Prima pagină » Diverse » Țara în care un apartament cu 3 camere costă doar 30 de cenți pe lună. Cât se mai pot bucura chiriașii de astfel de prețuri

Țara în care un apartament cu 3 camere costă doar 30 de cenți pe lună. Cât se mai pot bucura chiriașii de astfel de prețuri

În Egipt, contractele de închiriere pentru locuințe pot fi transmise din generație în generație fără ca suma plătită să se modifice. Totuși, acest sistem urmează să fie eliminat până în anul 2030, conform Le Figaro.

Puțin sub 17 lire egiptene, adică aproximativ 30 de cenți, pentru un apartament cu trei camere. 1000 de lire egiptene, adică 16 euro, pentru o altă locuință de aceeași dimensiune. Acestea sunt chiriile lunare plătite de unii chiriași de generații întregi în Egipt.

Valoarea chiriei a fost stabilită în urmă cu decenii și nu poate fi modificată, nici măcar după mulți ani. Locuința se transmite din generație în generație, iar fiecare membru al familiei plătește aceeași chirie ca strămoșul său. În 2017, aceste „chirii vechi” reprezentau doar 7% din totalul locuințelor închiriate, potrivit unui studiu realizat de Capmas, agenția de statistică a Egiptului. Totuși, acest privilegiu va fi eliminat până la sfârșitul anului 2030 pentru contractele comerciale și în 2032 pentru cele rezidențiale.

Astfel, prețul chiriilor va fi majorat de zeci sau chiar sute de ori și vor fi aliniate la prețurile pieței. Chiriașii vor avea prioritate pentru a accesa programele de relocare ale statului, dacă vor mai exista locuințe disponibile. Când vine vorba de persoanele în vârstă sau cu cele cu dizabilități, Guvernul a promis că le va proteja, însă nimic din lege nu indică faptul că vor beneficia de măsuri speciale.

Recomandarea autorului:

Orașul din România în care parcarea de reședință s-a scumpit. Cât vor plăti șoferii pe an și ce anomalie au observat mulți proprietari de mașini

Cum ar urma să arate orașul viitorului în Egipt: 165 de zgârie-nori într-un proiect uriaș de 27 miliarde dolari

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi