Prima pagină » Coronavirus » Premierul Italiei acuză producătorii de vaccinuri anti-COVID de „încălcări contractuale grave”

Premierul Italiei acuză producătorii de vaccinuri anti-COVID de „încălcări contractuale grave”

Premierul Italiei acuză producătorii de vaccinuri anti-COVID de „încălcări contractuale grave”
Premierul Italiei acuză producătorii de vaccinuri anti-COVID de „încălcări contractuale grave”. Sursa foto: Shutterstock

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a lansat o serie de critici la adresa producătorilor de vaccinuri împotriva COVID-19 ca urmare a întârzierilor în livrarea de doze de ser către statele europene.

Acesta susține că întârzierile cauzează „daune uriașe”, atât în Italia, cât și în alte state europene, informează MEDIAFAX.

„Aceste întârzieri constituie încălcări contractuale grave care cauzează daune uriaşe în Italia şi în alte ţări europene” a scris Conte pe pagina sa de Facebook.

Declarația oficialului vine în contextul în care Pfizer și BioNTech au anunțat săptămâna trecută întârzieri în ceea ce privește livrările de vaccinuri către Europa. Mai mult, și compania AstraZeneca a anunțat recent că va livra mai puține doze către statele membre ale Uniunii Europene decât cele convenite în contractul semnat cu Comisia Europeană.

„Dacă reducerea cu 60% a livrărilor în primul trimestru este confirmată, acest lucru ar însemna că Italia ar primi 3,4 milioane de doze în loc de 8 milioane”, a adăugat Conte.

Conte: Italia va lua măsuri legale împotriva companiilor care nu își respectă angajamentele

Premierul italian a adăugat că ministrul Sănătății de la Roma, Roberto Speranza, a vorbit deja cu reprezentanții AstraZeneca și că Italia va acționa pe cale legală împotriva companiei, la fel ca și împotriva Pfizer-BioNTech, pentru încălcarea contractelor.

AstraZeneca a dezvoltat, împreună cu Universitatea Oxford, un vaccin împotriva COVID-19 care este deja utilizat în Marea Britanie. Acesta ar putea fi aprobat pentru administrare în Uniunea Europeană pe 29 ianuarie.

Italia a vaccinat până acum 1,34 milioane de persoane dintr-o populaţie de 60 de milioane de locuitori, mai transmite MEDIAFAX.

Comisia Europeană se așteaptă ca livrările să revină la normal

Comisia Europeană a anunțat joi că se așteaptă ca grupul farmaceutic americano-german Pfizer-BioNTech să revină la ritmul de producție normal al vaccinului împotriva COVID-19 începând de săptămâna viitoare.

Anunțul vine în contextul în care Pfizer a diminuat recent numărul de doze ale vaccinului împotriva COVID-19 livrate statelor membre ale Uniunii Europene față de planul convenit.

Pfizer și BioNTech au anunțat săptămâna trecută diminuarea temporară a cantităților de vaccin livrate statelor membre ale Uniunii Europene, ca urmare a unor procese tehnice interne desfășurate cu scopul de a crește capacitatea de producție a vaccinului împotriva COVID-19.

Și România se numără printre statele afectate, astfel că țara noastră a primit doar 50% din volumul programat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SANCȚIONAT în fața lui Kim Jong-un! Proces de corupție la cel mai înalt nivel în Coreea de Nord
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Ce se întâmplă cu băiatul lui Christian Sabbagh. Cum se simte micuțul Geo după autotransplantul cu celule stem
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu