Analiza amprentei ecologice și a limitelor planetare transmite un mesaj clar, mai ales pentru că astăzi este World Overshoot Day, ziua care marchează data la care omenirea a epuizat „bugetul” naturii pentru acest an. Este ca și cum am trăi pe „credit ecologic” pentru restul anului. Practic, de aici folosim mai mult decât natura poate reface: tăiem mai mulți copaci, emitem mai mult CO₂ decât planeta poate absorbi etc.
Trăim într-o perioadă fără precedent de depășire a resurselor globale. De notat că această dată pică mai devreme decât în 2020, când a fost marcată pe 22 august. Această schimbare indică o accelerare a consumului de resurse naturale, ceea ce înseamnă că umanitatea epuizează capacitatea planetei de regenerare într-un ritm și mai rapid.
Este un semnal clar că măsurile actuale de sustenabilitate nu sunt suficiente și că este nevoie de politici economice și comportamente individuale mai responsabile față de mediu.
Cauzele și consecințele depășirii variază de la un loc la altul, precum și între bogați și săraci, dar chiar și pentru cei foarte bogați nu există scăpare.
Nu suntem cu toții implicați în această situație în mod egal, dar suntem implicați împreună și ar trebui să căutăm soluții care să funcționeze bine pentru noi toți. Un element al acestei căutări este o mai bună înțelegere a relațiilor dintre economii și sistemele Pământului de care acestea depind.
Acest lucru este esențial, deoarece depășirea este legată în mod fundamental de activitatea economică:
Economia este de obicei discutată ca și cum ar fi independentă de aceste sisteme terestre, o greșeală care îi împiedică pe unii economiști să accepte că economia este un subsistem al biosferei. Economiile sunt sisteme deschise, ceea ce înseamnă că structura și funcțiile lor depind de un „flux” continuu de materii prime și energie din și către mediu. Ele necesită intrări de resurse și produc ieșiri de deșeuri la fel ca orice alt sistem deschis.
Dependența fundamentală a economiei față de mediu este prea des trecută cu vederea în discuțiile despre economie. Neglijarea acestei dependențe stă la baza convingerii că creșterea economică poate continua la nesfârșit.
Să luăm, de exemplu, cel mai simplu model al unei economii, unul care apare în majoritatea manualelor introductive de economie, notează Alexandru Tătar pentru Infoclima.
Acesta conține doar de gospodării și firme. Gospodăriile sunt proprietarii finali ai pământului, muncii și capitalului, așa numiții „factori de produc-ție”.
Din această imagine a fluxului circular al veniturilor lipsesc multe lucruri. Guvernul este unul, băncile sunt altul. Mai importantă pentru scopurile noastre este omiterea mediului și a fluxurilor de materiale și energie de care depinde întreaga activitate economică.
Fără energia dătătoare de viață de la soare, Pământul ar fi un loc pustiu, rece și întunecat.
În afară de o cantitate infimă de material din spațiul cosmic care supraviețuiește trecerii prin atmosfera Pământului, tot ceea ce intră în nava spațială Pământ este energia soarelui și practic tot ceea ce iese este căldură. Să vedem cum arată economia atunci când luăm în considerare aceste date ale vieții economice.
Aceasta include energia (sub formă de căldură reziduală), alimentele și produsele de consum de unică folosință. Reutilizarea, recuperarea și reciclarea pot reduce randamentul, dar, pe măsură ce materialele se degradează în urma utilizării repetate, și acestea se întorc în cele din urmă în mediu sub formă de deșeuri. Același lucru este valabil și pentru energie, care poate fi utilizată mai eficient, dar nu poate fi reciclată, deoarece capacitatea sa de a lucra este întotdeauna diminuată odată cu utilizarea.
Liniile care leagă firmele și gospodăriile de imaginile atmosferei și ale unui lac reprezintă fluxurile de deșeuri și de energie care se întorc în mediu.
Supraîncărcarea are loc atunci când aceste fluxuri depășesc capacitatea mediului de a le absorbi fără a provoca daune semnificative. Atunci când ciclurile biofizico-chimice din sistemul Pământului sunt perturbate, acest lucru poate, prin feedback, să reducă oferta de resurse naturale. Împreună cu transformarea terenurilor în scopuri umane, această perturbare a ciclurilor biofizice poate fi devastatoare pentru alte specii care trăiesc pe planeta Pământ.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fcaptura-de-ecran-2025-07-24-102123.png)
În primii cincizeci de ani ai secolului al XX-lea, extracția globală de materiale a crescut exponențial, astfel încât, în 1950, extracția globală de materiale pe an era mai mult decât dublă față de cea din 1900.
Fiecare dintre cele patru componente principale – biomasa, combustibilii fosili, minereurile și mineralele industriale și materialele de construcții – a crescut. Această creștere a extracției de materiale s-a datorat în mare parte creșterii economice din Statele Unite, Europa de Vest și URSS. În a doua jumătate a secolului, extracția globală de materiale s-a accelerat, astfel încât în anul 2000 s-a apropiat de patru ori mai mult decât în 1950.
