MAREA ÎMPĂRȚEALĂ de la Dezvoltare. Topul județelor care și-au tras partea leului din cele 30 de miliarde din bugetul lui Shhaideh

MAREA ÎMPĂRȚEALĂ de la Dezvoltare. Topul județelor care și-au tras partea leului din cele 30 de miliarde din bugetul lui Shhaideh
Publicat: 20/07/2017, 11:09

Pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale a fost publicată lista obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea PNDL II în perioada 2017-2020, aprobate prin ordin de ministru. 9.500 de obiective de investiții vor fi finanțate, din care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective, cu suma totală de 30 de miliarde de lei credite de angajament.

Gândul a alcătuit două topuri ale județelor cu cele mai mari și mici alocări, după cum urmează:

Suceava – 928.525.098,93 de lei (206,3 milioane de euro)

Suceava, unde Consiliul Județean e condus de liberalul Gheorghe Flutur,iar Ion Lungu, din partea PNL, a obținut cel de-al patrulea mandat de primar, este județul fruntaș în topul celor mai mari alocări prin PNDL 2, pentru 254 obiective de investiții primind 928.525.098,93 de lei. Cea mai mare parte a sumei, respectiv 46.775.354,31de lei va fi destinată proiectului de reabilitare a drumului județean 209B, Văleni – Stânișoara – Iesle -lim. județ Neamț.

Caraș-Severin – 883.095.842 de lei (196,2 milioane de euro)

Pe locul doi se situează Caraș-Severin, cu 883,095,842 de lei pentru 181 obiective de investiții, cei mai mulți bani, respectiv 46.228.312 lei pentru modernizarea unor străzi și trotuare în zonele Măgura, Bocșa Montană, Vasiova, Bocșa Română și Neuwerk, în orașul Bocșa. În Caraș-Severin cele două mari partide tradiționale, PSD și PNL și-au împărțit puterea la alegerile locale din vară, acesta fiind unul dintre puținele județe în care ierarhia politică s-a modificat în urma scrutinului de pe 5 iunie. Astfel, după alegeri, social-democrații și-au adjudecat Consiliul Județean, cu 44,61% din voturi, în vreme ce liberalii au câștigat primăria orașului Reșița cu 35,62% din sufragii, reprezentați de candidatul Ioan Popa.

Vaslui – 882.070.167,56 de lei (196 milioane de euro)

Pe următorul loc în topul județelor cu cei mai mulți bani alocați prin PNDL II s-a situat Vaslui, dominat de PSD, cu 882 de milioane de lei. Din totalul alocat de Ministerul Dezvoltării Regionale pentru cele 256 de obiective de investiții din Vaslui, cea mai mare parte, care însumează 33.506.942 lei, va merge pentru reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ245 C: Băcani (DJ245)- Băltățeni- Cepești – Radăești-Coroiești-Bogdănița- Schitu (DJ245 A).

Teleorman – 875.598.859,25 de lei (194,5 milioane de euro)

Pe locul patru se situează județul Teleorman, care va primi, pentru 170 obiective de investiții, suma de 875.598.859,25 de lei, cea mai mare parte, respectiv 32.017.525 de lei fiind destinată Consiliului Județean Teleorman pentru modernizarea drumului județean 612, Rădoiești (DJ 601C) – Săceni (DJ 612A). Primăria Municipiului Alexandria este condusă de social-democratul Victor Drăgușin, aflat la al treilea mandat, PSD-ul câștigând, la alegerile locale, cu 57% din voturi bătălia pentru Consiliul Județean.

Mehedinți – 848.938.820,29 de lei (188,6 milioane de euro)

Pentru 174 obiective de investiții, liderii locali din Mehedinți vor primi, prin PNDL II, 848.938.820,29 de lei, cea mai mare sumă, respectiv 41.222.454 de lei, fiind destinată modernizării drumului județean 671E – Dîlbocița – int. DJ 670. Primăria din Drobeta Turnu Severin este condusă de Marius Screciu, de la PSD, Consiliul Județean va fi format, în majoritate, tot de reprezentanți social-democrați.

VEZI LISTA OBIECTIVELOR DE INVESTIȚII

Județele mai „sărace”

Exceptând Capitala, unde cinci sectoare (n.r – Sectoarele 2/3/4/5/6) au primit, în total, 166,2 milioane de lei (36,9 milioane de euro), cele cinci județe care au primit cei mai puțini bani sunt Brașov, Sibiu, Harghita, Covasna și Ilfov.

Brașov – 587.070.619 (130,4 milioane de euro)

În cazul județului Brașov, cel care deschide clasamentul ultimelor cinci județe în ceea ce privește alocările prin PNDL II, suma revenită este de 587.070.619 lei pentru 112 obiective de investiții, cea mai mare parte a sumei, respectiv 41.222.454 de lei fiind destinată reabilitării drumurilor locale în satele Fundata și Sirnea, din comuna Fundata. În Brașov, șefia CJ și primăria capitalei de județ aparțin liberalilor.

