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Șeful ASF ar putea fi audiat în Parlament, în cazul creșterii tarifelor la polițele RCA. Cine va solicita acest lucru

VIDEO | Șeful ASF ar putea fi audiat în Parlament, în cazul creșterii tarifelor la polițele RCA. Cine va solicita acest lucru

Sediul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) / Sursa foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunțat luni, după şedinţa Biroului Executiv al partidului, că liberalii vor solicita audierea în Parlament a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, pe tema preţurilor la poliţele RCA.

„Cea de-a doua concluzie a şedinţei noastre de astăzi ţine de o problemă a sistemului de asigurări, problemă generată poate şi de falimentul unei mari companii de asigurări anul trecut şi soluţiile pe care ni le dorim în acest moment ţin, pe de-o parte, de stoparea creşterii preţurilor poliţelor RCA, iar, pe de altă parte, de anumite măsuri pe care ni le dorim a fi adoptate pentru a preîntâmpina anumite posibile practici similare a celor care, din păcate, au dus la falimentul acestei mari companii şi la generarea tuturor problemelor ulterioare”, a precizat Stroe.

Stroe a mai precizat informat că PNL va solicita audierea preşedintelui ASF într-o şedinţă comună a Comisiilor de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

„Trebuie să ne asigurăm că nu poate fi vorba de o anumită lipsă de acţiune ca în cazul crizei din zona energiei şi, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că în momentul de faţă ASF studiază şi vine cu propuneri concrete privind stabilizarea preţurilor asigurărilor în România. Afectaţi sunt deopotrivă atât proprietarii de maşini şi vehicule, cât şi transportatorii”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

Întrebat dacă s-ar impune o demitere sau o demisie a preşedintelui ASF, el a afirmat: „Concluzii şi decizii putem să tragem după ce avem aceste audieri în Parlament. Parlamentul este autoritatea care exercită control parlamentar asupra activităţii ASF, nu putem de la bun început ieşi cu astfel de solicitări, cum la fel probabil că şi în plan public, nu numai în plan politic vom avea măsuri clare şi bine definite din partea ASF”.

Reacția ASF, după anunțul PNL

„Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat la cunoștință de anunțul făcut de Partidul Național Liberal de a solicita audierea Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară într-o ședință comună a Comisiilor de Buget-Finanţe ale Camerei Deputaţilor și Senatului, în scopul prezentării situației din piața RCA (asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie), precum și soluțiile pe termen lung.

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară va da curs oricărei invitații din partea Parlamentului, pentru a prezenta lămuriri cu privire la activitatea sa și la evoluțiile piețelor pe care le supraveghează.

Totodată, având în vedere legislația europeană în vigoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară a menționat întotdeauna faptul că nu poate interveni, în sensul impunerii nivelului primelor de asigurare, indiferent de categoria și tipul autovehiculului sau de segmentul în care se încadrează proprietarul acestuia. Orice încălcare a directivelor europene (în cazul de față, Directiva 2009/138/EC privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare – Solvabilitate II) poate atrage procedura de infringement.

Cu referire la modul de stabilire a tarifelor RCA de către societățile de asigurare, precizăm că acestea își calculează tarifele RCA bazându-se, în principal, pe propriul istoric al daunalității și pe previziunile cu privire la evoluția acesteia și a altor cheltuieli care decurg din încheierea contractelor RCA, potrivit art. 18 – Stabilirea primei de asigurare RCA și informarea asiguratului din Legea nr. 132/2017”, a transmis, luni, Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin intermediul unui comunicat de presă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ministrul Transporturilor, despre greșeala din CV: ”Îmi place să cred că este strict un interes jurnalistic și nu o campanie împotriva mea”
Digi24
Orașul din România care ar putea avea primul tren suspendat. Tocmai s-au semnat studiile de prefezabilitate
Cancan.ro
BREAKING | Un concurent de la Survivor 2026 riscă ani grei de închisoare. Pentru ce este anchetat
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Ilie Bolojan se întâlnește joi, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen. Agenda discuțiilor
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Trump forțează: Vreau pace într-o lună! Detalii explozive din discuția cu Zelenski
Cancan.ro
Doliu în justiția din România! A murit Ion Diaconescu
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
China testează o baterie pe bază de apă cu o durată de viață de peste 300 de ani
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu