Cum vor parlamentarii să legalizeze împrumuturile confidențiale luate de partide

Promovată în 2006, sub presiunea statelor europene, Legea finanțării partidelor politice și campaniilor electorale a lăsat nenumărate hibe care permit partidelor să cheltuiască bani în mod netransparent. Deși instituții care să urmărească orice circuit al banilor există în România, legea finanțării partidelor nu le implică, lăsând această sarcină în seama Autorității Electoale Permanente, o instituție subdimensionată și care poate verifica strict rapoartele contabile ale partidelor ori candidaților independenți.

Cât poate cheltui, în 2014, oficial, un candidat

Teoretic, în campania pentru alegerile prezidențiale din acest an fiecare candidat ar avea dreptul să facă cheltuieli de 21.292.500 de lei, adică 4,8 milioane de euro. Suma reprezintă 25.050 de salarii minime brute și este pragul prevăzut în lege ca o limită maximă cheltuielilor. În fapt, acești bani se referă doar la perioada campaniei electorale oficiale, de 30 de zile, adică începând cu data de 3 octombrie până în 2 noiembrie.

În realitate, cea mai mare parte a cheltuielilor se realizează înaintea începerii efective a perioadei de campanie electorale, tocmai pentru pregătirea acestui moment. Facturile nu sunt însă incluse în rapoartele de venituri și cheltuieli de la finalul campaniei.

Grafic: Dragoș Cîmpeanu

Conform legii finanțării partidelor, în anii electorali formațiunile politice pot primi donații totale de maximum 0,050% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv. Asta înseamnă, pentru 2014, 50,4 milioane de lei, la care se adaugă sumele din cotizațiile membrilor de partid care nu sunt plafonate de lege, subvențiile de la bugetul de stat sau venituri din alte surse pervăzute de lege.

Astfel, în ciuda faptului că partidele ar avea cadrul legal care să le permită să-și acopere cheltuielile necesare pentru campaniile electorale, de cele mai multe ori rămân fie cu datorii, fie apelează la modalități netransparente de finanțare a campaniilor.

Explicația este aceea că finanțatorii nu doresc să se asocieze în mod oficial partidului pe care îl sponsorizează, preferând un sprijin financiar obscur permis de lipsa de reglementare.

Transparența sponsorilor, după data votului

Campania electorală, adică cele 30 de zile dinaintea primului tur, începe prin declararea la Autoritatea Electorală Permanentă a mandatarului financiar care ține evidența modului în care este finanțată campania pentru un candidat. Bugetul se compune din sumele obținute prin transfer din conturile partidului sau prin donațiile primite în cursul celor 30 de zile de campanie. Donațiile primite pe perioada campaniei, conform legii, se declară de către partide la AEP și pot fi utilizate doar după ce Autoritatea a fost anunțată. Cu toate acestea, în practică alegătorii nu pot să afle cine a realizat donațiile respective în campania electorală și care a fost cuantumul individual al acestora deoarece AEP dă publicității doar cuantumul total pentru fiecare partid sau candidat în parte.

De asemenea, partidele nu sunt obligate să declare la începutul campaniei electorale care este suma alocată din bugetul formațiunii, prin transfer, pentru campania electorală. Acest lucru a făcut ca la fiecare rând de alegeri partidele să cheltuiască mai mult decât ar fi avut în contul de campanie, rămânând cu datorii pe care le-au rostogolit de-a lungul anilor.

Grafic: Dragoș Cîmpeanu

Conform legii actuale, alegătorii pot afla identitatea finanțatorilor campaniei pentru alegerile prezidențiale din acest an abia în luna aprilie 2015.

Campanie pe datorie. Practica pe care PSD încearcă să impună prin lege

O practică devenită uzuală în campaniile electorale este aceea ca partidele să încheie contracte pe sume care depășesc cu mult fondurile disponibile pentru acoperirea cheltuielilor de campanie. Asta face ca la finalul fiecărei campanii electorale partidele să rămână cu datorii semnificative, declarate în mod oficial. În anumite cazuri datoriile istorice au fost rostogolite de-a lungul anilor, ajungându-se la sume de ordinul milioanelor de euro.

Această practică, tolerată de Autoritatea Electorală Permanentă, încalcă de fapt prevederile legii finanțării partidelor politice. În lege se prevede clar care sunt sursele de finanțare posibile pentru o formațiune politică: cotizații, donații, venituri provenite din activități proprii și subvenții de la bugetul de stat. Legea nu ar permite în mod normal finanțarea activității unui partid politic pe datorie, iar acest lucru a fost întărit de AEP în 2012, când a emis o decizie în interpretarea legii conform căreia „finanțarea activității partidelor politice din împrumuturi este interzisă”. Această interpretare avea la bază o serie de recomandări ale Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO).

Datoriile partidelor politice oferă, de asemenea, prilejul unor înțelegeri netransparente între politicieni și firmele care au realizat o serie de servicii în campaniile electorale.

Astfel, nimic din actualul cadru legal nu împiedică o societate să renunțe la pretențiile sale asupra serviciilor prestate în campanie după ce partidul în cauză a ajuns la guvernare sau candidatul respectiv într-un post de decizie din care să atribuie contracte respectivei societăți.

Acest tip de mecanism financiar alterează competiția politică dintre candidați, favorizându-l pe cel cu disponibilități și pârghii de putere mai mari.

De altfel, finanțarea partidelor și a campaniilor „pe credit” face obiectul unei inițiative legislative aflată pe masa Parlamentului, inițiată de deputatul Mircea Drăghici, trezorier al PSD. Legea așteaptă votul Comisiei juridice și votul final al Camerei Deputaților, fiind respinsă însă în Senat.

În document se menționează că partidele pot încheia împrumuturi numai prin acte notariale, iar în cazul în care valoarea acestora depășește 400 de salarii minime brute ar urma să fie declarate de partide în Monitorul Oficial.

Inițiativa legislativă nu impune niciun fel de restricții asupra acestor împrumuturi, astfel încât un partid ar putea împrumuta o sumă indiferent de mare, pentru o perioadă indiferent de mare, doar în condițiile agreate de părți. De asemenea, nu este prevăzută o interdicție în cazul împrumutantului de a renunța la pretențiile asupra împrumutului, lucru care oferă de asemenea oportunitățile unei rețete de corupție.

Sponsorii invizibili. Cheltuieli oficiale, dublate cele paralele

Actualul cadrul legislativ prevăzut de legea finanțării partidelor permite „terților”, persoane fizice sau juridice, fundații, societăți comerciale, să realizeze cheltuieli electorale pentru a sprijini un anumit candidat. Astfel, o persoană fizică sau o firmă poate suportate cheltuieli privind anumite servicii (ex: publicitate, marketing, consultanță, etc ), care în mod normal privesc un anumit candidat în alegeri, dar nu sunt cuprinse în evidențele partidelor. Acest lucru pentru că între candidatul partidului și persoana fizică sau firma în cauză nu există o relație contractuală.

De asemenea, legea permite unui partid politic care nu participă la alegeri și nu are candidat propriu să realizeze cheltuieli pentru sprijinirea candidatului altui partid, fără formațiunea politică să fie obligată să declare respectivele cheltuieli.

Acest gen de situație a fost analizată de Autoritatea Electorală Permanentă, în 2012, care a propus un proiect de completare a legii finanțării partidelor politice și reglementarea finanțării din partea terților, care însă a fost blocat de decizia politică. Proiectul s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul AEP și a fost apoi înaintat Guvernului, fără însă să se ia o decizie pentru a fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și vot.

Control precar, sancțiuni minime

Actuala lege a finanțării partidelor politice pedepsește cu închisoarea, de la unu la trei ani, o persoană care reclamă încălcarea prevederilor legale, fără să aibă suficiente dovezi. În schimb, încălcarea legii finanțării partidelor nu este este sancționată în regimul penal, ci doar în regimul contravenției, fiind aplicate amenzi între 5.000 de lei și 25.000 de lei.

Pentru încălcarea legislației privind finanțarea partidelor răspunde mandatarul financiar, în solidar cu partidul, dar nu și candidatul aflat în cursa electorală. Soluția mandatarului financiar, care să preia de la candidat răspunderea asupra eventualelor ilegalități a survenit după momentul campaniei electorale din 2004, când fostului premier Adrian Năstase i-a fost deschis un dosar penal pentru un astfel de caz.

Mai mult, validarea mandatului celui ales se realizează în funcție de o declarație depusă de mandatarul financiar și nu de corectitudinea cheltuielilor realizate. Astfel, legea prevede că în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor „mandatarul financiar este obligat să depună la Autoritatea Electorală Permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale”.

„Candidaților declarați aleși nu li se pot valida mandatele dacă raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus în condițiile legii”, se arată în actul normativ.

„Condițiile legii” însă nu privesc altceva decât depunerea efectivă a declarațiilor de venituri și cheltuieli pe perioada campaniei, dar veridicitatea acestora poate fi verificată ulterior.

În situația în care mandatarul candidatului ales în funcție a transmis AEP date neconforme, fiind depășit plafonul maxim de cheltuieli sau cel pentru donații, atunci sumele care depășesc acest plafon sunt reținute și devin venit la bugetul de stat.

Candidatul ales obține mandatul indiferent de corectitudinea sau incorectitudinea finanțării campaniei sale.

Ulterior, controlul inspectorilor AEP este unul sumar. Ceea ce s-a dovedit de-a lungul anilor a fost că AEP verifică doar situația veniturilor unui partid politic, însă nu există obligația verificării cheltuielilor.

De altfel, partidele sunt obligate să declare în Monitorul Oficial, până la finalul lunii martie, doar situația veniturilor realizate pe anul anterior. Și nici aici nu este vorba de declararea tuturor veniturilor, ci a anumitor sume. Mai exact, partidele trebuie să declare valoarea totală a cotizațiilor primite, iar în cazul donațiilor doar pe acelea care depășesc 10 salarii minime brute. În cazul donațiilor confidențiale, partidele sunt obligate să declate totalul acestora, precum și totalul veniturilor din alte surse și activități.

În multe cazuri, chiar dacă partidele sunt obligate să declare veniturile pe anul anterior până la 31 martie, optează pentru rectificări succesive în Monitorul Oficial în momentul controalelor AEP fără să fie sancționate conform legislației.

Astfel, controlul real al finanțării partidelor politice nu se poate realiza câtă vreme pot fi controlate doar veniturile, dar nu și cheltuielile, pentru a pune cele două situații financiare în oglindă.