Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu expune culisele lumii politice, povestind cum a fost încurajat să preia frâiele unui partid despre care susține că ar fi fost creat și controlat de către serviciile secrete. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Dan Diaconescu a povestit cum, în urmă cu mai mulți ani, a refuzat să participe la înființarea unui partid politic despre care presupune că ar fi fost controlat de către SRI. Mai mult decât atât, acesta susține că asupra sa au existat presiuni din partea unor sponsori importanți. Diaconescu afirmă că nu era interesat de politică, preferând să se ocupe de subiecte care l-au consacrat, cum ar fi faimosul caz Elodia.
„Eu lipsisem cu două luni înainte de la înființarea unui partid politic al serviciilor secrete, deși fusesem rugat. Și, cumva, niște sponsori, de-ai mei importanți, mă rugaseră: „Te rog să vii, te rog să vii duminică, că Cutărescu își lansează partidul.”
Mie nu-mi plăcea treaba asta cu politica, eu trăiam foarte bine cu Elodia, cu toate investigațiile mele. Fugeam de politică, politica nu mai făcea audiență, nu mai trebuia. Și mă rugau să mă duc la înființarea unui partid politic. Și eu am mințit elegant: „Domnule, nu pot, că sunt bolnav, că mă doare măseaua, că mă duc la Caracal, nu știu ce…” și mi-am închis telefonul.”
În continuare, moderatorul TV povestește cum s-a încercat implicarea sa în acest proiect, adăugând și alte nume cu notorietate care, potrivit lui, s-ar fi aflat pe lista celor vizați pentru a fi racolați în partid. Cu atât mai mult, Diaconescu spune că refuzul său a venit și cu alte consecințe. Acesta susține că i s-ar fi pus piedici în încercarea de a-și forma propriul partid, iar mai mult decât atât, afirmă că refuzul său ar fi fost chiar motivul încarcerării sale ulterioare.
„În ziua aia de duminică mi-am închis telefonul. Și, când eu mi-am deschis telefonul, ziceau: „Domnule, ce faci, de ce n-ai venit, ce s-a întâmplat?” Păi, zic: „De ce, mă? Unde să vin?” Uitasem un pic. Rugămințile fuseseră făcute cu o săptămână înainte. Mai, 1 mai 2010, ceva, 2 mai. Și era un cartonaș acolo, la prezidiu, unde scria: Dan Diaconescu, președinte executiv. Povestea e puțin mai lungă, că ei îmi ascultaseră convorbirile telefonice și vezi, domnule, eu avusesem apetențe pentru a intra în politică. Că, vezi, domnule, vorbeam cu tine la telefon și îmi plăcea politica. Și atunci făceau dosare în stânga și în dreapta: „Bă, care-i bun de politică, care nu-i bun.” Și, în funcție de asta, și-au ales ei, mi s-a povestit ulterior, o listă de oameni.
Și au declinat toți: Ion Țiriac, Nadia Comăneci, Raed Arafat, nu știu care. Și eram și eu undeva pe locul 5-6. Sondaje făcute de ei. Și eu, vezi, nu m-am dus acolo. Și m-au luat la pușcărie un pic. Și, când eu m-am dus să-mi înființez partidul la tribunal, peste o lună, după ce v-am povestit, respingere, respingere, judecători, respingere. Și atunci au început să-mi spună: „De ce te mai duci? Avem partidul gata făcut. Doar trebuie să-l preluăm.” Și am ținut-o așa. Doi ani eu n-am vrut. Mi-au oferit blocuri și de toate, și de toate. Și eu mi-am făcut partidul meu și, până la urmă, m-am dus la închisoare.”