Interviu cu scriitorul Iulian Popa: ,,Îmi găsesc inspirație în toate lucrurile aparent minore pe lângă care trecem zi de zi, fără a le băga în seamă” (EXCLUSIV)

Scriitorul Iulian Popa a urmat cursurile Facultății de Fizică a Universității București. Ulterior, a terminat un doctorat în fizică la Universitatea din Stuttgart. A debutat în literatură cu volumul ,,Guadalajara”, dar a publicat proză scurtă în revista ,,Iocan”, precum și în ,,Revista de povestiri”.

Iulian Popa vorbește într-un interviu pentru cititorii Gândul.ro despre cartea sa de debut, atmosfera evenimentului de lansare, cum a luat naștere dorința de a scrie, precum și despre relația sa cu cititorii.

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să te prezinți, în câteva cuvinte, cititorilor Gândul.ro. Cine este omul Iulian Popa?

Iulian Popa: Grea întrebare. Un amestec de visător cu capul în nori și observator riguros, matematic. Probabil că partea a doua predomină, totuși. Absolvent de fizică, o disciplină din ce în ce mai exotică în zilele noastre, cu preocupări artistice. Brăilean, căci nu poți scoate Brăila din mine, chiar dacă nu mai locuiesc acolo.

Gândul.ro: Cum a luat naștere dorința de a scrie?
Iulian Popa: Dorința de a scrie a apărut pe măsură ce citeam poveștile altora. Îmi stimulau imaginația. Îmi plăcea să spun povești și-mi plăcea să-mi imaginez lucruri încă de când eram în școala generală, dar nu mă gândeam la modul serios că aș putea scrie vreodată. Memorarea comentariilor literare în școală îmi inhiba orice tentativă. Au trecut mulți ani până când am ajuns să gândesc în termeni realiști că aș putea scrie. În timpul facultății am fost atras de film, în fapt, un alt mijloc de a spune o poveste, însă poate că mi-au lipsit tenacitatea și hotărârea de a urma acel drum.

Gândul.ro: Cartea ,,Guadalajara” reprezintă debutul tău în volum. Ce te-a inspirat să o scrii?
Iulian Popa: Realitatea de lângă noi. Îmi găsesc inspirație în toate lucrurile aparent minore pe lângă care trecem zi de zi, fără a le băga în seamă. Sunt poveștile din spatele oamenilor pe care avem tendința să-i considerăm anoști sau a locurilor demolate de pragmatismul contemporan. Clădirea abandonată a unei școli, un cimitir în care nu mai sunt locuri de înmormântare, o casă abandonată, un om pe care-l întâlnești de două ori în aceeași zi, mergând cu o privire rătăcită prin centrul orașului – toate sunt lucruri pe lângă care trecem de obicei fără a ne bate capul prea mult.

Gândul.ro: Cum descrii atmosfera evenimentului de lansare?

Iulian Popa: Ca la orice eveniment la care ești în centrul atenției. Relaxant amuzantă pentru unii, emoționant apăsătoare, pentru mine, în cea mai mare parte. A fost până la urmă ca o întâlnire cu prietenii. Mi-a făcut bine discuția de la Radio România Cultural, pe care o avusesem mai devreme în aceeași zi cu Daria Ghiu. A fost primul meu interviu și cred că a ieșit decent în cele din urmă. Mi-a dat curaj că nu o să spun prostii la lansarea ce avea să aibă loc peste câteva ore și a mai domolit din emoțiile care începuseră cu mult timp în urmă, încă de când Andreea Răsuceanu mi-a spus că o să-mi propună cartea pentru publicare.

Gândul.ro: Personajele cărții traversează fantasmatic un spațiu bucureștean, în principal. Ce ai vrut să surprinzi prin această scriitură?
Iulian Popa: Viețile așa-zis mărunte ale oamenilor desfășurate într-un spațiu care de altfel, cu câteva excepții în carte, ar putea fi generalizat la nivelul oricărui oraș din țară. Am vrut să surprind incertitudinea personajelor în raport cu oamenii din jurul lor și stranietatea unor lucruri care pot părea inexplicabile. Orice are o explicație rațională, însă depinde de punctul de vedere din care privești. Clienții din Guadalajara sunt convinși că au văzut stafia lui Titus, pentru că toți aveau impresia că el murise. Nimeni nu era, însă, sigur. Rațional, desigur, putea fi Titus sau cineva care semăna cu el, dar dacă era chiar o stafie? În Rătăcire, Bogza, aflat într-o stare medicală precară, e cuprins de o teamă irațională, pe măsură ce barca în care se afla împreună cu Titus se pierde în ceață. Același Titus, care până atunci fusese doar un om retras din satul lor, îi pare acum întruchiparea morții.  Nici măcar ajuns la destinație nu are certitudinea că o să scape cu bine.

„Copiii scriu cărți pentru copii” – un proiect inedit care susține imaginația și promovează lectura printre…

Cititorii votează și premiază în online „Cartea care mi-a rămas în inimă” a anului 2020

Gândul.ro: Cum caracterizezi personajul Stoian? Dar personajul Marcu?

Iulian Popa: Atât Stoian, cât și Marcu reprezintă o categorie de oameni frecvent întâlnită în ultimele decenii. Oameni ieșiți din activitate prea devreme, care se simt nedreptățiți oarecum de societate și marginalizați, în consecință, dar care-și acceptă noua condiție. Sunt oameni ajunși la o vârstă la care adaptabilitatea la noul regim este redusă. Stoian e personaj principal în două povestiri. Un om cuprins de regrete după lucrurile pe care nu le-a făcut la timpul lor, dar pe care, acum, e convins că nu le putea face, chiar dacă ar fi încercat. Femeia după care se uită în Schimb de tură este simbolul speranțelor iluzorii ale personajului.

Gândul.ro: Formarea de fizician își pune amprenta asupra scriiturilor tale?

Iulian Popa: Probabil am fost „contaminat” de abordarea generală a unei probleme de fizică teoretică. Pleci cu o ipoteză de lucru, pe care o transpui într-o ecuație și de aici încolo e matematică. La sfârșit, după ce obții rezultatul ecuației, încerci să-i dai o interpretare fizică. Când scriu, plec de la o idee, o încadrez într-o temă, îmi aleg personajele, și gândesc totul de la început la sfârșit. După care, scriu ce am gândit. Dacă vreți, scrisul în sine este analogia rezolvării ecuației. Doar că la final, nu eu sunt cel care interpretează rezultatul. Cititorul o face.
Există desigur și o altă abordare, cea întâlnită în fizică experimentală. Pleci de la o idee, ciocnești două particule și vezi ce-o ieși. Există mulți scriitori care pleacă de la o idee și construiesc textul din mers. Îi admir, însă nu e metoda mea. Firește, generalizez ambele abordări din fizică, dar în primă aproximație, sunt modele valabile.

Gândul.ro: Cât de mult reprezintă pentru tine relația cu cititorii?
Iulian Popa: Îmi place să cred că nu-i dezamăgesc. Am auzit spunându-se de multe ori că un scriitor ar trebui să scrie pentru el și nu pentru public. Pentru unii, funcționează, însă nu mă pot desprinde de cititori și de părerile lor. Mă simt flatat sau ușor descurajat, după caz, în funcție de reacțiile lor, dar recunoscător că, și într-un caz, și în celălalt, mi-au citit textele.

Gândul.ro: La ce proiecte creative lucrezi în perioada următoare?

Iulian Popa: Lucrez la un roman și am terminat un volum de povestiri. În ceea ce-l privește pe cel din urmă, e relativ impropriu să zic că l-am terminat, deoarece îmi mai tot vin idei și-l completez cu câte o poveste. O să tot fie într-o continuă schimbare.

Gândul.ro: Ai și alte pasiuni?

Iulian Popa: Îmi ocup o parte din timp cu fotografia. E o pasiune mai veche decât scrisul, pe care am reluat-o după o pauză destul de lungă. Ocazional, mă uit la stele. Nu atât de des pe cât aș vrea.

Gândul.ro: Un gând de final pentru cititorii noștri?
Iulian Popa: În astfel de vremuri, le doresc sănătate. Și să citească. Literatura face bine. Vine toamna, vin probabil și alte vremuri dificile, iar statul în casă poate fi mai plăcut atunci când evadezi într-o poveste.