VIDEO EXCLUSIV. Sindicalistul Ion Rădoi, nou atac la ministrul Transporturilor, în ziua în care trebuiau închise magazinele de la metrou: ”Să ne dea Drulă un exemplu și să renunțe la 25% din venituri, că el are minim 500 de milioane”

Publicat: 02/04/2021, 19:10
Actualizat: 02/04/2021, 20:15

Magazinele de la metrou au rămas tot deschise, în ciuda ultimatumului și avertismentelor date de ministrul Transporturilor și de Metrorex. Conducerea companiei de transport subteran a avertizat că termenul pentru eliberarea spațiilor comerciale din stațiile de metrou expiră la miezul nopții, dar a amânat evacuarea până săptămâna viitoare. Cătălin Drulă l-a acuzat pe Ion Rădoi că s-a aflat spatele protestului de acum câteva zile, dar și că – de 20 de ani – face toate ”jocurile” la Metrorex, iar oamenii se tem de el. În replică, sindicalistul șef îi transmite ministrului că ar trebui să renunțe la 25% din veniturile de minim 500 de milioane lei pe care le obține lunar.

Firma Sindomet Servcom SRL administrează aceste spații comerciale aflate în stațiile de metrou, acționar 100% fiind chiar Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), acolo unde președinte este controversatul Ion Rădoi.

GÂNDUL.RO a oferit imagini și informații ÎN EXCLUSIVITATE despre scandalul mocnit care a izbucnit și s-a extins în urma protestului. În ”culisele” acestei afaceri a spațiilor comerciale închiriate unor firme aparținând Elenei Claudia Minea – iubita secretă a lui Ion Rădoi – și Iulianei Adina Mihale, o altă femeie de afaceri cu succesul la purtător, s-au desfășurat și se desfășoară atacuri și contraatacuri furibunde, iar sindicalistul șef a declarat că acuzațiile la adresa lui nu au niciun fundament.

Mai mult, Ion Rădoi a insistat și că nu o cunoaște – decât cu numele – pe Elena Claudia Minea, iubita secretă descoperită de GÂNDUL.RO.

Ion Rădoi vs. Cătălin Drulă: ”Este al 27-lea ministru, dar niciunul dintre ei nu și-a permis ca să acuze salariații metroului sub această formă”

Reporterii GÂNDUL.RO au mers la sediul USLM pentru a obține noi declarații, ÎN EXCLUSIVITATE, din partea lui Ion Rădoi, iar acesta – întrebat cum s-a ajuns într-o astfel de situație critică saturată cu acuzații grave – a început în trombă, îndreptând un deget acuzator către ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

”N-a fost de la noi către minister, nici către conducerea Metrorex. A fost un moment, care bănuiesc că a venit cu o anumită temă, dl ministru Drulă, și care, după cum știți, fără a-l cunoaște și nu ne-am întâlnit niciodată în viața noastră, ca să înțelegem lucrurile astea, cu toate că am făcut 21 de adrese pentru întâlnire, deci le-a refuzat, nu ne-a răspuns nicicum, dar în schimb, dacă vă amintiți la un moment dat, m-a făcut șef de cartel. Adică noi suntem niște mafioți în metroul ăsta, după 41 de ani de a funcționa această unitate, această companie care este importantă pentru toți cetățenii Bucureștiului și nu numai, iată că și-a permis să facă acest lucru. Este al 27-lea ministru, dar niciunul dintre ei nu și-a permis ca să acuze salariații metroului sub această formă. Deci, eu sunt un șef al mafioților și toți care lucrează în metrou sunt mafioți ,după cum vedeți și dumneavoastră, noi transportăm, acum a mai scăzut, în perioada asta, numărul de călători, dar noi transportam 6-700 de mii de călători pe zi și acum transportăm circa 400 de mii, ăștia sunt mafioții din București, ăștia sunt teroriștii. Asta este, în viziunea dumnealui…”, declară președintele USLM.

”Noi așteptăm să se pronunțe instanța”

Astăzi expiră ”ultimatumul” dat de către conducerea companiei Metrorex, spațiile comerciale din incinta stațiilor de metrou urmând a fi eliberate de urgență.

