Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „SUA vor părăsi Europa”

Adrian Severin: „SUA vor părăsi Europa”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a discutat despre o posibilă retragere americană din zona de influență europeană, odată cu încheierea discuțiilor privind războiul dintre Rusia și Ucraina. Acesta analizează implicațiile economice și strategice ale acestei mișcări, dar și impactul asupra țărilor europene. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Adrian Severin: „Germania și Franța au incitat conflicte între America și Rusia”

Adrian Severin aduce în discuție scenariul unei retrageri americane totale din zona de influență geopolitică europeană, având în vedere reducerea prezenței militare în Europa. Invitatul susține că acest scenariu ar pune Uniunea Europeană într-o situație de vulnerabilitate, având în vedere și întreruperea relațiilor energetice cu Rusia. Severin vorbește despre anumite jocuri politice prin care, spune el, puterile europene au încercat să împiedice întărirea relațiilor ruso-americane.

„Una din discuțiile fundamentale pe principiul părăsirii Europei de către ocupantul american, ca să folosesc acești termeni radicali, întrucât costurile ocupației nu mai rentează, iar interesele americane sunt în alte părți. Nu mai intrăm în detalii și se pune problema omului, noi ne retragem. Ce se întâmplă totuși în urma noastră? Pentru că nu poți așa, pur și simplu, să părăsești un loc fără interes. Sigur că a mai făcut-o și probabil că în mare parte o face și acum, dar cât de cât trebuie să o faci în același timp ei nici nu vor să lase în spate o superputere sau potențial superputere europeană, o Uniune Europeană puternică, cu care să aibă după aceea de luptat. Uniunea Europeană a fost castrată, a fost pusă pe butuci prin ruperea relației energetice cu Rusia; aici a fost un joc dublu de multă vreme. Pe de o parte, Germania și Franța au incitat conflicte între America și Rusia, pentru a se evita un pact ruso-american peste capul europenilor. Pe de altă parte, Statele Unite au incitat, cum să spun, otrăvirea relațiilor între europeni și ruși, pentru a nu ajunge la un alt pact Ribbentrop-Molotov, iar noi rămânem în zona Rusiei”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!