Obama a reușit să păstreze puterea dar nu și să schimbe Washingtonul

Obama a reușit să păstreze puterea dar nu și să schimbe Washingtonul
Primul președinte de culoare al Statelor Unite, Barack Obama, care își începe duminică cel de-al doilea mandat, încearcă de patru ani să își pună amprenta asupra țării, dar promisiunea sa de a schimba tonul și modul de a funcționa al Washingtonului a rămas neîndeplinită, relatează AFP.
Publicat: 20/01/2013, 12:34
Actualizat: 26/03/2019, 17:07

Primul președinte de culoare al Statelor Unite, Barack Obama, care își începe duminică cel de-al doilea mandat, încearcă de patru ani să își pună amprenta asupra țării, dar promisiunea sa de a schimba tonul și modul de a funcționa al Washingtonului a rămas neîndeplinită, relatează AFP.

Descris ca fiind cerebral, fără aplecare spre mondenități sau fraze memorabile, celui de-al 44-lea președinte al Statelor Unite nu îi place să piardă și funcționează cel mai bine atunci când este sub presiune, așa cum a demonstrat campania electorală din toamna lui 2012.

La Convenția democrată de la Boston, în 2004, care îl învestește pe John Kerry să lupte împotriva lui George W. Bush, își face cu adevărat apariția pe scena națională americană Barack Hussein Obama, fiul unui kenyan și al unei americance, apărând o abordare consensuală a politicii, care seduce.

Obama, născut în august 1961 în Hawaii și care și-a petrecut o parte din copilărie în Indonezia, reprezintă la această dată, de șapte ani, sudul dezmoștenit de la Chicago în Senatul statului Illinois (nord). La începutul anului 2005, el accede în Senatul de la Washington, iar grație charismei și elocvenței de care dă dovadă devine favoritul mass-media.

Patru ani mai târziu, după o ascensiune meteorică în cursul căreia o înfrânge pe Hillary Clinton în alegerile primare democrate pentru ca apoi să triumfe în fața veteranului republican John McCain în alegerile prezidențiale, el devine succesorul lui Bush și se instalează, la vârsta de 47 de ani, la Casa Albă.

Statele Unite au ales „speranța în locul fricii”, a afirmat Obama după ce a depus jurământul la 20 ianuarie 2009.

Dar exercițiul puterii este adesea frustrant pentru acest avocat și profesor de drept constituțional care a studiat la Harvard, mai ales după ce republicanii au obținut majoritatea în Camera Reprezentanților, la sfârșitul lui 2010, și încearcă să pună în aplicare promisiunile de reducere a cheltuielilor fără să crească impozitele.

Obama poate, totuși, să se prevaleze de un bilanț respectabil, incluzând o reformă ambițioasă a asigurărilor de sănătate. Dar șomajul rămâne cu 2,8 puncte mai ridicat decât înainte de criză, în timp ce datoria statului federal a crescut cu mai mult de jumătate începând din 2009.

Deși devine primul președinte american care susține căsătoria între persoane de același sex, nu reușește să impună nici adoptarea unei reforme a imigrației și nici un plan de tranziție către energia „verde”.

În afara granițelor, cel care făcea să se vorbească pentru prima dată despre el în 2002, printr-un discurs împotriva războiului din Irak, își îndeplinește promisiunea la sfârșitul anului 2011 de a retrage militarii americani din această țară.

În schimb, în Afganistan triplează contingentul în mai puțin de un an, cu misiunea de a relansa lupta împotriva Al-Qaida, un obiectiv urmărit, de asemenea, în Pakistanul vecin prin intermediul unui „război secret” al avioanelor fără pilot. În mai 2011, a triumfat prin eliminarea lui Osama ben Laden.

Dacă accederea unei persoane de culoare la cea mai importantă funcție a primei puteri mondiale, după 150 de ani de la abolirea sclaviei și o jumătate de secol de la adoptarea legislației privind drepturile civice, a fost salutată ca un eveniment istoric, Obama, care a albit mult de la preluarea funcției, pare să se afle într-o căutare permanentă a normalității.

Apare jucând golf, bea bere și își plimbă câinele, făcând o datorie de onoare, după cum spune el, din a-și întrerupe ziua de lucru pentru a merge să ia masa cu familia. Michelle Obama, o strălucită avocată cu care s-a căsătorit în urmă cu 20 de ani, i-a dăruit două fiice: Malia, 14 ani, și Sasha, 11 ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV:...
Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci pleurotus. E la fel de bună ca varianta consacrată
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Mă făceam că nu aud". Nicolae Botgros, întâmplare neașteptată la o înmormântare! Cererea pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
O politiciană din SUA a stârnit controverse după ce a recunoscut că și-a împușcat câinele