Ion Rădoi spune că magazinele funcționează normal și că, într-adevăr, unele dintre ele nu sunt rentabile. Însă nu se va întâmpla ”așa cum vrea domnul Drulă”, avertizează președintele USLM.

”Da! Deocamdată văd că magazinele funcționează normal. Acuzațiile celor de la Metrorex sau ale ministerului spun că începând de luni se va intra în forță, vor dărâma magazinele, am înțeles că primele vizate sunt cele care sunt goale acum, gen cele dinspre Horoscop…

Da, probabil că sunt unele neocupate, pentru că nu sunt rentabile, asta este clar, pentru că sunt 330 de magazine în această unitate. Dar ceea ce pot să vă spun este că ar trebui să citim și interviul dat de directorul general care spune clar că azi nu se întâmplă nimic, iar de săptămâna viitoare vom vedea, deci nu este numai ce vrea domnul Drulă pentru că noi așteptăm să se pronunțe instanța pentru că este proces pe rol între administrația Metrorex și această societate a sindicatului, Sindomed-ul”, precizează Ion Rădoi, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO.

O întrebare pentru ministrul Drulă: ”Ce le oferiți la oamenii ăștia?”

Ion Rădoi este acuzat că printre cei care dețin unele dintre cele 33o de magazine în stațiile de metrou sunt și apropiați ai săi – inclusiv Elena Claudia Minea, iubita secretă -, conflictul de interese fiind evident într-o astfel de situație.

Totuși, Rădoi continuă să transmită că nu cunoaște decât familie Elenei Claudia Minea, între ei neexistând vreo relație sentimentală care ar induce ideea că a favorizat-o și din punct de vedere financiar.

”Cunosc această familie (n.red. – familie Elenei Minea), deci nu spun nu, au intrat total aiurea în problemele astea legate, să zic, de familie, cred că nu se cuvinte, că o să-l întreb și eu pe domnul Drulă cum stă cu familia și ce se întâmplă pe acolo și care este salariul dumnealui, că tot s-a legat de salariul oamenilor din metrou și toate cele, însă cunosc o parte dintre oamenii ăștia, dar asta nu înseamnă că este o legătură de afaceri. Deci, ca să înțelegem, sunt 330 de magazine, 1.200 de oameni care lucrează în acest domeniu comercial pentru că i-am întrebat pe cei de la asociația comercianților, mai putem și familiile lor, vă dați seama… L-aș întreba pe domnul Drulă, domnul Drulă, ce le oferiți la oamenii ăștia, că tot le spargeți micul job acolo? Că ați văzut și dumneavoastră, sunt magazine de 3-4 metri acolo…”, spune Ion Rădoi.

Legătura cu Elena Claudia Minea nu ar fi – spune Ion Rădoi – decât una tangențială, prin intermediul familiei acesteia, cu atât mai mult cu cât îl cunoaște foarte bine pe tatăl ”iubitei secrete” alături de care sindicalistul șef a fost surprins de GÂNDUL.RO.

”O cunosc foarte bine, că îi cunosc familia de 30 de ani, că ei lucrează aici de 30 de ani, iar eu cu tatăl ei ne-am întâlnit de mult timp și ne cunoaștem foarte bine. Deci nu pot să spun altceva. Dar de aici și până a încerca să se escaladeze în sensul că sunt afaceri făcute pe relația asta, pe toate cele, e totul fals. Ar fi câteva firme pe care le-ar avea doamna Minea și ar fi și alte firme care au spații comerciale la metrou și care ar fi administrate de doamna Iuliana Adina Mihale… Eu nu pot să cunosc toți oamenii din metrou care funcționează. Într-adevăr, știu că are unul sau două magazine doamne Elena Claudia Minea și mai mult nu am ce să vă spun din alea 330, din alea care sunt 330 și ceva…”, insistă liderul de sindicat.

”Deci nu am nicio legătură cu niciun magazin”

În ceea ce privește protestul care a paralizat, practic, Capitala, Ion Rădoi este ferm. S-a aflat în concediu, în perioada respectivă, și nici măcar nu se afla în București. Nu poate fi acuzat că s-a aflat în spatele protestului, în astfel de circumstanțe.

Cât despre interesele financiare ascunse și businessul derulat prin cele 14 magazine deținute de Elena Claudia Minea și Iuliana Adina Mihale, realitatea este cu totul alta.

