Prima pagină » Economic » Surpriză de la BNR. În prima zi de criză politică în România, leul a crescut față de euro

Surpriză de la BNR. În prima zi de criză politică în România, leul a crescut față de euro

Banca Națională a României (BNR) a publicat astăzi cursul valutar oficial de referință. Deși România a intrat într-o criză politică după ce PSD, principalul partid din Coaliție, a decis retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, leul a crescut față de moneda europeană. 

Datele publicate de BNR arată fluctuații importante pentru principalele monede internaționale. Moneda națională a înregistrat pierderi în fața francului elvețian, dolarului și lireim dar a recuperat ușor în raport cu euro. Cea mai importantă scădere a fost înregistrată în raport cu francul elvețian care a crescut semnificativ. Leul a pierdut peste un ban astfel că, francul elvețian a ajuns la o valoare de 5,5603 lei. Este cel mai ridicat nivel înregistrat din 26 martie 2026 până în prezent.

Leul a înregistrat o depreciere și în raport cu dolarul american. Moneda SUA a ajuns la o valoare de 4,3365 lei (+0,0024), iar fluctuațiile dolarului sunt importante pentru companiile care operează pe piețele internaționale. De asemenea, moneda națională s-a depreciat în raport cu lira sterlină. Moneda britanică a ajuns la o cotație de 5,8567 lei (+0,0005).

Surpriza de la BNR. Leul crește față de euro

În contrast cu celelalte monede, leul a reușit să se aprecieze ușor în raport cu euro. Moneda unică eruopeană a fost cotată la 5,0988 lei (-0,001). Deși scăderea monedei europene este una modestă, este semnificativă, mai ales că România a intrat într-o criză politică. Euro rămâne principala monedă de referință pentru economia românească deoarece, dacă euro crește, românii vor plăti mai mult pentru chirii, abonamente sau credite luate în valută.

Leul ar urma sî se deprezieze în fața euro în următoarele luni, estimează membrii CFA România / Sursa: Schutterstock România - caracter ilustrativ

PSD i-a retras sprijinul politic lui Ilie Bolojan

Reamintim că Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. S-au înregistrat 97,7% din voturi în favoarea retragerii sprijinului politic şi 2,3% au votat împotrivă.

PNL îşi exprimă sprijinul ferm pentru continuarea guvernării sub conducerea prim-ministrului Ilie Bolojan şi pentru finalizarea reformelor asumate, conform rezoluţiei votate în unanimitate marţi de Biroul Piolitic Naţional al PNL.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vânzările de șuncă presată s-au prăbușit. Cum se reprofilează supermarketurile
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
Bolojan, ironie fină înainte de vizita lui Călin Georgescu la Oradea: „Cei care nu au angajamente au posibilitatea să facă întâlniri”
Mediafax
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Click
Satul din Prahova care i-a făcut pe bucureșteni să se mute la țară. Au cumpărat aproape toate casele disponibile
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
O nouă descoperire dezvăluie cum aveau grijă sauropodele de puii lor
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania