Prima pagină » educatie » VIDEO | Elevii se tem că nu vor putea susține examenele. „Ni s-a garantat că nu se va amâna Bacalaureatul sau Evaluarea Națională”

VIDEO | Elevii se tem că nu vor putea susține examenele. „Ni s-a garantat că nu se va amâna Bacalaureatul sau Evaluarea Națională”

Consiliul Național al Elevilor susține revendicările personalului din educație, însă vrea ca problemele să fie rezolvate rapid, pentru a nu fi afectați elevii, în special cei care urmează să susțină Bacalaureatul și Evaluarea Națională. Ministrul Educației le-a spus, marți, atât părinților, cât și elevilor că examenele naționale nu vor fi amânate.

În condițiile în care greva din învățământ continuă, mulți dintre absolvenții de liceu care urmează să dea Bacalaureatul și care au fost admiși la universități din străinătate se tem că nu vor primi la timp documentele de absolvire a liceului.

Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, Delia Glăvan, a atras atenția și asupra stării emoționale a absolvenților.

„Poziția Consiliului Național al Elevilor rămâne aceeași. Susținem toate revendicările care stau la baza grevei. În mod evident, de o finanțare corespunzătoare a sistemului de învățământ, cu siguranță, ar beneficia toți actorii sistemului, dar nu putem uita de elevi.

Vrem să atragem atenția asupra elevilor, în special asupra celor de clasa a XII-a, care se confruntă în momentul acesta cu stări anxioase foarte mari, care sunt bineînțeles îndreptățite, pentru că așa cum primim și noi nenumărate mesaje de la ei în care ne spun că sunt îngrijorați, au foarte mulți colegi cărora nu le sunt încheiate mediile sau au existat cazuri în care nici măcar un profesor din liceu nu a putut să semneze cererea de înscriere la examenul de bacalaureat.

Sigur, putem să vorbim și de cei care aplică în străinătate la facultate, astfel că o posibilă amânare a examenului de Bacalaureat ar restrânge foarte, foarte mult perioada între primirea diplomei de bacalaureat și trimitere acesteia, ceea ce în mod evident ar putea să impacteze admiterea lor la acele facultăți și implicit viitorul lor”, a spus Delia Glăvan.

Vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor a subliniat că, în momentul de față, elevilor li s-a garantat că examenele naționale nu se vor amâna.

„Așa cum am spus și mai devreme, poziția este aceeași, și anume că susținem revendicările, dar cu siguranță ne dorim încetarea grevei, întrucât aceasta ar veni cu soluționarea și desfășurarea, așa cum a fost plănuit inițial, a examenului de Bacalaureat și, sigur, încheierea anului școlar așa cum ar fi trebuit de la bun început. Sigur, asta nu se știe, asta pur și simplu depinde de cum se vor mișca lucrurile în zilele următoare.

Singura garanție pe care o avem în momentul acesta, care ne dă puțină speranță, se leagă de garanția neamânării, cel puțin în momentul de față, a examenului de Bacalaureat și nici a Evaluării Naționale”, a precizat aceasta.

Ministrul Educației: „Suntem în grafic pentru examenele naționale. Amânăm dacă nu vor fi suficienți profesori”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus marți, după discuțiile avute cu reprezentanții părinților, ai elevilor și cu liderii sindicatelor din învățământ, că la acest moment încă se poate respecta calendarul pentru susținerea probelor de Bacalaureat și Evaluare Națională, o amânare fiind luată în calcul doar dacă va continua greva.

„Încă suntem în calendar pentru a nu modifica datele probelor. De aceea am avut acest dialog astăzi, pentru a debloca situația. Am făcut apel încă o dată la federațiile sindicatele, am expus încă o dată toate eforturile realizate de către Guvern și colegii din Ministerul Educației și i-am rugat să se revină tocmai pentru a nu periclita aceste procese. Dacă vom ajunge pe finalul săptămânii, că atunci vom putea face o evaluare exactă, la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examenele, vom anunța care sunt măsurile pe care Ministerul le ia în calcul”, a anunțat Ligia Deca.

O decizie privind calendarul examenelor naționale din acest an ar putea fi luată în cursul zilei de vineri.

„Dacă ajungem la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examene, vom anunța care sunt măsurile pe care ministerul le ia în calcul. Avem deja nişte scenarii, dar nu aş dori să speculez. Dorinţa noastră, a tuturor, şi rugămintea noastră ar fi să putem să ţinem probele la datele anunţate pentru ca toţi elevii să poată să meargă mai departe pe parcursul pe care şi l-au ales”, a mai spus Ligia Deca.

Ministrul a subliniat că nu se doreşte prelungirea perioadelor de examen: „Cred că este de dorit să nu împingem nici cursurile, nici probele de examen mai mult în perioada verii, din motive obiective, care ţin de temperaturi, de stresul pe care, mă rog, l-ar putea suferi copiii”.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ministrul Educației, Ligia Deca: Peste 15.000 de persoane au renunțat la grevă, de la 1 iunie. Încet, cadrele didactice revin în clasă

VIDEO | Ministerul Educației: În acest moment, nu se impune modificarea datelor probelor examenelor naționale. Ligia Deca: „Suntem în grafic”

Recomandarea video

Mediafax
Invazia Măgarilor: oamenii s-au trezit cu o mulțime de măgari în curțile lor, prin oraș, dând buzna și la nunți sau alte petreceri
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Vreme mohorâtă la vot: Ploi slabe și 4-6 grade în București
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Reacția lui Dmitri Medvedev, după ce Elon Musk a cerut „abolirea” Uniunii Europene. I-a comentat pe X
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
De ce suferim atunci când oamenii sau viața nu se ridică la nivelul așteptărilor? Psihologia, neuroștiința și filozofia explică