Prima pagină » Economic » Bursa de la București a deschis în scădere, cu 1,7%, după declinul puternic de luni, de peste 6%

Bursa de la București a deschis în scădere, cu 1,7%, după declinul puternic de luni, de peste 6%

Bursa de la București a deschis în scădere, cu 1,7%, după declinul puternic de luni, de peste 6%
Bursa de la București a deschis marți cu un minus de 1,7%, după ce luni a scăzut puternic, cu 6,3%, în contextul unei corecții puternice a piețelor europene, determinate de așteptările investitorilor privind o încetinire a economiei Chinei.

Indicii BET și BET Plus, de referință pentru bursa locală, se aflau în scădere cu 1,7% după primele tranzacții ale zilei. Indicele BET include cele mai lichide zece acțiuni, iar BET Plus cele mai lichide 34 de titluri din piață reglementată, cu excepția SIF-urilor și a acțiunilor companiilor străine.

Cei doi indici au închis luni în scădere cu 6,3%, cel mai puternic declin din ultimii patru ani, după o ședință cu lichiditate de aproape trei ori mai mare decât într-o zi obișnuită. O scădere mai puternică decât cea de luni a fost consemnată de indicele BET cel mai recent în august 2011, când a închis în scădere cu 8,4%, afectat de decizia S&P de a retrograda ratingul SUA.

Acțiunile companiilor mari cotate la București au continuat scăderile marți, cu un minus de 3,5% pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP) și de 3,4% în cazul Electrica (EL). În scădere se aflau după primele tranzacții și acțiunile Transgaz (TGN) și BRD – Societe Generale (BRD), cu 2,9%, precum și Banca Transilvania (TLV), cu 2,8%.

Acțiunile OMV Petrom (SNP), aflate printre titlurile cu cele mai mari scăderi luni, au coborât și marți, dar cu numai 1,2%.

În ședința de luni, OMV Petrom a consemnat cea mai mare scădere dintre cele zece companii care compun BET, cu 8,65%. În declin semnificativ au închis și titlurile Fondul Proprietatea, cu 6,7%, Banca Transilvania, cu 6,5%, și Romgaz (SNG), cu 6,85%. Cotația BRD – Societe Generale a coborât cu 4,6%.

Titlurile Fondul Proprietatea au înregistrat în cursul ședinței de luni un declin de până la 10,8%, atins la scurt timp după ora 15:00, în timp ce cotația OMV Petrom a coborât cu până la 9,7%.

Scăderea puternică a bursei de la București a atras luni un număr ridicat de vizitatori pe website-ul Bursei de Valori București (BVB), acesta operând cu dificultate și chiar devenind indisponibil în jurul orei 15:00, când principalii indici ai pieței au consemnat declinul maxim. Site-ul a redevenit operațional pe finalul ședinței de tranzacționare.

Bursele din Europa au deschis marți în creștere, revenind după evoluția slabă de luni, în timp ce contractele futures pentru principalii indici ai pieței americane se află în teritoriu pozitiv. Bursa de la Londra a deschis în urcare cu 1,6%, cea din Germania cu 1,8%, iar cea din Franța cu 2,2%.

În Europa, principalele acțiuni au închis luni cu cea mai puternică scădere începând din 2008, din cauza temerilor că economia Chinei încetinește mai puternic decât se anticipa anterior. Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 5,3%, cel mai mare declin începând din decembrie 2008.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!