GÂNDUL FINANCIAR. Cum îi ajută acceleratoarele de afaceri pe micii antreprenori. Matei Dumitrescu, Commons Accel: „Nu e de ajuns să ai idei ca să primești bani”

GÂNDUL FINANCIAR. Cum îi ajută acceleratoarele de afaceri pe micii antreprenori. Matei Dumitrescu, Commons Accel: „Nu e de ajuns să ai idei ca să primești bani”
Matei Dumitrescu, fondatorul acceleratorului de afaceri Commons Accel / GÂNDUL FINANCIAR
Publicat: 02/04/2021, 09:00

Oricine poate avea idei de afaceri, poate geniale, dar, pentru a obține suport financiar și a deveni o poveste de succes, este important ca ideea să fie validată, iar echipa să fie pregătită să construiască un plan pe care să îl susțină în fața potențialilor finanțatori. Așa au apărut acceleratoarele de afaceri, locul unde micii antreprenori sunt ajutați de mentori și „îngeri investitori” să facă primii pași pe piață. Matei Dumitrescu, fondatorul acceleratorului Commons Accel, și Peter Barta, antreprenor și business angel, au explicat la GÂNDUL FINANCIAR, etapele pe care trebuie să le parcurgă fondatorii unui start up pentru a-și crește șansele de reușită.

Nu căutarea unei finanțări ar trebui să fie primul obiectiv al unui începător cu o idee de afacere, pentru că are toate șansele să se lovescă de un refuz din partea potențialilor investitori dacă nu este suficient de bine pregătit.

Evoluția de la idee la lansarea pe piață și chiar mai departe este susținută în ultimii ani de acceleratoare de afaceri, care sunt de fapt programe de mentorat și pregătire în care cei cu spirit antreprenorial primesc feedback de la mentori cu experiență pentru produsul lor și, odată validat, învață să îl prezinte finanțatorilor.

Care sunt pașii de la idee la afacere

„Nu e de ajuns să ai o idee de afaceri ca să primești bani pentru ea, idei sunt peste tot. Câteodată investitorii știu că poate ideea mai există în piață, că poate nu e ideea ce mai strălucită și, nu în ultimul rând, nu se uită la asta. Contează cine o face, unde o face, în ce moment o face, execuția, echipa, sunt foarte multe componente care scapă și ele sunt cele care umplu acest gol între fondator și finanțator. Dacă toată această parte este acoperită și însușită de antreprenor, atunci drumul este clar deschis”, a explicat la GÂNDUL FINANCIAR Matei Dumitrescu, fondatorul acceleratorului de afaceri Commons Accel, cu experință vastă în antreprenoriat și dezvoltarea afacerilor.

„Antreprenorul român pleacă la drum greșit, pleacă de la premisa că primul lucru pe care trebuie să îl caute pentru idee sunt bani, ceea ce e profund greșit. Primul lucru e care ar trebui să și-l propună un antreprenor la început de drum este nu de unde fac rost de bani, ci mai degrabă care este cel mai bun loc în care pot să îmi validez ideea și presupozițiile legate de ideea de business”, a subliniat Peter Barta, antreprenor, business angel, consultant de afaceri, invitat al emisiunii GÂNDUL FINANCIAR.

„Investitorul își riscă banii în echipă”

Iar acceleratoarele de afaceri sunt tocmai acel loc unde anteprenorii pot să vină și să afle răspunsurile la toate întrebările și să învețe de la mentori și experți cele mai bune practici pentru a-și construi afacerea pe baze solide, astfel încât să fie finanțată, ca un prim pas în dezvoltarea ei ulterioară, explică Matei Dumitrescu.

Mai mult, subliniază Peter Barta, acceleratoarele sunt de departe cel mai bun loc unde poți să îți testezi ideea, într-un loc sigur, fără să riști sume enorme pentru investiție. În schimbul unei taxe de participare ai acces la mentori și oameni cu experiență de business relevantă care te pot îndruma să îți clarifici ideile ca să le poți prezenta investitorilor. „Orice investitor, chiar în faza de idee, vrea să înțeleagă ce problemă rezolvi, cât de mare e problema, pentru a vedea potențialul ideii respective, și cum vei face bani din ideea respectivă. Dacă nu ești în stare să explici lucrurile astea, degeaba te duci în fața unui investitor”, spuns Peter Barta.

Experiența ia arătat că mulți antreprenori eșuează în a-și valida ideea în mod real, nu prin „Sfântul Google”. Odată intrați într-un accelerator, ei sunt forțați să iasă din zona de confort pentru a testa viabilitatea produsului, ceea ce poate duce la disensiuni și rupere a echipei inițiale. Partea bună este că într-un astfel de accelerator, cei înscriși pot găsi parteri cu care să rezoneze și să creeze un produs în care cred și pentru care se dedică.

„Ceea ce nu înțeleg mulți antrenori la început de drum este că un investitor nu neapărat pune bani în idee per se, pentru că ideea poate pivota oricând, mai ales când ești la început de drum, ci își pune banii, își riscă banii în echipă”, a conchis Peter Barta.

Finaliștii își prezintă proiectele în fața investitorilor

Matei Dumitrescu a înființat Commons Accel, cu focus pe România și pe nevoile antreprenorilor români, în 2019, după ani în care a acumulat experință în echipe internaționale de accelerare, precum Investment-ready Program din Viena și Founder Institute.

În prezent Commons Accel are atât o componentă educațională – de la branding, stiluri de prezentare, vânzare, marketing, noțiuni de legislație, dar și de dezvoltare a afacerii, de la mentorat pentru construirea unui prototip și, la crearea unui produs care poate fi viabil, numit MVP – minimum viable product, care poate fi vândut pe piață.

Potrivit lui Matei Dumitrescu, începând de la prima cohortă, pilot, din toamna anului 2019, s-au înscris aproximativ o sută de antreprenori, și au rezultat în jur de 20 de povești de succes, start up-uri care au obținut premii și finananțări sau afaceri sustenabile, printre care unele care au primit fonduri europene.

„Acesta este scopul nostru, în afară de a-i pregăti și a-i ajuta să evolueze, la sfârșit grupurile de accelerare se finalizează cu un Demo Day, unde finaliștii își prezintă proiectele în fața fondurilor de investiții, și ne asigurăm că aducem cele mai relevante fonduri de investiții și investitor cunoscuți, care sunt pregătiți să vadă ce au pregătit start up-urile și chiar să investească în ele. Este și interesul lor”, a detaliat Matei Dumitrescu.

Commons Acces a deschis înscrierile pentru o nouă cohortă de participanți, care va debuta pe 13 mai, și caută idei inovatoare car pot fi aplicate în zonele educație&inovare, orașe și comunități sustenabile, aaceri responsabile și medtech.

Povești de succes

Două dintre start up-urile de succes ale Commons Accel sunt VoxiKids, din prima cohortă, care a obținut deja finanțări consistente, și Repsmate, câștigători în cea de-a doua cohortă, care a câștigat două investiții de câte 50.000 de euro.

„Nu numai antreprenorii care au o idee ar trebui să ia parte la accelerator, ci mai degrabă oricine se gândește la un moment dat să deschidă un business pentru că cu cât știi din timp cum să începi afacerea, cu atât îți este mai benefic”, a spus Alin Rosca, CEO RepsMate, la GÂNDUL FINANCIAR.

„Aveam nevoie de informații sistematizate, să știu exact ce să caut, unde să mă uit, cu cine să vorbesc și cum să vorbesc. În afară de bani, consider că lucrul cel mai important pe care l-am dobândit au fost adviser-ii pe care i-am câștigat în urma acestui accelerator. Persoanele care s-au alăturat echipei datorită Commons Accel au cea mai mare valoare și credem că experiența lor ne va ajuta să pivotăm oricând va fi necesar și nu doar să luăm decizii bazate pe instinct”, mărturisește tânărul antreprenor.

Software-ul Repsmate, care integrază Inteligența Artificială, analizează conversația cu potențialii clienți ai unei companii și realizează un profil psihologic pentru a ajuta agenții să înțeleagă intenția lor. Startup-ul RepsMate a câștigat anul trecut o investiție de 50.000 de euro din partea TechAngels și o investiție de 50.000 EUR de tip „pre-seed” de la Gapminder VC sub formă de notă convertibilă.

Finanțare strânsă prin listarea pe Seedblink

VoxiKids, o altă poveste de succes de la Commons Acces, este un produs de telemedicină care digitalizează procesul terapiei logopedice pentru a ajuta copiii cu deficiențe de vorbire. De la o aplicație de mobil lansată în 2019, odată cu provocările pandemiei, anteprenorii au reușit să lanseze, în nouă luni, o clinică virtuală dedicată dezvoltării limbajului care reunește specialiști în logopedie, părinți și copii.

Ideea a fost o muncă continuă, pe baza cunoștințelor acumulate în acceleratorul de la Commos Accel, unde antreprenorii au mers cu ideea aplicației de mobil și unde au fost ajutați să înțeleagă direcțiile pe care și le doresc și au cunoscut mentori și investitori, așa cum a povestit AnaMaria Onică pentru GÂNDUL FINANCIAR.

Finanțarea a venit după prezentarea de la finalul cohortei, unde au fost remarcați de investitori, apoi în cadrul competiției TechCelerator din 2019 VoxiKids a obținut o finanțare de 50.000 euro din partea Gapminder VC, la care s-au adăugat și 40.000 de euro de la investitori de tip angel. „A fost prima investiție care ne-a permis să evoluăm și să lansăm, în 9 luni, timp record, prima clinică digitală dedicată limbajului”, spune AnaMaria Onică.

Start up-ul a ajuns la a doua rundă de finanțare. VoxiKids s-a listat la finalul anului trecut pe platforma de equity crowdfunding SeedBlink, în cadrul unei runde de finanțare de 290.000 de euro pentru care compania ceda 10,39% din capital. Suma strânsă inițial, de 115.000 de euro, investiți de GapMinder VC, care a investit anterior și susține în continuare compania, Cleverage VC și business angels, iar 175,000 de euro erau disponibili pentru equity crowdfunding prin intermediul SeedBlink, pentru 6.27% din capital. Potrivit datelor de pe platformă, campania s-a încheiat cu colectarea a 70% din sumă, respectiv 202.500 de euro. Evaluarea pre-money/înainte de investiție a companiei este de 2,5 milioane de euro.

„Pasul ca să ajungi să ai investiție este să convingi că ai o idee, dar că în spatele acestei idei este o echipă foarte bună care știe să adapteze produsul la un context social nou și să arăți că banii pe care îi primești chiar vrei să îi folosești cu scopul de a face mai mulți și evident, dacă ai un business care poate să aibă un impact, social, economic, e cu atât mai bine”, a povestit AnaMaria Onică pentru GÂNDUL FINANCIAR.

Urmăriți ediția integrală GÂNDUL FINANCIAR, transmisă pe site-ul gandul.ro și pe contul de facebook al emisiunii:

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”