• Publicat:
  • Actualizat:
Cu Gândul La Fericire

Într-o zi, la metrou, Mihai și-a pus o întrebare pe care mulți români nu au curaj să o rostească. Ce a urmat este un proiect unic în România

„Această pagină este un manifest pentru fericire. Da, românii sunt optimiști, în ciuda obstacolelor. Fericirea nu are vârstă. Așa că vă invit să ne înălțăm de fericire". Așa își începe pledoaria pro-fericire tânărul fotograf Mihai Cristian Andrei. Mai departe, cuvintele lasă locul încadraturilor, toate cu un luft mare în partea de jos. Nu e în niciun caz o eroare de compoziție, e chiar imaginea fericirii înseși. Nu se vede, dar știm că e acolo, nu o putem atinge, chiar dacă ne dă fiori aproape tactili pe șira spinării, dar apare în toate formele și culorile pământului.

Mihai se declară „un tip obișnuit, care încă mai crede în victoria inevitabilă a binelui, un optimist incurabil care refuză să accepte ideea că oamenii nu mai știu să se bucure. „Manifestul” său se numește Jumpin” Romania, o pagină de Facebook unde și-a propus să încarce fotografiile oamenilor pe care îi întâlnește pe stradă și care, în numele fericirii, sunt gata să lase la o parte convențiile și să țopăie în fața obiectivului.

Gândul: Cine este omul care se află în spatele paginii Jumpin” Romania?

Mihai Andrei: Un tip obișnuit, sociabil, optimist care încă mai crede în clișeul „binele învinge întotdeauna”.

 

 

Gândul: De unde a plecat ideea unui proiect care să imortalizeze fericirea?

Mihai Andrei: Atunci când merg dimineața la muncă, cu metroul, mă uit în jur și văd numai persoane apăsate de griji. Sprâncenele încruntate, umerii lăsați, genul ăsta de tablou. Atunci mă întreb: „Oare nu mai există niciun motiv de fericire pe lumea asta?”. Aparent nu. Ei bine, refuzul meu de a crede în aparențe a dat naștere acestui proiect. Românii sunt optimiști în ciuda obstacolelor și vreau să arăt asta printr-un salt de fericire.

Gândul: Cum ai ales numele paginii, Jumpin” Romania,  și ce te-a inspirat?

Mihai Andrei: De fiecare dată când a trebuit să aleg numele unui proiect a fost o sclipire de moment. De pildă, am pornit în arta fotografică realizând fotografii de stradă, adica din mers. Așa că portofoliul meu se numește dinmers.ro. Inspirație de moment. Am realizat că, cu cât te gândești mai mult la o denumire aparte, cu atât te îndepărtezi de ideea de bază, cel puțin în cazul meu. Românii sar de fericire, de aici a pornit totul. Având în vedere că voiam ca proiectul să fie un manifest internațional, a devenit Jumpin” Romania. Traducerea evidentă este „România care sare”, dar se mai poate citi și ca „salt în Romania”. De ce? De fericire, evident, fapt ce încerc să-l ilustrez prin fotografiile însoțite de motivele protagoniștilor. Ca punct de inspirație, a fost tocmai refuzul meu de a accepta că oamenii nu au motive de jovialitate.

Gândul: Care sunt gesturile care definesc fericirea adevărată?

Mihai Andrei: Zâmbetul. Răspuns simplu, de impuls. Zâmbetul este un gest de fericire. Atunci când fotografiez oameni sărind, cu toții zâmbesc. Acum îmi vine în minte un citat al lui Tom Wilson: „zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău!”

 

 

Gândul: Cum îi convingi pe oameni să se lase fotografiați și să îți dezvăluie motivele lor de bucurie?

Mihai Andrei: Inițial fac cunoștință cu ei. Le spun despre manifestul ăsta de fericire la care lucrez și prin care doresc să promovez optimismul, bucuria românilor. Apoi îi întreb dacă au un motiv, unul singur, demn de un salt de fericire. Majoritatea zâmbesc și răspund afirmativ. Există și cazuri în care dau greș, însă procentul este insignifiant.

Gândul: Care este cel mai original motiv de fericire pe care l-ai primit de la oamenii pe care îi fotografiezi?

Mihai Andrei: „Sar de fericire pentru că s-a apropiat un străin de mine pe stradă și mi-a cerut să fac asta.” Cred că rezumă din plin ideea pe care încerc să o promovez.

Gândul: Ce te-au învățat poveștile oamenilor pe care i-ai fotografiat de-a lungul timpului?

Mihai Andrei: Orice fotografie pe care o fac ascunde o poveste. Pentru mine nu contează atât de mult calitatea unei fotografii, în cazul de față, cât mai degrabă mesajul ei. Până acum am învățat că oamenii merg mai departe în ciuda obstacolelor; plâng, râd, într-un cuvânt, trăiesc și, cel mai important, sunt speciali. Cu toții suntem speciali în felul nostru și avem o poveste de spus. Eu nu pot decât să „îngheț” o clipă aparte din viața cu care, poate, nu mă voi mai întâlni niciodată.

 

 

Gândul: Unul dintre cele mai importante proiecte fotografice pe care le-ai realizat este Urban Swan. Cum l-ai defini?

Mihai Andrei: Numeroși oameni care cunosc succesul depun o muncă impresionantă pe care noi, de cele mai multe ori, nu o observăm. Admirăm sau criticăm, împinși de aparențe, însă nu ne întrebăm ce stă în spatele cortinei. Am vrut să ilustrez această idee prin fotografie și așa a luat naștere proiectul Urban Swan. Balerina reprezintă imaginea grației, a sublimului, iar străzile prăfuite ale Capitalei, cotidianul, adică orele grele de trudă pentru a izbuti. Proiectul se încadrează în societatea contemporană tocmai prin această antiteză puternică dintre grația baletului și străzile prăfuite ale orașului.

Gândul: De ce ai ales să fotografiezi balerine și de ce pe străzile orașului?

Mihai Andrei: Așa m-am gândit că pot reliefa puternic ideea pe care voiam să o comunic. Din fericire, am avut dreptate, căci la o zi după publicarea pe Bored Panda a ultimei părți, aceasta a devenit populară, și numeroase publicații locale/internaționale au preluat-o, au răspândit „zvonul”. Consider că succesul se câștigă foarte greu în domeniul baletului, chiar dacă acesta este arta corpului omenesc de a se mișca în grație.

Gândul: Ai spune că „Lebăda Urbană” din proiectul tău este mai degrabă White sau Black Swan? Este fericită sau nefericită?

Mihai Andrei: Este și White și Black pentru că nu există tristețe fără fericire și nici fericire fără tristețe. Nu poți cunoaște una dacă cealalată este inexistentă. Viață este un echilibru, chiar dacă uneori tindem să credem că balanța se înclină în favoarea unei anumite stări.

 

 

Gândul: Ai fotografiat-o pe micuța balerină în prima parte a proiectului – Începuturi. Finalul Urban Swan va fi unul fericit?

Mihai Andrei: Proiectul Urban Swan are trei părți: Black, White și Începuturi, plus un Epilog – Tradiții. Toate formează un întreg. Acest proiect ar trebui să facă lumea mai responsabilă atunci când critică și mai îngăduitoare atunci când vine vorba despre succesul cuiva. Cu siguranță finalul va fi fericit. Mica balerină, Anca Breteanu, practică baletul de cinci ani. Este foarte dedicata și pasionată de ceea ce face. Sunt sigur că într-o zi va ajunge pe una din marile scene ale lumii. Iar Ana-Maria, lebada albă și neagră din proiect, a fost balerină și coregrafă la Circul Globus timp de 18 ani. A cunoscut succesul și a primit numeroase premii de-a lungul carierei, iar în prezent inițiază și alți copii în tainele baletului.

Gândul: Proiectul a fost foarte popular, chiar și pe plan internațional. Ce reacții ai primit de la cei din jurul tău?

Mihai Andrei: Mulți nu au știut că proiectul este al meu. Asta mi-am și dorit, ca el să ajungă în sufletele oamenilor, nu eu. Este mulțumitor să stai la o cafenea și să auzi discutându-se la o masă alăturată despre el.

 

 

Gândul: Cum arată fericirea pentru tine, dincolo de obiectivul camerei foto?

Mihai Andrei: Regăsesc fericirea adevarată în diverse lucruri simple, precum o îmbrățișare a soției, o clipă de relaxare savurată pe o bancă în parc ori un zâmbet subit, fără motiv al unui trecător necunoscut.

Gândul: Când ai fost fericit ultima dată?

Mihai Andrei: Fix în clipa asta, când răspund la aceste întrebări.

Gândul: Ce ar mai trebui să învețe românii despre fericire?

Mihai Andrei: Că ea există chiar dacă infinitele probleme de orice natură o acoperă. Depinde de noi dacă ne dorim să o simțim, să o trăim ori dacă dăm undă verde scheleților din debara ca să o sufoce. Personal zic să fim fericiți cât trăim, căci morți o să fim multă vreme.

 

 

Gândul: Dacă ar trebui să compui o rețetă a fericirii, care ar fi ingredientele principale?

Mihai Andrei: Atitudine presărată cu optimism și îndulcită cu zâmbet.

Gândul: Ce cuvinte ar trebui să spună oamenii mai des pentru a se ajuta pe ei înșiși să fie fericiți?

Mihai Andrei: Cuvintele nu au forță, oamenii, prin atitudine, da. Putem să dăm numeroase definiții fericirii, oricum ea este dependentă de natura și ambiția fiecăruia. Ce pot face oamenii este să fie convinși în sinea lor că merită să fie fericiți. Timpul trece, nu ne așteaptă să ne bucurăm de viață.

Gândul: Cum se modifică definiția fericirii de-a lungul vieții?

Mihai Andrei: Ea rămâne aceeași, oamenii se schimbă.
 

Inchide