De ce va depune Barack Obama jurământul de două ori

 De ce va depune Barack Obama jurământul de două ori
Publicat: 18/01/2013, 19:24
Actualizat: 11/08/2014, 13:02

Barack Obama va începe duminică al doilea mandat prin depunerea jurământului, în centrul unui Washington plasat sub o adevărată stare de asediu pentru a găzdui sute de mii de persoane venite să asiste la evenimentele care sărbătoresc din patru în patru ani democrația americană, relatează AFP.

La patru ani de la preluarea conducerii primei puteri mondiale, liderul democrat va jura din nou să „protejeze și să apere Constituția Statelor Unite” în calitate de șef al Executivului, până la începutul lui 2017.

Data de 20 ianuarie, prevăzută de Constituție, cade în acest an duminica. Astfel vor fi organizate două ceremonii de depunere a jurământului, și anume una „privată”, cu puțin înainte de prânz (19.00, ora României), la Casa Albă, care va fi transmisă în direct de televiziuni, cealaltă urmând să aibă loc luni, la aceeași oră, pe treptele Capitoliului.

Al 44-lea președinte american va susține ulterior noul său discurs de învestire, un exercițiu de care unii dintre predecesorii săi s-au achitat rostind texte considerate istorice.

Obama a ales două Biblii pentru a depune jurământul în fața președintelui Curții Supreme, John Roberts, și anume pe cea a lui Lincoln, predecesorul la care se referă cel mai des, și pe cea a lui Martin Luther King. O coincidență, Statele Unite onorează luni memoria acestui erou al luptei pentru drepturi civice.

În opinia Leilei Brammer, o specialistă în discursuri politice, el va încerca să demonstreze, după campania electorală aprigă din toamna trecută, că este „președintele tuturor” americanilor.

„Mă aștept să revină asupra apelului caracterului excepțional american”, este de părere această expertă, notând că așteptările sunt „mult mai slabe” decât în urmă cu patru ani, când Obama a preluat puterea într-un rar moment de fervoare populară, în fața a aproape două milioane de persoane.

– Sute de mii de persoane sunt așteptate la ceremonia de învestire

Accesul la putere al primului președinte de culoare al Statelor Unite a provocat o pasiune puternică, prelungind campania dinamică și optimistă purtată de către democrat, dar promisiunea sa de a determina o schimbare a politicii a fost blocată de înfruntări repetate cu republicanii, în Congres.

Chiar dacă autoritățile nu se așteaptă la o afluență comparabilă anul acesta, sute de mii de spectatori ar urma să vină pe „Mall”, imensa esplanadă din centrul capitalei federale, pentru a asista la primele minute ale erei „Obama II”.

Această ceremonie, organizată într-un decor bogat, va constitui punctul de origine al unei serii de ritualuri ale președintelui și vicepreședintelui său Joe Biden, realeși cu un avans clar la 6 noiembrie.

Încă de sâmbătă, cei doi oficiali și familiile lor vor participa la activități de voluntariat, iar duminică dimineața va avea loc o depunere de jerbe de flori la Cimitirul Militar Național Arlington, la sud de Washington. Luni dimineața, președintele va asista la o slujbă, la „Biserica Președinților” Saint John, aflată la câteva zeci de metri nord de Casa Albă.

După discursul de la Capitoliu, Obama va parcurge Pennsylvania Avenue, care face legătura între sediul puterii legislative și cel al puterii executive. În urmă cu patru ani, noul președinte cobora din limuzina blindată, împreună cu soția sa, Michelle, în uralele mulțimii.

Va urma o mare defilare pe același bulevard, la care Obama va asista de la o tribună uriașă instalată în apropiere de Casa Albă. Balurile de învestitură, organizate la Centrul Congreselor, la Washington, vor ține până noaptea târziu.

Anunțând evenimentul, pe arterele rectilinii din centrul puterii americane se ridicau deja bariere de beton, la începutul săptămânii. Pe o suprafață de câteva hectare din oraș circulația rutieră va fi închisă, iar mii de polițiști au fost mobilizați.

Învestirea din 2009 a fost marcată de temperaturi glaciale, de până la minus zece grade Celsius. Ele ar urma să fie ceva mai „îngăduitoare” anul acesta, situându-se între minus 4 și plus 4 grade Celsius, potrivit site-ului specializat Accuweather.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că...
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal...
FOTO. Imagini incendiare! Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Crin Antonescu, atac la Iohannis și conducerea PNL: Un grup de nevertebrate politic, orice vot...
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc...
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață...
Pensia infimă pe care o primește Ilie Năstase, după recalculare! Fostul tenismen este șocat: „Nu...
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Compania ce patentează motorul în 6 timpi. Cum ar putea schimba industria auto?
Securitatea naţională pe agenda CSAT: Planul de înzestrare 2025-2034 în centrul atenţiei
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
S-a schimbat legea pentru șoferii cu permis categoria B. Ce condiții trebuie respectate
Cele trei zodii care mint în dragoste fără nicio remuşcare
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa,...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe...
Mesajul transmis de Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, în...
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
POVESTEA tristă a Transfăgărăşanului, „drumul dintre nori”, unul dintre cele mai frumoase din România