Prima pagină » Economic » Un sfert dintre brokerii imobiliari au avut anul trecut luni fără venituri, deși au muncit mai mult

Un sfert dintre brokerii imobiliari au avut anul trecut luni fără venituri, deși au muncit mai mult

Un sfert dintre brokerii imobiliari au avut anul trecut luni fără venituri, deși au muncit mai mult
Numărul tranzacțiilor imobiliare încheiate prin intermediul brokerilor a crescut anul trecut, deși aproape pentru un sfert dintre cei care intermediază achizițiile de locuințe au fost luni în care nu au încasat niciun ban, iar câștigul minim s-a redus la 500 de euro.

Numărul tranzacțiilor imobiliare încheiate prin intermediul brokerilor a crescut anul trecut, deși aproape pentru un sfert dintre cei care intermediază achizițiile de locuințe au fost luni în care nu au încasat niciun ban, iar câștigul minim s-a redus la 500 de euro, informează Mediafax.

„Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienții au încheiat mai multe tranzacții prin intermediul unui broker, dar au fost și luni în care agenții nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reușit să încheie tranzacții cu 1-2 din 10 clienți cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reușit să încheie tranzacții cu jumătate dintre prospecții avuți, de la 5% la 9%”, arată concluziile studiului „Piața brokerilor imobiliari”, lansat miercuri de Asociația Brokerilor Imobiliari (ABI).

Cercetarea a fost realizată pe piața imobiliară rezidențială din București.

Anul 2012 a adus de asemenea o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari, astfel că puțin peste 30% au raportat câștiguri minime de 500 euro, față de 46% în 2011. În ceea ce privește venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câștigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puțin 1.500 euro.

Totodată, în 2012 a scăzut procentul brokerilor care au înregistrat un venit mediu lunar de peste 1.000 euro, de la 53% (în 2011) la 45%. În aceste condiții, cea mai mare cotă de piață în privința câștigurilor medii o dețin cei care au înregistrat lunar venituri între 750 și 1.000 euro lunar, 1 din 3 brokeri intrând în această categorie.

Scăderea veniturilor a avut loc cu toate că anul trecut a fost înregistrată o creștere a activității față de anul anterior. Potrivit ABI, numărul vizionărilor zilnice ale brokerilor imobiliari a crescut, astfel că 13% dintre ei au avut cel puțin două vizionări într-o zi, față de 10% în 2011, iar jumătate dintre agenți au avut între una și două vizionări pe zi.

Dacă în 2011 doar 67% dintre ei reușeau să încheie tranzacții cu cel puțin 1 din 10 clienți, în 2012 peste 80% ating cel puțin acest target. Procentul celor care nu reușesc să încheie tranzacții nici măcar cu un sfert dintre clienții cu care au vizionat imobilul a scăzut în doar un an de la 64% la 54%.

Studiul mai arată că peste jumătate dintre brokerii imobiliari (54%) nu au întâmpinat probleme cu primirea comisionului din partea clientului, mai puțin de 1 din 10 clienți evitând plata serviciilor de consultanță imobiliară.

Pe de altă parte, studiul a relevat o creștere a atenției clienților când vine vorba de achiziția de locuințe. Astfel, un client are nevoie de mai multe vizionări pentru a lua o decizie, aproape 60% participând la un număr de vizionări cuprins între 5 și 10. Față de 2011, procentul celor care au nevoie de mai mult de 10 vizionări pentru a achiziționa o locuință a crescut de 4 ori.

Clienții agenților imobiliari rămân, la fel ca în 2011, mai degrabă femeile decât bărbații, 54% dintre clienți fiind de sex feminin.

În ceea ce privește previziunile pentru acest an, 70% dintre brokerii imobiliari estimează un nivel superior de tranzacționare.

Printre factorii care influențează activitatea pe piața rezindențială brokerii au indicat în primul rând intențiile de modificare a programului „Prima Casă” în „Noua Casă”, respectiv normele BNR privind creditarea. Pe locul 2 în topul factorilor de influență sunt informațiile furnizate de mass-media, în cădere de pe primul loc în 2011.

Principalele măsuri care ar trebui luate pentru ca piața imobiliară să crească sunt în opinia brokerilor condiții de creditare mai permisive, continuarea și crearea de noi programe guvernamentale de susținere a anumitor sectoare de cumpărători, reglementarea prin lege a domeniului imobiliar, precum și campanii publice de educare privind activitatea de brokeraj imobiliar

În România activează în prezent circa 4.000 de brokeri imobiliari.

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 17 decembrie 2012-17 ianuarie 2013 pe un eșantion de 300 de brokeri și agenți imobiliari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BMW prezintă noua generație de Seria 3. Detalii despre rivalul lui Mercedes Clasa C sau Audi A5
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!