”Chiar nu eram (n.red. – în București)… De unde până unde? Da am… (văzut imaginile prezentate de GÂNDUL.RO) și  știu că au fost și preluate și m-au mai întrebat și alți colegi de-ai dumneavoastră, din mass media. Deci nu am nicio legătură cu niciun magazin. Vă spun eu că nu sunt 350 de oameni identificați (n.red. – de forțele de ordine, în urma protestului). Atunci au participat cel puțin 2.500 de oameni. Asta din datele pe care le am eu. Iar eu nu  am fost acolo, iar semnătura despre care se vorbește acolo, alea sunt semnăturile membrilor biroului permanent. Ăsta este formatului biroului permanent, cu cele 5 persoane, și de aia am fost trecut acolo. Deci chiar nu am fost în București, și puteți să verificați”, mai spune Ion Rădoi.

”La nivel parlamentar, Drulă are minim 500 de milioane. Să renunțe la 25% din venituri”

Scandalul legat atât de protestul sindicaliștilor, cât și de afacerea ”spații comerciale la metrou” este departe de a fi încheiat, însă Ion Rădoi transmite că oamenii își vor apăra locurile de muncă. Chiar dacă pare paradoxal, există un deficit de personal la metrou, 4-500 de salariați ieșind la pensie.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, este loat din nou în ”vizor” de Ion Rădoi, pentru că – înainte de toate – ”vine dintr-un alt sistem”, unul care nu are legătură cu sistemul feroviar. Ce se va întâmpla în continuare?

”Păi va fi așa, din punctul meu de vedere, vom apăra locurile de muncă pentru că și așa avem deficit de personal, nu uitați că s-a dat magistrala 5 în funcție și nu avem numărul de personal corespunzător, au ieșit foarte mulți la pensie, pentru că avem și grupa de muncă și oamenii după cum vedeți pică de pe o zi pe alta, au ieșit la pensie 4-500 de oameni și aveam nevoie 1.000 pentru a da în funcțiune Magistrala 5 unde exista 10 stații și două depouri. Deci, domnul ministru Drulă, care vine dintr-un alt sistem nu are legătură cu sistemul feroviar, din păcate, că am fi vrut să avem un om cu  care să stăm, să vorbim, să avem același limbaj ca să spun așa, iată că nu s-a întâmplat să fie și, nu știu, dânsul am înțeles că s-a ocupat de alte teme… Dar cert este că noi vom lupta pentru aceste locuri de muncă și pentru salariile noastre”, avertizează președintele USLM.

”Pentru că nu putem, după 41 de ani de activitate, și am luptat de la un an la altul prin contractele colective de muncă să luăm un leu pentru fiecare salariat și acum să renunțăm dintr-o dată la 25% cel puțin.  Pentru că nu e vorba numai de 18 la sută, gândiți-vă că peste ăsta se mai adaugă și toate sporurile.

Deci, domnul Drulă vreau ca să dea un exemplu să renunțe la 25% din veniturile pe care le are, că o să ieșim și noi cu veniturile dumnealui la iveală. N-o să lăsăm așa. Deci la nivel parlamentar are minim 500 de milioane vreau să vă spun fără a fi ministru. Și n-am spus-o până acum, sunteți în premieră și o să vi-l și justific”

Ion Rădoi

În finalul discuției cu reporterii GÂNDUL.RO, Ion Rădoi spune că eventuala miză politică – atragerea conducerii sindicatului USLM  de o parte sau de alta a ”baricadei” – va reprezenta un eșec pentru cei care ar face astfel de ”manevre”.

”Nu conducerea sindicatului (n.red. – nu poate fi ”atrasă” politic), se chinuie degeaba. Pentru că noi existăm de 31 de ani ca și sindicat al metroului. În ceea ce mă privește, sunt cel mai vechi lider de sindicat din țară și de 31 de ani – să nu mai spună 15 -20 că mă jignesc așa -, deci vă spun că pe data de 18 ianuarie 1990 am avut hotărâre judecătorească de înființare a acestui sindicat. Deci acest sindicat după cum vedeți și dumneavoastră așa de jur împrejur există și va exista. N-au reușit să ne clatine”, încheie sindicalistul șef Ion Rădoi, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO.

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA