REUTERS: Francezilor le merge prea bine pentru a accepta reformarea statului social

Francezilor le merge prea bine pentru a admite problemele țării și accepta schimbările radicale ale modului de viață presupuse de reformarea statului social, dilemă monumentală cu care urmează să se confrunte președintele care va fi ales duminică, potrivit unei analize Reuters.

Asemenea generalului Charles de Gaulle, care se întreba, acum 50 de ani, „Cum poți guverna o țară care are 246 de varietăți de brânză?”, viitorul președinte al Franței, fie el conservatorul în exercițiu Nicolas Sarkozy sau socialistul Francois Hollande, trebuie să rezolve puzzle-ul reformării unei națiuni veșnic revoluționare pentru a o adapta la provocările economice ale secoului XXI.

Sarkozy și-a început în 2007 mandatul cu multă energie, pus pe fapte mari, dar a obosit după ce a reușit, cu eforturi și costuri politice imense, să-i determine pe francezi să muncească mai mult de 35 de ore într-o săptămână și să ridice vârsta minimă de pensionare de la 60 la 62 de ani.

EDUCAȚIE Rezultatele finale la Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Regulile promovării examenului. Când vor fi afișate notele după contestații

09:05

ULTIMA ORĂ Călin Georgescu, așteptat de susținători la Mănăstirea Prislop. A venit și Stegarul Dac

09:02

Cea mai recentă măsură a președintelui în exercițiu a fost să scadă costul muncii prin reducerea contribuțiilor la asigurări sociale, compensată printr-o altă măsură nepopulară, creșterea TVA la bunuri și servicii.

Rivalul său în scrutinul din 6 mai, Francois Hollande, favotrit în sondaje, vrea să răstoarne această ultimă decizie și nu pare dispus măcar să încerce reformele economice structurale susținute de mulți economiști și de UE.

„Crede cineva cu adevărat că liberalismul, privatizarea, dereglementarea care ne-au condus unde suntem astăzi, în criza financiară, ne vor ajuta să ieșim din această criză?”, răspundea Hollande săptămâna trecută, întrebat dacă va adapta pentru Franța măsurile luate din toamna anului trecut în Spania și Italia.

„Cred că astăzi putem crea creștere economică prin noi tehnologii, o educație mai de calitate și noi surse de energie”, a spus el.

Hollande nu s-a arătat entuziasmat nici de propunerile înaintate în 2008 ale consiliul de economiști condus de Jacques Attali, de a stimula creșterea economică în Franța prin măsuri ca deschiderea la concurență a profesiilor reglementate precum taximetria și farmaciile sau ridicarea interdicției care împiedică deschiderea magazinelor duminica.

Adevărul incomod este că celor mai mulți francezi le merge prea bine pentru a accepta modificări radicale în stilul de viață, în pofida șomajului de 10%, economiei în stagnare și datoriei de stat care se apropie de 90% din PIB, notează Reuters.

Deși s-a vorbit mult în timul campaniei electorale din acest an despre dezindustrialiare și declin economic relativ, în special prin comparație cu Germania, problemele nu sunt percepute de populație ca fiind urgente.

Franța a fost relativ neafectată de presiunile aprinse de pe piețele obligațiunilor care au împins Grecia, Irlanda și Portugalia la măsuri draconice de austeritate și reforme structurale serioase, sub auspiciile unor acorduri de finanțare externă convenite cu UE și FMI.

Opinia publică s-a alarmat pentru scurt timp în ianuarie, când Standard & Poor’s a coborât în premieră ratingul AAA al Franței, însă îngrijorarea s-a risipit repede, decizia agenției neavând un efect sesizabil asupra costurilor de finanțare a statului, în timp ce celelalte două mari firme de evaluare financiară, Fitch și Moody’s, nu au retrogradat țara.

Guvernul de la Paris se împrumută încă la unele dintre cele mai reduse dobânzi din istorie, randamentul obligațiunilor cu maturitatea la 10 ani fiind de 3,1%, parțial deoarece mulți investitori presupun că soarta Franței este legată de cea a Germaniei, dar și pentru că statul francez are o reputație de neclintit în privința atragerii de venituri și onorării obligațiilor financiare.

Serviciile publice funcționează, țara are o poziție geografică ideală și o piață uriașă de consum, precum și o forță de muncă bine educată, cu productivitate ridicată, deși francezii muncesc în medie puține ore raportat la alte state din UE.

Teama de reformă a politicienilor de astăzi este determinată și de istoria recentă – mai multe guverne „s-au ars” încercând să reformeze legislația protectoare din câmpul muncii, salariul minim, contribuțiile pentru sănătate sau sistemul de pensii prost finanțat.

Grevele și demonstrațiile uriașe de stradă, cu sprijin larg în rândul populației, au învins în 1995 încercările de reformare a condițiilor de pensionare specială pentru unele categorii de funcționari publici, iar efortul de a crea un model de contract de primă angajare cu salariu mai mic pentru tineri, menit să reducă șomajul în rândul acestora, s-a lovit de proteste similare în 2006.

Astfel, francezii par dispuși să accepte mai degrabă un șomaj de aproape 25% în rândul tinerilor decât reducerea salariului minim sau diluarea legilor care protejează angajații cu vechime. Mulți nu par dispuși să admită că există o legătură între aceste chestiuni.

Unii dintre consilierii economici ai lui Hollande, care au preferat să rămână anonimi pentru a nu deraia șansele candidatului în ultimele zile de campanie electorală, spun că acesta ar fi un președinte mai reformist decât îndrăznește să spună înainte de alegeri.

Sursele citate susțin că Hollande ar fi dispus să ofere sindicatelor locuri în consiliile de administrație ale companiilor și o mai bună consultare în privința măsurilor propuse de guvern, în schimbul cooperării acestora în reformarea sistemului de pensii și acceptării reducerilor de cheltuieli publice necesare.

Candidatul din partea Partidului Socialist își pune speranțele în CFDT, a doua mare confererație sindicală din Franța, care este cunsocută pentru favorizarea reformei prin negociere, și nu a grevelor.

CFDT este însă eclipsată de CGT, conferetație mai mare, condusă de comuniști, și de multe ori „manevrată” de sindicate mai mici, dar mai radicale.

Sarkozy a încercat pentru scurt timp să negocieze reforma pensiilor cu sindicatele, dar a decis în final să forțeze de sus în jos procesul, pe fondul unor demonstrații uriașe. Președintele în exercițiu a petrecut o bună parte din campanie denunțând sindicatele, în special CGT, drept „organizații intermediare” care distorsionează voința poporului francez.

Dacă va fi reales, Franța ar putea trece printr-un al treilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, care va avea loc în stradă în a doua parte a anului, când sindicatele vor protesta cu siguranță împotriva planurilor lui Sarkozy de a forța șomerii recalificați să accepte primul job care le este oferit.

Candidatul de extremă stânga Jean-Luc Melenchon, susținut de facțiunile comuniste de pe scena politică franceză, a atras zeci de mii de activiști la evenimentele din timpul campanei electorale. Popularitatea prezidențiabilului comunist servește drept avertisment pentru orice președinte care va încerca să ajusteze ceea ce francezii consideră drepturi sociale.

Hollande ar putea avea o mai bună șansă decât Sarkozy să reușească treptat reforma statului social și a câmpului muncii, deoarece sindicatele ar putea ceda mai ușor în fața unui candidat socialist pe care îl apreciază.

Consilierii săi economici subliniază că socialistul Lionel Jospin, premier între 1997-2002, a deschis capitalului privat mai multe companii de stat decât orice prim ministru conservator.

Hollande a spus că, dacă va fi ales, va deschide imediat o negociere la nivelul UE pentru măsuri serioase de revigorare a cretșerii economice. De asemenea, acesta a promis că va cere, imediat după învestire, un audit al finanțelor publice.

Aceste inițiative i-ar putea furniza acoperirea politică necesară pentru a efectua reduceri ale cheltuielilor publice, acuzând „greaua moștenire” fiscală și economică, și pentru a implementa o serie de reforme structurale drept compromis, determinând astfel Germania să accepte un pact de creștere la nivelul UE.