Interviu cu scriitorul Andrei Panțu: ,,Momentele cele mai prețioase au fost cele în care citeam mesaje de la cititori pe care nu-i cunoşteam” (EXCLUSIV)

Interviu cu scriitorul Andrei Panțu: ,,Momentele cele mai prețioase au fost cele în care citeam mesaje de la cititori pe care nu-i cunoşteam” (EXCLUSIV)
Interviu cu scriitorul Andrei Panțu: ,,Momentele cele mai prețioase au fost cele în care citeam mesaje de la cititori pe care nu-i cunoşteam” (EXCLUSIV) / Sursa foto: Arhivă personală
Publicat: 12/11/2020, 14:00

Scriitorul Andrei Panțu a studiat filozofie şi literatură la European College of Liberal Arts, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la AUBG, apoi a obţinut o diplomă de masterat în ştiințe politice de la Universitatea din Leiden şi Universitatea din Manchester. A debutat recent în literatură cu un volum de proză scurtă, intitulat „Tonomatul”, care s-a bucurat de aprecierea publicului încă de la lansare.

Andrei Panțu vorbește într-un interviu pentru cititorii Gândul.ro despre cartea sa de debut, temele care îl preocupă, relația cu cititorii, precum și despre alegerea de a rămâne în România.

Andrei Panțu: ,,Momentele cele mai prețioase au fost cele în care citeam mesaje de la cititori pe care nu-i cunoşteam”

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să vă prezentați, în câteva cuvinte, cititorilor Gândul.ro. Cine este omul Andrei Panțu?

Andrei Panțu: Omul Andrei Panṭu e, în primul rând, scriitor sau ar vrea să fie, în primul rând, scriitor. Apoi, ca orice scriitor, e în primul rând, şi cititor. Pe deasupra, mai e pasionat şi de ştiinṭe politice, de filme şi de fotbal. Andrei Panṭu este un om care ṭine mult la libertate – libertate pe care o găseşte inclusiv în literatură.

Gândul.ro: Cum a luat naștere dorința de a scrie?

Andrei Panțu: Mi-am dorit dintodeauna să scriu. Am început când eram mic, împreună cu tatăl meu, am vrut să scriem o carte de aventuri pentru copii. Îmi plăcea să mă gândesc la idei noi, să le caut oriunde aveam ocazia asta. Apoi, mi-a plăcut să mă gândesc că pot să creez ceva pentru alṭi oameni, mi se părea că actul creativ îṭi dă o satisfacṭie inefabilă, greu de comparat cu orice altceva.

Gândul.ro: Aţi debutat recent în literatură cu un volum de proză scurtă, „Tonomatul”. Ce v-a inspirat să-l scrieți?

Andrei Panțu: Volumul conține texte scrise pe parcursul unei perioade mai lungi. O treime dintre povestiri sunt scrise în anii 2000-2012; cele mai multe sunt scrise recent, în perioada 2014-2019. Chiar dacă textele sunt uneori destul de diferite, fac totuşi corp comun – au o anumită stranietate, pe care cred că cea mai mare parte a prozei care se publică în ziua de astăzi nu o are.

Andrei Panțu: ,,Am abordat toate povestirile din perspective mai puțin convenționale

Gândul.ro: Volumul s-a bucurat de aprecierea publicului încă de la lansare. Ce ați vrut să surprindeți prin această carte?

Andrei Panțu: Am vrut să surprind, printre altele, tot felul de situații bizare, inexplicabile, stranii. Am vrut de asemenea, în multe povestiri, să surprind situaṭii emoționante şi originale, care să nu îl lase indiferent pe cititor.

Gândul.ro: Din ce perspectivă ați abordat povestirile?

Andrei Panțu: Am abordat toate povestirile din perspective mai puțin convenționale, sunt unele proze aflate la limita cu fantasticul, bizarul, absurdul, suprealismul. De multe ori, am trecut de aceste limite.

Gândul.ro: Care sunt temele care vă preocupă și pe care vreți să le abordați?

Andrei Panțu: Sunt câteva subiecte legate de natura umană pe care am vrut să le abordez în carte: singurătatea, gelozia, cruzimea, nevoia de perfecṭiune, dorinṭa de a avea succes. Sunt doar câteva dintre temele prezente în „Tonomatul”.

Andrei Panțu: ,,Aproape orice poate să mă inspire

Gândul.ro: Lucrați în domeniul IT de mai mult timp. Cum împăcați aceste două pasiuni?

Andrei Panțu: Nu ştiu dacă aş spune neapărat că am o pasiune pentru domeniul IT. IT-ul e foarte diferit de literatură, iar asta mă ajută, fiindcă scriu în timpul liber şi simt nevoia să mă detaşez de tot ceea ce fac la job – în weekend, sau în puṭinele zile de concediu. Cred că mi-ar fi mai greu să scriu dacă jobul meu ar avea legătură cu literatura, ar fi prea mult pentru mine.

Gândul.ro: Ați studiat filozofie şi literatură la European College of Liberal Arts și ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la American University in Bulgaria. De ce ați ales să rămâneți în România?

Andrei Panțu: M-am întors de fiecare dată (de la AUBG, de la Universitatea din Leiden, de la Universitatea din Manchester etc.) din lipsă de bani şi, în cele din urmă, am rămas aici – poate şi din comoditate, poate şi pentru că am crezut cumva, mai ales la început, că pot să aplic în România ce am învăṭat la universităṭile din străinătate. Pe deasupra, mă simt bine în Bucureşti, e oraşul pe care îl cunosc cel mai bine, în care mă simt acasă, în largul meu, alături de soṭie, de familie şi de prieteni.

Gândul.ro: Ce vă inspiră în general?

Andrei Panțu: Aproape orice poate să mă inspire, dacă am dispoziṭia potrivită. Pot să mă leg de o imagine sau de un sunet, să îmi vină o idee atunci când citesc, ascult muzică, îmi amintesc de ceva, citesc o ştire pe internet. Când dau de ceva ce mă interesează, încerc să duc lucrurile într-o direcṭie diferită, adesea imprevizibilă chiar şi pentru mine.

Andrei Panțu: ,,Cititorii pot fi de toate felurile, cu gusturi şi preferinṭe foarte variate

Gândul.ro: Cât de mult reprezintă pentru dumneavoastră relația cu cititorii?

Andrei Panțu: Cititorii pot fi de toate felurile, cu gusturi şi preferinṭe foarte variate. Unii sunt mai atenṭi, alṭii mai superficiali; unii citesc foarte mult, alṭii abia termină o carte pe an. Mă bucură mai ales aprecierile cititorilor atenṭi. De altfel, momentele cele mai preṭioase au fost cele în care citeam mesaje de la cititori pe care nu-i cunoşteam, dar care îmi spuneau cât de mult le-a plăcut cartea, care observau nuanṭe, detalii, şi aveau uneori chiar interpretări foarte precise şi interesante ale unor povestiri din „Tonomatul”. Momentele în care citesc astfel de mesaje au un farmec pe care nimic altceva nu poate să-l egaleze.

Gândul.ro: La ce proiecte creative lucrați în perioada următoare?

Andrei Panțu: Cel mai probabil o să lucrez la un roman, chiar dacă am scris foarte puṭin de când mi-a apărut prima carte. Vreau să extind una dintre prozele din „Tonomatul” pentru a da un roman – dar va fi unul foarte diferit de povestirea de la care plec. O să scriu de plăcere şi o să încerc să mă gândesc mai puṭin la publicare. Cred că va fi o carte pe care o s-o scriu cu mai multă bucurie ca oricând, şi sunt sigur că asta o să se vadă şi în rezultatul final.

Nu o să renunṭ nici la proza scurtă, sper să lucrez cât de curând la un nou volum de povestiri, mult mai omogen (din punctul de vedere al tematicii) decât prima mea carte.

Gândul.ro: Un gând de final pentru cititorii noștri?

Andrei Panțu: Le urez să treacă cu bine prin perioada asta de pandemie, să rămână sănătoşi. Nu sunt zile uşoare, dar pot fi potrivite pentru găsirea liniştii interioare, pentru văzut filme şi pentru lectură. Să ne revedem cu bine atunci când ne vom întoarce la normalitate…

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Gogoșile de post, desert perfect. Plus, cornulețe cu rahat
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Cum vor arăta verighetele pe care Oana Moșneagu și Vlad Gherman le vor purta: "Nu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?