Prima pagină » Economic » Cât costă vacanța de Paște la Roșia Montană. Pachetul turistic include „Turul Cianurii” și un foc de tabără

Cât costă vacanța de Paște la Roșia Montană. Pachetul turistic include „Turul Cianurii” și un foc de tabără

Cât costă vacanța de Paște la Roșia Montană. Pachetul turistic include
Costul unui pachet este de 340 de lei.

Pentru 340 de lei, cei interesați își pot petrece Paștele la Roșia Montană, în perioada 1-6 mai. Pachetul cuprinde cazare și mâncare la localnici, șase tururi turistice ghidate, între care și „Turul Cianurii”, precum și un foc de tabără.

„Între 1 și 6 mai, roșienii își deschid casele tuturor celor care iubesc Roșia Montană sau care doresc ca, timp de cinci zile, să pășească pe urmele istoriei locului, descoperind peisaje pitorești, tradiții și legende milenare și obiective culturale demne de patrimoniul mondial UNESCO”, potrivit lui Eugen David, președintele Alburnus Maior, care a lansat luni oferta, împreună cu Asociația București.

Pachetul cuprinde șase tururi turistice organizate zilnic la cele mai importante obiective naturale ale zonei Roșiei Montane: Turul Satului, Turul Istoric, Turul Cianurii – „care pune în oglindă satul Geamăna al comunei Lupșa, afectat de exploatarea de suprafață Roșia Poieni și satul Corna al comunei Roșia Montană, amenințat de proiectul minier propus de compania Gold Corporation:, Turul Naturii, Turul Bisericilor și Turul Buciumului”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce anume a ucis sute de pui de balenă în Patagonia argentiniană?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!