Sibiu – 557.005.764,33 de lei (123,7 milioane de euro)

Pe locul al doilea se situează județul Sibiu, cu 557.005.764,33 de lei alocate pentru 109 obiective de investiții, cei mai mulți bani din suma totală dată, respectiv 89.838.948,99 de lei, revenind reabilitării și modernizării drumului județean 107B Păuca-Alămor-Mândra-Slimnic. În urma alegerilor din iunie 2016, Forumul Democrat al Germanilor din România și-a continuat șefia în cadrul Primăriei Sibiu, iar PNL și-a asigurat cele mai multe portofolii de consilieri județeni.

Harghita – 507.978.891,67 de lei (112,8 milioane de euro)

Județul Harghita este următorul pe lista județelor cu cele mai puține alocări prin PNDL 2 pentru 136 obiective de investiții, cea mai mare parte a sumei, respectiv 41.222.454 de lei revenind proiectului de realizare a unei conducte de aducțiune între satele Mujna-Lutița, din comuna Dârjiu. În Harghita, UDMR și-a adjudecat, la alegerile din vară, cele mai multe mandate în cadrul Consiliului Județean, cu 61,70% dintre voturi. În ceea ce privește primăria reședinței de județ, UDMR și-a păstrat atunci șefia prin candidatul Robert Kalman Raduly, care a obținut 65,78% dintre voturi.

Covasna – 392.083.293,95 de lei (87,1 milioane de euro)

Pe penultimul loc în acest clasament se află județul Covasna, cu 392.083.293,95 de lei alocate pentru 105 obiective de investiții. Cei mai mulți bani, din totalul alocat acestui județ prin PNDL II, respectiv 41.222.454 de lei se vor duce pentru demolarea școlii primare existente în satul Valea Dobârlăului, din comuna Dobârlău, și construirea unui imobil nou. Și în Covasna lucrurile au rămas neschimbate atât la Consiliul Județean, cât și la primăria reședinței de județ, Sfântu Gheorghe, unde Antal Arpad de la UDMR s-a impus cu un procent covârșitor de 73,06%, în urma alegerilor locale din iunie 2016.

Ilfov – 374.637.217,66 de lei (83,2 milioane de euro)

Pe ultimul loc se plasează județul Ilfov cu374.637.217,66 de lei pentru 118 obiective de investiții. Proiectul care va primi cea mai mare parte din această sumă, respectiv 41.222.454 de lei, vizează lucrările de modernizare pentru partea carosabilă privind strada ‘Intrarea Oltului’, din satul Căldăraru, comuna Cernica.

În prezent, PNDL este gestionat de vicepremierul Sevil Shhaideh, din postura de ministru al Dezvoltării, având un buget din credite de angajament de 30 de miliarde de lei (aproximativ 7 miliarde de euro). Reamintim că la o zi după ce fostul premier, Sorin Grindeanu, se plângea de faptul că, de o lună și ceva, Sevil Shhaideh trebuia să semneze ordinele pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, pentru a da drumul la lucrări în județe, făcând aluzie la faptul că ministrul, apropiat al lui Liviu Dragnea, s-ar folosi intenționat de această întârziere pentru a-i atrage pe liderii locali de partea sa „în așteptarea Comitetului Executiv”, Ministerul Dezvoltării a dat vestea mult așteptată.

Sevil Shhaideh a anunțat, pe 16 iunie, că „analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri” a fost finalizată, iar ordinele de finanțare pentru fiecare județ sunt în curs de semnare, urmând ca 30 de miliarde de lei credite de angajament să fie direcționate către 9.500 de obiective de investiții. Cu toate acestea, la acel moment, ministerul nu dădea și o listă concretă a proiectelor care vor fi finanțate.

Pe de altă parte, Gândul a scris despre raportul Curții de Conturi din 2015, făcut public integral de deputatul USR Cristian Ghinea, în care se arată faptul că implementarea Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în perioada 2013-2014, de către Ministerul Dezvoltării, condus pe atunci de Liviu Dragnea, cu Sevil Shhaideh secretar de stat și coordonatoare a implementării acestui program, a funcționat defectuos și ineficient.

Concret, inspectorii Curții de Conturi arătau că evidența sumelor plătite, care s-au ridicat la aproape 3 miliarde de lei, a beneficiarilor și a proiectelor era ținută într-un fișier Excel neparolat, care putea fi modificat de oricine și care era salvat pe Google Drive, deci nu pe un mediu de stocare controlat de statul român. Mai mult, la această evidență nu aveau acces și contabilii ministerului, neexistând o corelare între datele din acest sistem de evidență improvizat și cel oficial.

În prezent, PNDL este gestionat de vicepremierul Sevil Shhaideh, din postura de ministru al Dezvoltării, având un buget din credite de angajament de 30 de miliarde de lei (aproximativ 7 miliarde de euro).

Curtea de Conturi arăta că, în trecut și cu aceeași coordonatoare, acest program nu a avut nici o strategie reală și a reprezentat în practică o posibilitate a primarilor din teritoriu de a-și plăti datoriile acumulate din alte programe de finanțare, dar și de a-și finanța „cele mai diverse domenii de interese local”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului