Scenariul omis de Guvern care ar putea duce la scăderea încasărilor din accizele majorate

Scenariul omis de Guvern care ar putea duce la scăderea încasărilor din accizele majorate
Publicat: 15/11/2013, 08:17
Actualizat: 20/03/2019, 20:20

Veniturile din accize ar putea scădea în 2015, în situația în care cursul leu-euro afișat de Banca Centrală Europeană (BCE) la 1 octombrie 2014 va fi mai ridicat decât cel din acceași perioadă a acestui an, dar mai scăzut decât cel la care se va face conversia accizelor în lei anul viitor, respectiv 4,7380 lei/euro, valoare care reprezintă cursul BCE de la 1 octombrie 2012, indexat cu rata inflației, se arată în opinia Consiliului Fiscal cu privire la Legea bugetului de stat. Dacă acest scenariu se va adeveri, încasările din accize din 2015 ar fi mai reduse decât cele de anul viitor, pe fondul unui curs de schimb mai scăzut.

Consiliul Fiscal apreciază totodată drept realiste estimările Guvernului în ceea ce privește indicatorii pe care a fost fundamentat bugetul de anul viitor, însă își exprimă reticența în legătură estimările privind veniturile din așa-numita „taxă de stâlp”, în condițiile în care „parametrii măsurii nu sunt încă foarte clari”.

„Pe baza datelor disponibile din bilanțurile companiilor din România, lărgirea bazei pentru impozitele pe proprietate prin includerea structurilor speciale și, în consecință, impozitarea tuturor construcțiilor aflate în bilanțurile companiilor, pare a avea un impact mult mai mare decât cel luat în calcul de către Guvern în construirea bugetului”, se arată în Opinia Consiliului fiscal cu privire la Legea bugetului de stat, Legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2014 și Strategia fiscal bugetară 2014-2016 actualizată.

Totodată, Consiliul atrage atenția asupra faptului că mediul de afaceri nu a fost consultat cu privire la pachetul de măsuri fiscale anunțate de Guvern, lipsind totodată și un studiu de impact al acestora.

„Consiliul fiscal deplânge faptul că din nou un pachet semnificativ de modificări ale Codului fiscal urmează să intre în vigoare fără ca acestea să fi fost supuse un interval de timp rezonabil dezbaterii publice”, se arată în documentul semnat de Ionuț Dumitru, președintele instituției.

Scenariul care ar duce la reducerea încasărilor din accize în 2015

Un alt aspect semnalat în opinia Consiliului Fiscal este dificultatea de interpretare a calculării accizelor, respectiv a conversiei acestora din euro în lei.

În mod obișnuit, cursul oficial de schimb folosit pentru a transforma sumele în moneda națională este cel afișat de Banca Centrală Europeană (BCE) în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior.

Dacă leul se depreciază în raport cu euro de la un an la altul, atunci încasările din accize sunt automat mai ridicate. Viceversa este de asemenea valabilă.

Având în vedere că anul acesta, pe 1 octombrie, BCE a afișat un curs mai scăzut cu 1,6% față de cel din anul anterior, respectiv 4,4485 lei/euro față de 4,5223 lei/euro în 2012, anul viitor, încasările din accize urmau să fie ceva mai scăzute.

Prin urmare, Guvernul a decis să schimbe metodologia de calcul. În Codul Fiscal urmează să fie introdus un articol prin care se prevede ca atunci când cursul de schimb este mai scăzut să fie folosit cursul din anul precedent, actualizat cu rata inflației.

Astfel, pentru calculul accizelor în 2014, cursul va fi de 4,7380 lei/euro (4,5223 lei/euro, cursul afișat de BCE la începutul lunii octombrie 2012 și folosit pentru calcularea accizelor de anul acesta, actualizat cu o rată a inflației de 4,77%, respectiv rata inflației de la finele lunii septembrie).

Consiliul Fiscal avertizează însă că, deși Guvernul a încercat să elimine riscul colectării unor venituri mai scăzute la buget, există un scenariu pe care nu l-a luat în calcul. Mai exact, un scenariu în care cursul din octombrie 2014 ar fi mai ridicat decât cel din 2013, dar mai scăzut decât 4,7380 lei/euro, valoarea la care se vor calcula accizele pentru 2014.

Modificările la Codul Fiscal vor obliga Guvernul să folosească rata de schimb mai ridicată și nu cursul vechi actualizat cu rata inflației.

„Este ușor de imaginat o situație în care cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană la 1 octombrie 2014 ar avea valoarea, de exemplu, de 4,47 lei/euro, mai apreciat decât nivelul de la 1 octombrie 2012 (4,5523, folosit în calculul accizelor în 2013), dar mai depreciat decât cel de la 1 octombrie 2013 (4,4585, curs inferior celui anterior și care atrage conform noii reguli indexarea cu inflația) și perfect consistent cu ipoteza de curs mediu utilizat în fundamentarea bugetului pe 2014 (4,45)”, se arată în document.

În această situație, veniturile din accize în 2015 s-ar diminua cu circa 5,6% față de încasările proiectate pentru 2014, reiese din calculele Consiliului.

„Dacă pentru 2015 calculul accizelor în lei s-ar realiza la acest curs, aceastaar implica, ceteris paribus, o diminuare a veniturilor din accize cu 4,47/4,7380 X 100-100=-5,65% comparativ cu nivelul acestora proiectat pentru 2014, pierderi de venituri având loc pentru orice curs situat în intervalul (4,4585 lei/euri, 4,7370 lei/euro), deci și pentru valori ale cursului mai depreciate chiar față de nivelul de la 1 octombrie 2012 utilizat în pentru transformare în 2013″, argumentează Consiliul.

Așadar, în situația în care BCE va afișa la 1 octombrie 2014 un curs mai ridicat decât cel de anul acesta (curs care nu va fi luat în calcul pentru calculul accizelor de anul viitor deoarece este mai scăzut decât cel de anul trecut), dar mai scăzut de 4,7380 lei/euro, încasările din accize din 2015 vor fi mai scăzute decât cele din 2014.

„Consiliul fiscal invită Ministerul Finanțelor Publice să clarifice ipotezele folosite în construcția proiecției de accize pentru 2015, în condițiile în care nivelul acestora este proiectat să crească cu 5,9% în anul respectiv”, se mai arată în documentul citat.

Guvernul estimează pentru anul viitor încasări de 22,8 miliarde de lei (5,1 miliarde de euro). În 2015, suma ar urma să ajungă la 23,9 miliarde de euro (5,3 miliarde de euro), în creștere cu 4,8% față de 2014.

Consiliul fiscal este o instituție independentă, înființată prin legea responsabilității fiscal-bugetare și compusă din 5 membri cu experiență în domeniul politicilor macroeconomice și bugetare supuși unor criterii stricte de eligibilitate. Misiunea instituției înființată la cererea creditorilor internaționali ai României este de a sprijini Guvernul și Parlamentul în procesul de elaborare și derulare a politicilor fiscal-bugetare, dar și să promoveze transparența și sustenabilitatea finanțelor publice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Regele Charles e din ce în ce mai rău! S-au activat planurile de înmormântare! Apropiații...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Oana Zăvoranu a ajuns la fundul sacului. Vedeta își vinde haine din garderobă.
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu