Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Năstase: „În 2050, China va marca acest secol ca urmare a dezvoltării excepționale”

Adrian Năstase: „În 2050, China va marca acest secol ca urmare a dezvoltării excepționale”

Adrian Năstase, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că în 20 de ani am putea avea o noua lume unipolară. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„În 20 de ani, lumea ar putea fie din nou unipolară. Rușii spun acum că vor o lume multipolară. Însă, în mod evident, la nivelul anului 2050, așa cum se dezvoltă China, vor marca acest secol ca fiind secolul Chinei.

Statele Unite dacă nu își găsesc o nouă generație de lideri, probabil vor rămâne foarte mult în urmă. Părerea mea este asistăm la falimentul unui anumit tip de politică și lucrul acesta se vede din felul în care este finanțată Ucraina.

China a reușit mobilizeze o parte importantă a lumii împotriva Occidentului. Noi acum facem parte din Occident, dar trebuie să fim conștienți de faptul că se construiește o nouă linie de departajare. 

Putin, în primul rând, dorește arate sancțiunile și acea izolare nu a avut niciun efect major. Politica în domeniul petrolului și gazelor naturale, în perioada următoare, va marca destul de puternic dezvoltarea unora dintre zonele occidentale”, a spus Adrian Năstase în emisiunea „Marius Tucă Show”.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Dmitri Medvedev amenință Finlanda: „Se află acum pe lista țintelor nucleare ale Rusiei. Bucură-te, ai atins apogeul securității!”
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
35.000 de componente străine în dronele și rachetele cu care Rusia a atacat într-o singură zi
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imaginea care a atras toate privirile fanilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cât oxigen ajunge în plămânii oamenilor?