În această perioadă, creșterea economică s-a extins la mai multe țări, în special Japonia, China și alte țări asiatice, toate acestea necesitând cantități tot mai mari de materiale. În primii cincisprezece ani ai secolului XXI, rata de creștere a extracției globale de materiale s-a accelerat din nou. Până în 2015, aceasta era cu 60 % mai mare decât în anul 2000, China fiind principalul contributor, urmată la distanță de India și Brazilia15%.
Recent, s-a aruncat o nouă lumină asupra chestiunii ce se întâmplă cu materialele extrase după ce acestea au intrat în economia globală. Vorbim acum despre „metabolismul” economiilor, împrumutând din științele biologice care folosesc acest termen pentru a descrie procesul prin care organismele vii obțin energie din hrană pentru a susține viața și, în acest fel, creează deșeuri degradate care trebuie eliminate. O parte din materialele extrase se acumulează în stocuri de infrastructură, clădiri, echipamente și bunuri de consum durabile care rămân în economie ani, decenii și secole.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fcaptura-de-ecran-2025-07-24-102307.png)
Cerințele tot mai mari de biomasă au avut un impact foarte semnificativ asupra pădurilor din întreaga lume. După multe decenii de exploatare peste rata de regenerare, pădurile acoperă încă aproape o treime din suprafața globală și oferă habitat pentru cea mai mare parte a diversității biologice terestre de pe Pământ.
O compensare prin expansiune naturală și crearea de noi păduri a estimat că 420 de milioane de hectare de păduri au fost pierdute din cauza defrișărilor între 1990 și 2020, deși acest lucru a fost parțial. Rezultatul net a fost o reducere a suprafeței forestiere globale de 178 milioane de hectare.
Principala cauză a defrișărilor este extinderea agriculturii pentru a hrăni populația globală în creștere și pentru a se adapta la schimbările de regim alimentar care au însoțit creșterea veniturilor. Între 2000 și 2010, creșterea vitelor și cultivarea de soia și de palmieri de ulei de către marile exploatații comerciale au reprezentat 40 % din defrișările tropicale.
Creșterea agriculturii locale de subzistență a reprezentat alte 33 de procente. Atunci când pădurile și pășunile sunt transformate în terenuri agricole și pășuni, se poate pierde solul vegetal valoros. Se estimează că jumătate din stratul superficial al planetei a dispărut prin eroziune în ultimii 150 de ani.
Terenurile agricole sunt supuse și altor presiuni, cum ar fi compactarea cauzată de echipamentele agricole grele, deteriorarea structurii solului, pierderea de nutrienți și creșterea salinității. Scurgerea fosforului, a azotului și a altor substanțe chimice adăugate pe solurile agricole pentru a le spori productivitatea contaminează râurile și lacurile, care suferă, de asemenea, din cauza sedimentării crescute din cauza solurilor erodate, ceea ce dăunează vieții acvatice.
În ultimele două secole, producția globală de alimente a ținut pasul cu creșterea populației, înlăturând temerile legate de foametea generalizată descrisă de Thomas Malthus la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
De fapt, incidența și gravitatea foametelor a scăzut considerabil din deceniile de mijloc ale secolului XX, la fel ca și decesele cauzate de malnutriție.
Mulți factori au contribuit la acest lucru: producția de alimente a crescut mai repede decât populația, în mare parte datorită creșterii randamentelor datorate îmbunătățirii reproducerii, utilizării pe scară largă a îngrășămintelor sintetice, modificărilor genetice, intensificării irigațiilor, mecanizării alimentate cu combustibili fosili și schimbărilor benefice ale altor factori, cum ar fi reducerea conflictelor și a sărăciei, un acces mai mare la piețe și la asistență medicală, precum și îmbunătățiri politice.
Cu toate acestea, având în vedere degradarea continuă a terenurilor agricole, epuizarea apelor subterane și necesitatea, determinată de schimbările climatice, de a reduce dependența ridicată a agriculturii de combustibilii fosili, este foarte posibil ca situația de depășire să se manifeste în anii următori prin perturbări și reduceri ale aprovizionării cu alimente.
David Beasley, șeful Programului alimentar mondial al ONU, a declarat că ultima sa analiză arată că „un număr record de 345 de milioane de persoane care suferă de foamete acută mărșăluiesc spre pragul foametei” – o creștere de 25% față de 276 de milioane la începutul anului 2022, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina la 24 februarie. Numărul se situa la 135 de milioane înainte de pandemia COVID-19 de la începutul anului 2020.
Producția mondială de pește și fructe de mare a crescut de patru ori în ultimii 50 de ani. Nu numai că populația mondială a crescut de peste două ori în această perioadă, dar în prezent, o persoană obișnuită consumă aproape de două ori mai multe fructe de mare decât în urmă cu jumătate de secol. (articolul integral pe Infoclima)
Foto main – Profimedia Images
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Schimbările climatice în România, în dungi ROȘII. Ce ne transmit datele de Show Your Stripes Day