Prima pagină » Economic » Apple intenționează să emită obligațiuni în franci elvețieni. Pe ce mizează gigantul IT

Apple intenționează să emită obligațiuni în franci elvețieni. Pe ce mizează gigantul IT

Apple intenționează să emită obligațiuni în franci elvețieni. Pe ce mizează gigantul IT
Apple intenționează să emită obligațiuni în franci elvețieni

Goldman Sachs și Credit Suisse au fost angajate ca aranjori ai operațiunii, care ar putea avea loc cel mai devreme marți, a precizat sursa.

Creșterea puternică a cererii pentru obligațiunile denominate în franci elvețieni a dus la scăderea randamentului obligațiunilor guvernamentale în teritoriu negativ, ceea ce înseamnă că investitorii sunt dispuși să plătească pentru a împrumuta statul elvețian, pe termen de până la 10 ani.

În luna ianuarie, banca centrală elvețiană a eliminat pragul valutar pentru francul elvețian, ceea ce a dus la aprecierea puternică a monedei.

Randamentul negativ al obligațiunilor guvernamentale pe termen de 10 ani, în prezent de -0,34%, face ca și Apple să să poată împrumuta ieftin, întrucât prețurile obligațiunilor companiilor sunt corelate în general cu prețurile titlurilor de stat.

Apple nu a decis care va fi termenul scadent al obligațiunilor, dar compania ar putea vinde obligațiuni pe termen scurt cu randament negativ, o premieră pentru o emisiune făcută de o companie în Europa.

Sursa a mai spus că Apple ar putea vine și obligațiuni pe termen de 10 ani sau de 15 ani, cu un randament scăzut, de o singură cifră.

Apple a vândut în urmă cu o săptămână obligațiuni în valoare de 6,5 miliarde de dolari, peste suma de 5 miliarde de dolari pe care intenționa să o atragă inițial, la costuri în scădere.

Vânzarea a inclus cinci emisiuni de obligațiuni, cu maturități de 5, 7, 10, 15 și 30 de ani și a avut loc după ce Apple a raportat o creștere de 30% a veniturilor, la 74,6 miliarde de dolari, în primul trimestru fiscal (octombrie-decembrie). Profitul net a urcat cu 38%, la 18 miliarde de dolari, cel mai mare câștig trimestrial înregistrat vreodată de o companie.

Pentru emisiunea pe 30 de ani, în valoare de 2 miliarde de dolari, Apple va plăti investitorilor o dobândă de 3,45% pe an, cu 0,3 puncte procentuale sub randamentul minim record la care se tranzacționau obligațiunile corporate cu maturități similare în ședința anterioară vânzării.

Incluzând emisiunile de săptămâna trecută, Apple a împrumutat în ultimii doi ani 39 de miliarde de dolari de pe piețele de capital, fondurile strânse fiind folosite pentru pentru plata programelor de răscumpărare de acțiuni și a dividendelor.

Apple, cea mai profitabilă companie listată la bursa din New York, preferă să se împrumute pe piață decât să retragă bani din rezervele proprii, în condițiile în care grupul își păstrează majoritatea lichidităților în străinătate, pentru a le proteja de fiscul american.

La finele anului 2014, rezervele Apple în numerar și certificate de trezorerie se situau la circa 178 miliarde de dolari, dintre care 157,8 miliarde de dolari erau deținute de subsidiarele din străinătate. Apple ar trebui să plătească guvernului SUA un impozit pe profit de 35% în cazul repatrierii fondurilor din străinătate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Adrian Minune, mărturisire șocantă despre operația de micșorare a stomacului: „Eu acolo am murit! Am auzit aparatul care face bip, bip și, dintr-o dată, a făcut bip lung”
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!