Prima pagină » Actualitate » Raed Arafat, despre susținerea dr. Flavia Groșan: „Actul medical se face pe bază de ştiinţă și protocoale”

Raed Arafat, despre susținerea dr. Flavia Groșan: „Actul medical se face pe bază de ştiinţă și protocoale”

Raed Arafat, despre susținerea dr. Flavia Groșan: „Actul medical se face pe bază de ştiinţă și protocoale”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a fost întrebat cum comentează susţinerea medicului Flavia Groşan de către pacienţii vindecaţi de ea, online şi fizic, atunci când a fost audiată în cadrul Comisiei etice din cadrul Colegiului Medicilor Bihor.

„Medicina nu se susţine în stradă, din punct de vedere al practicii actului medical. Actul medical se face pe bază de ştiinţă medicală şi pe bază de protocoale medicale care sunt dovedite, care sunt stabilite prin cercetare. Am evitat să intru în polemici de acest gen, pentru că nu este nici prima, nici ultima dată când avem colegi care vin cu păreri contrare părerilor generale care există din punct de vedere medical.

Dar ce v-am zis cred că explică un punct de vedere. Noi, ca medici, când comunicăm cu populaţia, dacă începem să comunicăm toate aspectele ştiinţifice, în detaliu, s-ar putea să-i derutăm atât de mult încât să nu mai înţeleagă nimeni despre ce este vorba. Deci ca să înţelegi anumite lucruri faci şase ani de medicină, mai faci încă cinci ani de specializare, mai cumulezi experienţă.

Când discutăm între noi, ca medici, înţelegem anumite nuanţe şi anumite lucruri, dar când intrăm în amănunte pot să devină derutante pentru populaţie. Şi trebuie să le explici pe înţelesul tuturor. Asta este o problemă cu care ne-am confruntat în România și în alte ţări. Colegi care ies şi explică nişte lucruri care nu sunt pe înţelesul tuturor şi atunci induc oamenii în eroare. Mai mult decât atât, nu cred că o să intru să comentez acest caz”, a declarat Raed Arafat, după evenimentul de la Centrul de pregătire a salvatorilor de la Sîntion, în comuna Borş.

Dr. Flavia Groșan, audiată la Colegiul Medicilor din Bihor

Preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş a declarat luni, după discuţiile din cadrul Comisiei de etică a Colegiului cu dr. Flavia Groşan, că aceasta nu va fi sancţionată. Astfel, Comisia de Etică din Colegiul Medicilor Bihor a decis, luni, că nu este vorba de malpraxis în cazul doctoriţei Flavia Groşan.

Valul imens de simpatie confirmă că tratamentele Flaviei Groșan sunt bune”, a spus Carmen Pantiș.

Şefa Colegiului Medicilor Bihor anunţase, săptămâna trecută, că medicul pneumolog Flavia Groşan a fost invitată pentru discuţia cu Comisia de etică şi deontologie medicală, după ce instituţia s-a autosesizat în urma afirmaţiilor acesteia, publicate într-un ziar central, privind protocoalele din spitale pentru tratamentul COVID-19.

Flavia Groșan: ”Prieteni, am scăpat. Am intrat cu lacrimi în ochi la comisie şi am ieșit cu lacrimi în ochi!”

Flavia Groşan, doctoriţa care a împărţit România în două, a dat explicaţii, luni, în faţa comisiei de etică a Colegiului Medicilor. Medicul din Oradea a postat un mesaj pentru susținătorii săi.

 Prieteni, am scăpat. Am intrat cu lacrimi în ochi la comisie și am ieșit cu lacrimi în ochi. Mi-ați transmis o emoție iesită din comun. Interviul a fost o chestie elegantă, între colegi. Cu unii mă știu de foarte mult timp. Am spus ceea ce dumneavoastră știți de la mine de un an. Nu va fie frică. Mergem înainte. P.S. Ați fost fenomenali. Vă iubesc”, a scris luni, medicul pneumolog, pe pagină să de Facebook.

Medicul Flavia Groșan a devenit ”vedetă” pe rețelele sociale, după ce a susținut că pacienții ei infectați cu COVID nu au avut nevoie de nicio zi de spitalizare, fiind tratați doar cu medicamente pentru pneumonie, precum Claritromicina, Ventolin-ul și Flixotide.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pe cine avantajează prezența mică la alegerile din București
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Primele rezultate. Cum au votat bucureștenii până la acestă oră
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
O crimă care pune gaz pe foc în procesul de mobilizare din Ucraina, în criză de soldați. „Sunt incredibil de ruşinată”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un eveniment misterios în Antarctica a eliberat carbonul care a încălzit Pământul