Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » ALTCEVA, cu Adrian Artene. Mihai Pocorschi, „părintele” Holograf, despre primul album al trupei. „Exista un orgoliu creativ în noi”

ALTCEVA, cu Adrian Artene. Mihai Pocorschi, „părintele” Holograf, despre primul album al trupei. „Exista un orgoliu creativ în noi”

ALTCEVA, cu Adrian Artene. Mihai Pocorschi, „părintele” Holograf, despre primul album al trupei. „Exista un orgoliu creativ în noi”

Mihai Pocorschi, unul dintre fondatorii Holograf, a fost invitatul lui Adrian Artene în ediția de sâmbătă, 2 martie, a podcastului ALTCEVA.

Printre altele, cei doi au vorbit despre începuturile celebrei formații și despre primul album imprimat de Holograf.

Pocorschi își amintește că planul inițial era să înregistreze doar o jumătate de album, însă calitatea muzicii lor le-a dat ocazia să scoată unul întreg.

„Oprindu-ne la ceea ce ai amintit mai devreme, cenzura comunistă, care a existat, dar întotdeauna oamenii deștepți, dornici să participe la un moment artistic, de exemplu cum era Vasile Șili, care a fost director la Electrecord în perioada când nouă, Holograf, ni s-a propus o jumătate de disc, poate ții minte, poate nu ții minte. Erau formații rock și nouă ni s-a dat o jumătate de disc. Vasile a ascultat, acum cred că s-a pensionat, dar era, cum ar veni, un fel de șef muzical la Disney Paris. M-am văzut cu el acum doi ani, mare plăcere să vorbesc cu un om de un talent imens și de o modestie fantastic. M-a întrebat, ascultând jumătatea de disc pe care noi o imprimasem: «voi aveți material pentru un album?» N-aveam, dar eu, pentru că întotdeauna am plăcut să mă arunc în lac, am și făcut înot de performanță și polo pe apă, tot de performanță, am zis că da.

I-am zis da și jumătate din piesele de pe primul album Holograf, care s-a numit cu lipsă de imaginație, dar extrem de interesant Holograf 1, ceea ce spunea clar că noi aveam de gând să continuăm. Adică exista un orgoliu creativ în noi, au fost create în timp de o săptămână, «Păsări de fum» de pe același album. «Păsări de fum» a fost făcută chiar cu o noapte înainte să o imprimăm. Gabi Cotabiță venise de la Craiova cu un tren de noapte. Am ajuns în studio, i-am cântat piesa și am imprimat-o atunci pe loc”, a povestit el.

Despărțirea de Holograf

De asemenea, Pocorschi a mai povestit despre momentul în care a realizat că trebuie să se despartă de formație, pentru a nu îi trage în jos pe ceilalți membri.

„Al doilea album eu doar l-am scris, am participat la o parte de imprimări, tocmai făcusem, ne-întorsesem din turneu din Rusia, făcusem o hepatită și asta de fapt a însemnat povestea despărțirii de Holograf, pentru că fiind un tip agitat, nu-mi reveneam din hepatita respectivă. Ei stăteau și mă așteptau și la un moment dat am spus «băieți, ăsta e drumul vostru, ăsta e drumul meu, nu stați să mă așteptați», pentru că ne lăsaserăm toți de serviciu în momentul ăla și trebuia să facem ceva și practic a însemnat momentul zero al carierei mele solo”, își amintește Mihai Pocorschi.

Mihai Pocorschi, spuse și, mai ales, nespuse, în cel mai nou episod Altceva cu Adrian Artene

Să ai aproape un artist de numele căruia se leagă istoria muzicii rock din România este un privilegiu, fără doar și poate. Mai mult decât atât, să ai ocazia să asculți poveștile spuse, dar mai ales pe cele nespuse de la cel care a apăsat PLAY-ul existențial pe proiecte precum Holograf sau VH2 înseamnă să te asiguri că ai acumulat un bagaj fericit și important de cultură generală muzicală.

Fiecare episod „Altceva cu Adrian Artene” este o poveste frumoasă despre OAMENI și ÎNTÂMPLĂRILE LOR, iar ediția de față nu face excepție, din contra, vine să aducă în fața publicului istoria lui Mihai Pocorschi, fondatorul trupelor Holograf, dar și VH2, cu făcute sau întâmplate, cu dorite, programate, toate însă, în esență, învățate.

Discuția dintre Mihai Pocorschi și Adrian Artene va avea PREMIERA sâmbătă, 2 martie, pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene (SUBSCRIBE, ca să fii primul care află că s-a lansat).

Artistul, inginer la bază, va știi să ne te țină prins în fața ecranului cu narațiunile lui, așa cum a știut să-și țină aproape publicul meloman, mai bine de 20 de ani, fără întrerupere pentru că muzica îi este și i-a fost încântare.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului