Detalii explozive despre discuția dintre spioni străini despre un apropiat al lui Trump. Iranul, temă principală. Casa Albă refuză să comenteze

Publicat: 08 02. 2026, 18:08
Actualizat: 08 02. 2026, 18:44
U.S. President-elect Donald Trump attends inauguration ceremonies in the Rotunda of the U.S. Capitol on January 20, 2025 in Washington, DC, USA. Donald Trump takes office for his second term as the 47th president of the United States. Photo by Chip Somodevilla/POOL/ABACAPRESS.COM

Șefa Serviciilor de Naționale de Informații ale SUA, Tulsi Gabbard, este vizată de o plângere formulată de un avertizor de integritate. Aceasta e acuzată că ar fi ascuns o conversație telefonică între agenții unui guvern străin și o persoană apropiată președintelui Trump, transmite The Wall Street Journal.

Discuția a vizat probleme legate de Iran, au declarat surse pentru publicația citată.

Conținutul complet al apelului, care a fost interceptat de Agenția Națională de Securitate, nu a putut fi determinat.

În plângerea depusă de un oficial al serviciilor de informații americane în luna mai a anului trecut Gabbard, apropiată a lui Trump, e acuzată că a limitat partajarea conversației în cadrul comunității de informații americane, în scopuri politice.

Șefa Serviciilor de Naționale de Informații ale SUA, Tulsi Gabbard

Existența plângerii a fost dezvăluită pentru prima dată de The Wall Street Journal săptămâna aceasta.

Gabbard respinge acuzațiile

Purtătoarea de cuvânt a Gabbard nu a răspuns la întrebări despre conținutul plângerii.

„Fiecare acțiune întreprinsă de DNI Gabbard a fost pe deplin în limitele autorității sale legale și statutare”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Reprezentanta a respins acuzațiile împotriva lui Gabbard și a precizat că sunt „nefondate și motivate politic”.

Aceasta a declarat că acuzațiile la adresa lui Gabbard au fost considerate ca fiind lipsite de credibilitate de către fostul inspector general interimar.

Conversația în cauză a fost dificil de evaluat, deoarece nu era clar dacă ceea ce se discuta despre persoana apropiată lui Trump era adevărat, au precizat surse pentru Wall Street Journal.

Spionii și diplomații străini sunt cunoscuți pentru faptul că uneori au conversații care induc în eroare, în mod deliberat, pentru a nu fi interpelați de o agenție de spionaj adversă.

La scurt timp după colectarea informațiilor, Gabbard s-a întâlnit cu șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, pentru a discuta problema, au declarat surse pentru publicația citată.

Casa Albă a refuzat să comenteze

Casa Albă nu a răspuns imediat unei solicitări cu privire la situație.

Publicația The Journal a transmis luni că plângerea împotriva lui Gabbard a fost depusă la inspectorul general al comunității de informații, dar a stagnat timp de opt luni în cadrul biroului lui Gabbard. Biroul acesteia nu a comunicat plângerea Congresului până săptămâna aceasta, după articolul publicat în The Journal.

Într-o notă trimisă parlamentarilor și postată online de biroul lui Gabbard săptămâna aceasta, inspectorul general al comunității de informații, Chris Fox, a scris că denunțătorul a susținut că Gabbard a restricționat partajarea unui raport de informații specific, clasificat, în scopuri politice.

Modul în care Gabbard a gestionat plângerea a stârnit critici din partea democraților, care au acuzat-o pe Gabbard că își folosește funcția pentru a se concentra pe prioritățile personale ale lui Trump, decât pe amenințările la adresa securității naționale.

Într-o postare pe X Saturday, Gabbard a declarat că democrații și mass-media se folosesc de sesizare pentru a „răspândi minciuni și acuzații nefondate” la adresa ei în scopuri politice.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului: