Europa își mută scutul pe orbită. Cum arată „războiul stelelor” de 1,2 miliarde de euro, în varianta «European Resilience from Space». Țările membre finanțează o rețea de supraveghere spațială de nivel militar: „Un mandat clar de apărare și securitate”
Țările membre ale Agenției Spațiale Europene (European Space Agency – ESA) – „poarta Europei către spațiu” – au convenit, pentru prima dată în istoria agenției, să finanțeze un program conceput în mod explicit pentru a satisface nevoile militare, nu numai cele civile. Potrivit Financial Times, bugetul ESA va fi – pentru următorii trei ani – unul record.
Agenția Spațială Europeană este o organizație interguvernamentală care a fost a fost fondată în data de 31 mai 1975. România este membru cu drepturi depline din anul 2011.
- Agenția are sediul la Paris, iar scopul inițial a fost asigurarea și dezvoltarea cooperării – exclusiv pașnice – între statele europene în domeniile cercetării și tehnologiei spațiale.
- Agenția Spațială Europeană este a treia agenție spațială în lume, după NASA și Agenția Federală Spațială Rusă.
- ESA este o organizație independentă de Uniunea Europeană, își desfășoară activitatea în trei centre – Noordwijk (Țările de Jos), Darmstadt (Germania) și Frascati (Italia) -, iar la ora actuală are 23 țări membre.
În contextul tensionat al ultimilor ani, după ce Rusia a invadat Ucraina, în anul 2022, țările europene încearcă să construiască un „zid de protecție” care să asigure o siguranță pe termen lung în fața unei eventuale agresiuni rusești.
Pe lângă „apărarea terestră”, acolo unde Alianța Nord-Atlantică se adaptează, din mers, noilor realități ale războiului modern, în scenariu apare, acum, și o „apărare spațială”, iar Agenția Spațială Europeană face un pas important în acest scenariu.
ESA accesează nivelul militar – „Reziliența europeană din spațiu”
Proiectul propus de agenție – „Reziliența europeană din spațiu” (European Resilience from Space – ERS) – a obținut aproape toată finanțarea solicitată, notează Financial Times.
- Perspectiva o reprezintă ceea ce s-ar putea numi un „sistem de sisteme”, de nivel militar, care să pună într-un hub tehnologic comun resursele spațiale naționale.
- Proiectul ar trebui să fie concretizat prin capabilități de supraveghere, comunicații și navigație în siguranță, dar și pentru observarea Pământului în scopuri climatice.
Josef Aschbacher, directorul general al ESA, a declarat că Agenția Spațială Europeană – a cărei convenție elaborată în anii `70 specifică dezvoltarea tehnologiei în „scopuri pașnice” – a primit „un mandat clar de apărare și securitate din partea statelor membre”.
Deși aceasta a reprezentat doar aproximativ 5% din bugetul ESA, mișcarea a fost „probabil începutul mai multor proiecte care vor urma”, a mai spus directorul ESA.
„În acest moment de schimbări rapide, există o nevoie critică de a sincroniza inițiativele europene prin alinierea spațiului pentru competențele de apărare, evitarea duplicării și punerea în comun a resurselor pentru a le extinde. Rămânem încă prea fragmentați pentru a garanta Europei o reziliență spațială autentică, cuprinzătoare și autonomă. Avem oportunitatea de a schimba acest lucru și trebuie să o facem”, a punctat Aschbacher.
Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, însoțit de Andrzej Domański, ministrul finanțelor și economiei din Polonia, și de Josef Aschbacher, directorul general al ESA | Sursa – ESA
Proiectul ERS a obținut aproximativ 1,2 miliarde de euro
O astfel de schimbare radicală în ceea ce privește activitatea Agenției Spațiale Europene survine pe fondul creșterii îngrijorărilor legate de activitățile din ce în ce mai îngrijorătoare desfășurate în spațiu atât de China, cât și de Rusia.
În același timp, conflictul din Ucraina a scos în evidență importanța critică pentru securitatea națională a capacităților de comunicare, navigație și observare, furnizate din spațiu.
- Proiectul ERS a obținut aproximativ 1,2 miliarde de euro din cele 1,35 miliarde de euro care fuseseră solicitate la un summit ministerial de la Bremen.
- Însă, în februarie 2026, va fi solicitată o tranșă suplimentară de aproximativ 250 de milioane de euro de la ministerele europene ale apărării.
„Aceasta este prima capacitate explicit de nivel militar dezvoltată de ESA și a fost pusă la punct în colaborare cu Comisia Europeană. Mandatul este foarte clar”, a mai declarat Aschbacher.
Germania, cel mai mare finanțator al Agenției Spațiale Europene
După doi ani de discuții și două zile de negocieri frenetice de ultim moment, statele membre ESA au convenit – la Bremen, în perioada 26-27 noiembrie 2025 – să majoreze bugetul total al Agenției Spațiale Europene la 22,1 miliarde de euro, cu doar 200 de milioane de euro mai puțin decât suma solicitată, ceea ce reprezintă o creștere de 32% sau 17% în termeni ajustați la inflație.
- Germania – care s-a angajat separat să investească 35 de miliarde de euro în capacități spațiale militare până în 2030 – și-a consolidat poziția de cel mai mare finanțator al ESA.
- În schimb, Germania a obținut promisiunea că un astronaut german va fi primul european care va zbura cu misiunile lunare Artemis ale NASA.
- Franța se menține pe locul al doilea, urmată îndeaproape de Italia, în timp ce Spania a depășit Marea Britanie și a devenit al patrulea cel mai mare susținător al agenției.
Josef Aschbacher a mai declarat că sprijinul din partea celor 23 de state membre – care includ și țări din afara UE, precum Regatul Unit -, pentru aproape 100% din solicitarea bugetară a ESA, a fost „fără precedent”.
Agenția Spațială Europeană a primit un sprijin puternic pentru misiuni științifice, cum ar fi căutarea vieții extraterestre, dar și pentru dezvoltarea de servicii comerciale de rachete și cargo către spațiu.
Proiectul de nivel militar, „încă fragil din punct de vedere politic”
Maxime Puteaux – director la firma de consultanță spațială Novaspace – a declarat că agenția „câștigă timp pentru a asigura finanțarea rămasă” prin eșalonarea strângerii de fonduri pentru proiectul de nivel militar.
Deși sumele strânse la summit ar asigura începerea proiectului anul viitor, acesta este „încă fragil din punct de vedere politic”, a spus el.
„Anul care vine va fi decisiv pentru a stabili dacă Europa poate cu adevărat să pună în aplicare o constelație suverană, rapidă și de informații, de supraveghere și recunoaștere”, a adăugat Maxime Puteaux, potrivit Financial Times.
- Statele membre s-au grăbit, de asemenea, să finanțeze proiectul ESA privind lansatoarele europene, conceput pentru a dezvolta micro și mini rachete reutilizabile, capabile să evolueze în cele din urmă pentru a înlocui racheta grea – Ariane 6 – a Europei.
- Statele membre s-au angajat să aloce mai mult decât dublul sumelor solicitate, ca parte a unui buget total pentru transporturi de 4,39 miliarde euro sau 20% din total.
Rolul viitor al spațiului pentru securitate va fi descris în detaliu în bugetul UE care va fi decis în cadrul cadrului financiar multianual 2028-2034, pe lângă deciziile de finanțare care vor fi luate în cadrul Consiliului ministerial al ESA.
Agenția Spațială Europeană dorește o misiune către Enceladus, o lună înghețată de pe orbita planetei Saturn
Eforturile lui Josef Aschbacher – directorul general al ESA – de a promova dezvoltarea unor companii spațiale comerciale competitive au primit, de asemenea, un alt impuls.
Statele membre ESA sunt de acord să ofere aproximativ 3,6 miliarde de euro pentru programe care ar putea fi cofinanțate cu industria.
O misiune cheie pentru Europa — misiunea Rosalind Franklin de a trimite un rover pe Marte — ar urma să fie lansată în 2028, după ce NASA a confirmat săptămâna aceasta că își va îndeplini angajamentul de a furniza servicii de lansare și componente critice.
ESA a anunțat că va începe, de asemenea, studii asupra unei misiuni către Enceladus, o lună înghețată de pe orbita planetei Saturn.
Astrobiologii cred că Enceladus este cel mai probabil loc unde ar putea fi descoperite dovezi ale vieții, dincolo de Pământ.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- SUA vs. China, faza „stealth”. Bombardierul american B-21 Raider, la concurență cu „aripa zburătoare” chineză H-20. Cine va deține cel mai puternic avion din lume?
- Grupul de atac al portavionului USS Gerald R. Ford al Marinei SUA s-a repoziționat la circa 600 km sud-sud-vest de Puerto Rico. Army Recognition: „O distanță de atac rapid față de Venezuela”
- Registrul Militar Unificat, sistemul digital de recrutare al Rusiei, „paralizat” pentru mai multe luni. Hackeri ruși anti-război ar fi lansat un atac cibernetic devastator. „Existau copii de rezervă, dar acum au fost distruse”
- 2026, anul în care Europa va trăi periculos. Trei arene în expansiune ale războiului hibrid. „Kremlinul va încerca să demonstreze că Rusia păstrează inițiativa și rămâne o mare putere”
- „Verticala puterii” din Rusia, interpretată greșit în Occident. După aproape 24.000 de sancțiuni, Moscova rezistă și rămâne provocatoare. „Kremlinul a reușit să mențină loialitatea tuturor regiunilor rusești, fără excepție”