Prima pagină » Economic » Enel își vinde operațiunile de distribuție și vânzare de energie din România. Cine este posibilul cumpărător

Enel își vinde operațiunile de distribuție și vânzare de energie din România. Cine este posibilul cumpărător

Enel își vinde operațiunile de distribuție și vânzare de energie din România. Cine este posibilul cumpărător
Enel a început procesul de vânzare a operațiunilor de distribuție și vânzare de energie din România și de producție de energie din Slovacia, în cadrul unui program al grupului italian de reducere a datoriilor.

Consiliul director al grupului a aprobat o inițiativă a directorului general, Francesco Starace, ca printre vânzările posibile în cadrul programului de consolidare financiară să fie incluse și activele din România și producția de energie din Slovacia, se arată într-un comunicat al Enel.

UPDATE 17:20 ENEL se află în negocieri cu potențiali cumpăratori, favoriti fiind cel mai probabil chinezii de la State Grid Corporation of China, cea mai mare companie de distribuție energie electrică din această țară, potrivit HotNews.ro. Informația nu a fost confirmată oficial.

Grupul vrea să obțină pe operațiunile din cele două țări, alături de alte active nestrategice, 4,4 miliarde de euro.

În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea și Enel Energie, precum și 100% din compania de servicii Enel România (deținută prin Enel Investment Holding BV).

Aceste companii operează o rețea de electricitate de 91.000 de kilometri și distribuie circa 14TWh de electricitate anual, cu o cotă de piață de 34%. Diviziile Enel din România vând aproape 9 TWh de energie anual către aaproximativ 2,6 milioane de clienți, dintre care 2,4 milioane casnici (unde are o cotă de piață de 20%, iar restul companii (segment pe care controlează 38% din piață).

Companiile Enel din România au înregistrat anul trecut venituri de 1,12 miliarde de euro și profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare (EBITDA) de 289 milioane de euro.

În Slovacia, Enel vrea să vândă o participație de 66% din Slovenské Elektrárne, cel mai mare producător de energie al țării, cu o cotă de piață de aproape 80%. În 2013, a raportat venituri de 2,9 miliarde de euroși profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare (EBITDA) de 708 milioane de euro.

În ultimele zile, grupul Enel a notificat formal subsidiarele din România și Slovacia, precum și acționarii minoritari de începerea procesului de vânzare și a numit consultanți financiari Citigroup și UniCredit pentru operațiunile din România, respectiv BNP Paribas și Deutsche Bank pentru activele din Slovacia.

Grupul va furniza informații relevante asupra procesului de vânzare guvernelor și altor autorități din România și Slovacia, se arată în comunicat.

După avizarea inițiativei de vânzare privind activele din România și Slovacia, consiliul director și-a rezervat analiza ofertelor pe care le-ar putea transmite eventuali cumpărători în următoarele luni.

Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuție și furnizare a electricității Electrica Banat și Electrica Dobrogea. În 2008, compania a preluat și Electrica Muntenia Sud, care alimentează cu energie Bucureștiul.

Vânzarea activelor din România și Slovacia fac parte dintr-un program mai amplu, început în 2013, care vizează active de circa 6 miliarde de euro, cu scopul de a reduce datoriile Enel. Până în prezent grupul a finalizat vânzarea de active în valoare de circa 1,6 miliarde de euro. Activele din România și Slovacia, alături de alte active nestrategice, vor genera mai mult de 4,4 miliarde de euro, asigurând astfel un anumit grad de flexibilitate programului de reducere a datoriilor.

Enel operează și în sectorul energiei regenerabile din România, prin compania Enel Green Power, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața românească de profil

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
Bărbat prins de radar cu 172 kmh pentru că își ducea la spital tatăl muşcat de câine. Ce reacție au avut polițiștii
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
O supernovă a dezvăluit un mod complet diferit în care mor stelele