Prima pagină » Gânduri printre cărți » Cartea „Vă place opera?”, de Luminița Constantinescu, va fi lansată la Ateneul Român, pe 5 noiembrie

Cartea „Vă place opera?”, de Luminița Constantinescu, va fi lansată la Ateneul Român, pe 5 noiembrie

Cartea „Vă place opera?”, de Luminița Constantinescu, va fi lansată la Ateneul Român, pe 5 noiembrie

Editura Nemira lansează „Vă place opera?” de Luminița Constantinescu, o istorie a operei române prin interpreții ei, printr-un eveniment special ce va avea loc la Ateneul Român sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 17:30.

În cadrul lansării de carte, vor fi invitați speciali, precum soprana Cellia Costea, Luminița Arvunescu (Radio România Muzical), baritonul Florin Estefan, Irina Cerchia (coordonatoatea colecției Yorick) și Marius Constantinescu, conform unui comunicat remis Gândul de către Nemira.

De la ora 19:00 vă puteți delecta cu un concert-eveniment extraordinar care aduce în fața publicului bucureștean patru dintre cei mai valoroși soliști de operă ai României, aplaudați și pe mari scene internaționale. Programul va cuprinde pagini din lucrări iubite pe toate meridianele, din creația compozitorilor Giuseppe Verdi, Jacques Offenbach,  Camille Saint-Säens, Jules Massenet, Pietro Mascagni.

Dirijor: Constantin Grigore
Soliști: Celia Costea, Ruxandra Donose, Marius Vlad Budoiu, Florin Estefan

„Luminița Constantinescu nu a avut niciodată interesul să se ofere pe ea însăși, ci a dorit ca lumea să îi cunoască, să îi îndrăgească și să îi țină minte pe cei pe care ea i-a iubit și în mijlocul cărora a fost ea însăși toată viața: cântăreții români de operă. Pentru publicul meloman din România, numele Luminița Constantinescu este echivalent cu opera pe micul ecran, cu sute de interviuri-portret cu toți interpreții români remarcabili (de la Emil Marinescu și Maria Moreanu până la Anita Hartig și George Petean) și cu seria de concerte pe care a transformat-o în brand încă înainte ca noi toți să știm ce înseamnă, de fapt, asta: Vă place opera? Cartea aceasta este un instrument de valoare pentru toți cei interesați de fenomenul liric în România. Întrucât nu mai este aici să mă contrazică, eu spun că, dincolo de acești cântăreți de operă, este o carte despre ea, despre Luminița Constantinescu, cea care rămâne ambasadoarea genului peste generații, indiferent de granițele vieții terestre.” Marius Constantinescu

Accesul pentru lansarea de carte este deschis publicului. Biletele pentru recitalul Stagiunea Regală pot fi achiziționate de aici: https://www.bilete.ro/stagiunea-regala/va-place-opera-05-nov-2022

Luminița Constantinescu a fost redactor la Radiodifuziunea Română și redactor-șef adjunct și producător la Televiziunea Română. A semnat în presă și la radio reportaje, cronici muzicale, interviuri și anchete. A realizat concerte cu public, filme artistice, cicluri radiofonice (Biografii muzicaleZig-zag muzicalAl treilea gongSeară de operăAmfiteatrul artei liriceVernisaje lirice), portrete TV (Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu, Angela Gheorghiu, Leontina Văduva, Iolanda Mărculescu, Adina Nițescu, Ruxandra Donose, Nicolae Herlea, Şerban Tassian, Liliana Nichiteanu, Marcel Roșca, Simina Ivan etc.) și de mare succes s-au bucurat ciclurile de emisiuni Vă place opera?Quo vadis opera?Opera – încotro și cum?

A fost producător al emisiunilor Placido Domingo în România (1994), Cele trei soprane (1999), Tenorul secolului la București – Luciano Pavarotti (1999). A realizat filme de operă (Cenușăreasa, de G. Rossini, Paiațe, de R. Leoncavallo), a întreprins turnee artistice în SUA, Japonia, Germania, Franța, Italia, Austria, Anglia, și a publicat articole în MuzicaActualitatea muzicalăPanoramicRadio RomâniaMelosStar.

Foto: Nemira

Recomandarea video

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Ce ne apără cu adevărat de trădare, pierdere și umilință? Una dintre cele mai puternice forme de protecție psihică