Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Ștefan Dănilă: Armata ucraineană este paralizată în acest moment | VIDEO

GÂNDUL LIVE. Ștefan Dănilă: Armata ucraineană este paralizată în acest moment | VIDEO

GÂNDUL LIVE. Ștefan Dănilă: Armata ucraineană este paralizată în acest moment | VIDEO

Generalul Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major al Armatei Române, s-a numărat printre invitații din ediția specială de joi a GÂNDUL LIVE, dedicată crizei din Ucraina.

Potrivit acestuia, Rusia a acționat joi, prin decizia de a ataca Ucraina, așa cum a acționat și în trecut.

„Rusia a acționat așa cum a făcut-o sub conducerea lui Vladimir Putin de când a acționat în Cecenia, după care în Georgia, în Crimeea în 2014, a acționat la fel de hotărât și în Siria și era de așteptat ca masând trupe la nivelul din ultimele zile să aibă o acțiune de acest fel”, a spus Dănilă.

Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, armata ucraineană se află într-o situație foarte dificilă în acest moment.

„Armata ucraineană este în momentul de față paralizată, zic eu. Vor putea să inițieze mișcări de rezistență în condițiile în care Federația Rusă a acționat ca o forță de ocupație, dar mă îndoiesc, pentru că nu ăsta este scopul operațiunii și de la început Vladimir Putin a declarat că are câteva obiective: demilitarizarea, denazificarea, decomunizarea Ucrainei. El urmărește să recâștige Ucraina. Să fim sinceri, în 2014 el nu a câștigat Crimeea, ci a luat cât a putut din Ucraina, dar în acel moment spuneam că, de fapt, Putin a pierdut. Vedem, după opt ani, că el revine cu o operațiune foarte bine pregătită, cu o armată mult mai bine pregătită decât armata care a acționat în Georgia și acum ne întrebăm unde se va opri”, a spus fostul șef al Statului Major al Armatei.

Ștefan Dănilă: Putin nu își dorește anexarea Ucrainei

Ștefan Dănilă a mai spus că acțiunea lui Vladimir Putin reprezintă un avertisment pentru NATO, în contextul în care liderul rus a avertizat încă din 2008 că se opune clar aderării Ucrainei și Georgiei la alianța Nord-Atlantică.

Cu toate acestea, generalul spune că, din punctul său de vedere, Vladimir Putin nu își dorește anexarea întregii Ucraine, ci cel mult a regiunilor separatiste din estul țării.

„Faptul că Ucraina a declarat în Strategia de securitate adoptată anul trecut că își bazează securitatea pe intrarea în Alianța Nord-Atlantică i-a oferit lui Putin un pretext în plus pentru a interveni pentru schimbarea regimului din Ucraina. După ce a pierdut un regim, pentru că, să ne reamintim, Rusia a recâștigat de partea ei Ucraina după alegerile din 2011, iar în 2014 a pierdut iar Ucraina, în urma unei revoluții, Euromaidan, orientată către UE și NATO. Acolo, pro-occidentalii au reușit să înlăture regimul care se opunea semnării Acordului cu Uniunea Europeană.

În momentul de față, regimul nou ales, adică președintele Zelenski, nu a dat niciun semnal că ar dori o reorientare și, dimpotrivă, poziția lui de a vedea securitatea Ucrainei numai alături de NATO i-a generat lui Putin necesitatea de a invada Ucraina. Pretextul i-a mai fost oferit și de cele două republici care au spus că doresc protecția Federației Ruse și am urmărit cu toții Consiliul de Securitate, unde Vladimir Putin a negat faptul că ar dori să invadeze, acolo a fost un joc în care a negat că și-ar dori anexarea celor două republici.

Eu nu consider că își dorește să anexeze niciun alt teritoriu din Ucraina, ci controlul întregii țări. Va acționa pe toate direcțiile, în primul rând are ca principal obiectiv să securizeze cele două republici, și asta o va face prin plasarea forțelor pe aliniamentul Niprului, adică să înconjoare forțele ucrainene”, a mai spus Ștefan Dănilă.

Acesta a adăugat că nu crede că după încetarea ostilităților, pe termen mediu, trupele ruse se vor retrage din Ucraina, indiferent de sancțiunile impuse de NATO și Rusia.

Totodată, Dănilă spune că România va trebui să se pregătească mai bine pentru această situație de securitate din regiune și spune că țara noastră are nevoie de prezență militară NATO permanentă, fiind la linia de contact cu Rusia.

Rusia a atacat Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat, joi dimineață, o operațiune militară în estul Ucrainei.

Forțele armate ruse ar fi suprimat apărarea antiaeriană a Ucrainei și au dezactivat infrastructura bazelor aeriene ucrainene, a anunțat Ministerul rus al Apărării.

Mai mulți civili au fost uciși, notează publicația, pe Twitter, adăugând un videoclip cu imaginea clădirii distruse.

Oficialii spun că un atac asupra unei unități militare din Podilsk, în afara Odesei, a ucis șase persoane și a rănit alte șapte.

Într-un mesaj postat pe Twitter, joi dimineață, ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a făcut apel la „ucrainenii de pe tot globul” să vorbească și să îndemne liderii lor să acționeze.

Recomandarea video

Mediafax
Gripă: Două noi decese, înregistrate în România
Digi24
Scandal uriaș la Hollywood: Will Smith, acuzat de „comportament prădător” și „grooming” de un violonist din turneul său
Cancan.ro
Loredana Groza, îngenuncheată de durere la înmormântarea tatălui. Momentul în care artista a cedat lângă sicriu
Prosport.ro
Nepotul lui Țiriac, devastat! Se cunoștea cu prima victimă a incendiului din Elveția
Adevarul
Apelul care ridică semne de întrebare după moartea fiicei lui Tommy Lee Jones. Tânăra ar fi prezentat „modificări de culoare”
Mediafax
Avalanșă de mari dimensiuni în Munții Făgăraș, declanșată accidental de doi schiori
Click
Anunțul momentului pentru românii care stau la casă! Singura construcție din curte pentru care nu mai iei amendă de până la 100.000 de lei
Digi24
Vladimir Putin i-a trimis lui Donald Trump „dovezile” că Volodimir Zelenski a vrut să-l asasineze
Cancan.ro
Cum au apărut Loredana Groza și fratele ei la înmormântarea tatălui lor. Ținuta atipică aleasă de artistă
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate acum Daniela Gyorfi din cauza intervențiilor estetice! Fanii s-au șocat când au văzut-o
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului