COP30 spre final. Ce a „livrat” summitul până acum și ce lipsește încă

1. Adaptarea și indicatorii pentru GGA

• Negocierile pentru Global Goal on Adaptation se apropie de finalizarea unui set de indicatori comuni. Dacă vor fi adoptați, aceștia ar reprezenta primul cadru global de monitorizare a adaptării, un pas important într-o zonă a politicii climatice care a rămas mult timp insuficient structurată.
• Țările vulnerabile solicită triplarea finanțării pentru adaptare până în 2030.
• Deși există semnale politice, nu există încă un angajament concret.

2. Finanțele climatice și NCQG: presiuni mari, progres limitat

• Discuțiile despre noul obiectiv global privind finanțarea climatică sunt dominate de tensiuni structurale. Documentul Baku to Belém Roadmap propune mobilizarea a până la 1,3 trilioane de dolari anual, dar nu clarifică distribuția responsabilităților sau mecanismele de acces, aspecte critice pentru țările vulnerabile.
• Este puțin probabil ca Belém să producă un acord complet asupra noul obiectiv colectiv cuantificat pentru finanțarea climatică post-2025 (NCQG), dar ar putea clarifica direcțiile de negociere pentru anul viitor.

3. Loss and Damage: câteva avansuri tehnice, marile blocaje rămân

• Au fost făcuți pași tehnici privind coordonarea, raportarea și asistența, însă accesul efectiv la fonduri și integrarea principiilor de echitate rămân cele mai mari obstacole.

Președintele Lula a formulat poziția Braziliei pornind de la realism: „Suntem pe drumul corect, dar mergem cu viteza greșită”. Secretarul General ONU – António Guterres – a repetat una dintre ideile care planează peste întreaga conferință: nu se poate negocia cu fizica atmosferei. Țările vulnerabile au cerut respectarea datoriei climatice și acces predictibil la finanțare.

Trei elemente confirmă că această ediție este distinctă.

• În primul rând, avizul CIJ schimbă raportul de forțe: pentru prima dată, discuțiile despre ambiție sunt însoțite de un cadru juridic clar privind obligațiile statelor.
• În al doilea rând, tranziția justă devine o componentă centrală. BAM are potențialul de a schimba modul în care UNFCCC abordează dimensiunea socială a tranziției.
• În al treilea rând, accentul se mută de la anunțuri către implementare (de aceea COP30 este numit și COP-ul Implementării), iar presiunea asupra țărilor mari este mai mare decât la COP27, 28 și 29. Totuși, prezența amplă a lobby-ului din industria combustibililor fosili continuă să limiteze încrederea generală în proces.

Pe măsură ce COP30 se apropie de final, imaginea este mixtă. Există deschidere politică pentru un proces global privind tranziția de la combustibilii fosili. Tranziția justă are șanse reale să primească un cadru instituțional dedicat. Indicatorii pentru adaptare ar putea fi finalizați. În același timp, finanțele climatice și tema Loss and Damage continuă să avanseze lent, iar decalajul dintre ambiție și realitate persistă.

Turcia va găzdui COP 31 în 2026

Dacă Belém va fi reținut ca un moment al implementării sau doar ca o etapă intermediară depinde de ultimele zile ale negocierilor. Într-un an în care planeta a depășit temporar 1,5°C, așteptările sunt mari. Lumea nu mai poate funcționa pe baza promisiunilor. Are nevoie de decizii care să reflecte urgența momentului.

Turcia va găzdui COP31 în 2026, după ce Australia și-a retras candidatura. Confirmarea a fost făcută în timpul COP30 și marchează începutul unui nou ciclu în procesul UNFCCC. Pentru Turcia, această președinție este o oportunitate de repoziționare în diplomația climatică, într-un moment în care multe dintre procesele lansate la Belém precum TAFF Roadmap pentru tranziția de la combustibilii fosili, NCQG și mecanismele de tranziție justă trebuie transformate în rezultate clare. Ca actor G20, situat între Europa, Orientul Mijlociu și Caucaz, Turcia va avea responsabilitatea de a facilita acorduri într-un context geopolitic tensionat și de a menține presiunea asupra implementării reale.