Consum` Actor, platforma gratuită de promovare a micilor afaceri și inițiative autohtone: ”Noi ne-am uitat în jur și am înțeles că ne putem oglindi doar în natură”

Consum` Actor, platforma gratuită de promovare a micilor afaceri și inițiative autohtone: ”Noi ne-am uitat în jur și am înțeles că ne putem oglindi doar în natură”
Consum` Actor, platforma gratuită de promovare a micilor afaceri și inițiative autohtone: ”Noi ne-am uitat în jur și am înțeles că ne putem oglindi doar în natură”

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

”Închide ochii și respiră calm. Atât de calm încât odată ce deschizi ochii, să privești în jur și să vezi clar. Să privești în jur ca într-o oglindă, o fereastră, limpezimea unui lac; să-ți vezi chipul, brațele și spiritul, să înțelegi cât de tare te asemeni cu caracterul pământul care îți este casă. Consum’Actor este rezultatul acestui exercițiu. Noi ne-am uitat în jur și am înțeles că ne putem oglindi doar în natură. Doar ea, lăsată liberă, nesilită, spontană… ne poate priva de rătăcire și întoarce către noi înșine. Natura pare un atelier migălos în care omul e meșter, tâmplar, pictor, artist…”

12 studenți români și străini ai masterului francofon “Médias, développement, sociéte” din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București  – coordonați de conf. univ dr. Silvia Branea, drd. Irina Ghineț și lect. univ. dr. Ioana Avram – au creat o platformă gratuită de promovare a micilor afaceri și inițiative autohtone, pentru a încuraja consumul de produse locale.

Site-ul a fost conceput chiar de echipa de studenți și conține articole de promovare și de prezentare a unor afaceri din mai multe domenii:

  • alimentație
  • design și artă
  • produse de îngrijre
  • îmbrăcămine
  • decorațiuni interioare

Antreprenorii  promovați au fost selectați în  funcție de accentul pe care îl pun pe folosirea de  materii prime din surse locale, a reciclării, a tehnologiilor de producție nepoluante precum și pe dezvoltarea de tradiții locale.

”Am reușit să îi ajutăm pe studenți să se auto-descopere”

Site-ul Consum`Actor este bilingv – română și franceză – și conține articole realizate de studenți. Proiectul este realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei.

„Proiectul are scopul de a-i sprijini pe studenți să treacă mai ușor, după absolvire, de la statutul de student, la cel de angajat/expert sau antreprenor în Media și/sau Comunicare. Am reușit să îi ajutăm pe studenți să se auto-descopere, să creadă în valorile lor și în forța cuvântului și imaginii bine mânuite”, spune conf. univ. dr . Silvia Branea.

Obiectivul proiectului constă în sprijinirea culturii antreprenoriale şi folosirea mediului digital ca mijloc de promovare a întreprinderilor ce folosesc metode inedite de producţie, prietenoase cu mediul. Printre brandurile promovate se numără nume precum Simina Filat, Alisia Enco sau Băcănia Veche.

„În această perioadă în care obiceiurile noastre de consum au suferit transformări importante și economia locală a fost și este în continuare afectată, proiectul francofon CONSUM’ACTOR își dorește să atragă atenția că prin investiția în comunitățile locale și cumpărarea de produse autohtone sustenabile si prietenoase cu mediul, susținem relansarea economiei românești afectată de criza COVID-19”, precizează drd. Irina Ghinet.

Suntem o echipă creată în contextul Masterului „Médias, développement et société” și am pornit acest proiect ca să povestim despre oamenii care își găsesc inspirația în natură. Inspirația care le umple pieptul de aer, iar spiritul de reverii. Prin dialoguri, mărturii și articole sincere, te vom aduce mai aproape de cei care au avut curajul și priceperea să respecte mediul și să construiască afaceri a căror concept e bazat pe dezvoltare durabilă, consum responsabil și sustenabilitate.

O oportunitate extraordinară pentru  a pune în practică abilitățile editoriale

Programul masteral “Médias, développement, sociéte”, coordonat de prof. univ. dr. Camelia Cușnir, are ca scop formarea viitorilor jurnalişti şi comunicatori iar proiectul CONSUM’ACTOR este o oportunitate extraordinară pentru ei de a pune în practică abilitățile editoriale atât în limba română cât și în limba franceză deprinse pe parcursul anilor de studii dar și de a gândi și implementa strategii de comunicare și promovare.

Mesajul e simplu, l-am tradus din foșnetul frunzelor, priceperea cu care firele de iarbă coboară atunci când ne poartă pașii, murmurul apei care vine să ne potolească setea și căldura pământului care cuprinde o sămânță și crește din ea un copac.  

”Toate faptele noastre au urmări directe, să gândim alegerile pe care le facem, ca într-o zi, repetând exercițiul de respirație despre care ți-am povestit la început, să deschizi ochii și să fii împlinit de ceea ce vezi în jurul tău”, menționează cei care au pus în practică acest proiect.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția