Cine a fost ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, ucis în atacurile SUA-Israel. Era pasionat de poezie
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis într-un atac al Israelului și al Statelor Unite, pe data de 28 februarie, la vârsta de 86 de ani, relatează Al Jazeera.
Mass-media de stat iraniană a confirmat decesul la primele ore ale zilei de duminică, după ce președintele american Donald Trump a declarat că Ali Khamenei a fost ucis într-un atac aerian comun al SUA și Israelului care a lovit complexul din centru Teheranului, sâmbătă. Mass-media de stat iraniană a declarat că fiica, ginerele și nepotul lui Khamenei au fost, de asemenea, uciși.
Khamenei a preluat conducerea Iranului în 1989, după moartea ayatollahului Ruhollah Khomeini, cel care a condus revoluția islamică cu un deceniu mai devreme.
În timp ce Khomeini a fost forța din spatele revoluției care a pus capăt domniei monarhiei Pahlavi, Khamenei a fost cel care a modelat aparatul militar și paramilitar al țării.
Khamenei, președinte al Iranului
Înainte de a deveni lider suprem, el a condus Iranul în calitate de președinte într-un război sângeros cu Irakul în anii 1980. Conflictul dur, combinat cu sentimentul de izolare al multor iranieni, pe fondul sprijinului acordat de țările occidentale liderului irakian Saddam Hussein, a adâncit neîncrederea lui Khamenei față de Occident, în general, și față de SUA, în particular, spun analiștii citați de Al Jazeera.
Acest sentiment a stat la baza domniei sale de zeci de ani și a consolidat ideea că Iranul trebuie să rămână într-o stare constantă de apărare împotriva amenințărilor externe și interne, scrie sursa citată.
„Oamenii consideră Iranul o teocrație, deoarece Khamenei poartă turban și limba oficială a statului este limba religiei, dar, în realitate, el a fost un președinte de război care a ieșit din război cu presupunerea că Iranul este vulnerabil și are nevoie de securitate”, a declarat Vali Nasr, expert în afaceri iraniene și autor al cărții Iran’s Grand Strategy: A Political History.
În conformitate cu această viziune, Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) a evoluat de la o forță paramilitară la o instituție puternică în domeniul securității, politicii și economiei, care a devenit esențială pentru extinderea influenței Iranului în regiune.
Khamenei a promovat, de asemenea, o „economie de rezistență” pentru a încuraja autonomia în fața sancțiunilor occidentale severe, a menținut un scepticism puternic față de angajamentul cu Occidentul și a răspuns cu fermitate criticilor care susțineau că accentul pe care îl punea pe apărare bloca reformele atât de necesare.
Dar domnia sa a fost pusă la grea încercare de-a lungul anilor, inclusiv în 2009, când protestatarii care au ieșit în stradă pentru a denunța ceea ce considerau a fi alegeri prezidențiale fraudate au fost întâmpinați cu o represiune brutală, la fel și în 2022, în legătură cu drepturile femeilor.
Probabil cea mai mare provocare pentru guvernarea sa a venit în ianuarie, când protestele declanșate de dificultățile economice s-au transformat într-o revoltă la nivel național, mulți protestatari cerând în mod direct răsturnarea republicii islamice. Răspunsul autorităților a dus la una dintre cele mai violente confruntări de la revoluția din 1979.
Originile lui Ali Khamenei
Născut în 1939 în orașul șiit Mashhad, din nord-estul Iranului, Khamenei era fiul unui renumit lider musulman și etnic azer din Irakul vecin. Familia s-a stabilit mai întâi în Tabriz, în nord-vestul Iranului, înainte de a se muta în Mashhad, un loc preferat de pelerinii religioși, unde tatăl lui Khamenei conducea o moschee azeră.
Khamenei a descris-o pe mama sa, Khadijeh Mirdamadi, ca fiind o cititoare pasionată de Coran și cărți, care i-a insuflat fiului său dragostea pentru literatură și poezie și care, mai târziu, l-a susținut pe fiul său când acesta s-a alăturat mișcării împotriva domniei dinastiei Pahlavi.
Khamenei și-a început studiile la vârsta de patru ani, învățând Coranul, și și-a terminat studiile primare la prima școală islamică din Mashhad. Nu a terminat liceul, ci a frecventat școli de teologie și a învățat de la renumiți erudiți islamici ai vremii, precum tatăl său și șeicul Hashem Ghazvini. În anii următori, și-a continuat studiile la centre de învățământ superior șiite mai prestigioase din Najaf și Qom.
În Qom, a învățat de la și s-a apropiat de o serie de alți savanți musulmani renumiți, printre care Ayatollah Khomeini, care era popular printre tinerii seminariști pentru sfidarea sa față de șah.
Khamenei a predat cursuri de jurisprudență și interpretare publică a teologiei, ceea ce i-a permis să câștige acces la un public din ce în ce mai numeros, în special tineri studenți care începeau să devină deziluzionați de monarhie.
Monarhia de la acea vreme fusese reinstituită în urma unei lovituri de stat orchestrate de MI6 și CIA în 1953, care l-a înlăturat pe prim-ministrul Mohammad Mosaddegh, după ce acesta a încercat să naționalizeze industria petrolieră iraniană, mai scrie AL Jazeera.
În calitate de activist politic, Khamenei a fost arestat în repetate rânduri de poliția secretă a șahului (SAVAK) și condamnat la exil în orașul Iranshahr din sud-estul Iranului, dar s-a întors pentru a participa la protestele din 1978 care au dus la sfârșitul domniei lui Pahlavi.
Liderul suprem al Iranului
Odată cu destituirea monarhiei, Khamenei a devenit o figură cheie în crearea noului Iran. A ocupat pentru scurt timp funcția de ministru al apărării în 1980 și, mai târziu, pe cea de supervizor al Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) după izbucnirea războiului Iran-Irak.
Anul 1981 s-a dovedit a fi unul important pentru Khamenei. El și-a pierdut mobilitatea brațului drept după ce a scăpat cu greu dintr-o tentativă de asasinat din partea Mojahedin-e Khalq (MEK), un grup de opoziție care a început o revoltă armată împotriva teocrației iraniene nou înființate, după ce s-a certat cu Khomeini. În același an, Khamenei a câștigat președinția, devenind primul președinte clerical al Iranului.
În 1989, moartea lui Khomeini a reprezentat un moment de cotitură pentru republica islamică. Înainte de moartea sa, Khomeini îl marginalizase pe moștenitorul său desemnat de multă vreme, ayatollahul Hossein Ali Montazeri, din cauza criticilor aduse de acesta la adresa execuției în masă a prizonierilor în 1988.
Un consiliu înființat pentru a revizui constituția l-a numit în schimb pe Khamenei.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Iranul confirmă oficial moartea liderului Ali Khamenei și declară 40 de zile de doliu național