Partidul lui Merkel își anunță susținerea pentru Juncker la președinția Comisiei Europene din partea PPE

Partidul lui Merkel își anunță susținerea pentru Juncker la președinția Comisiei Europene din partea PPE

Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), va susține candidatura fostului premier luxemburghez Jean-Claude Juncker pentru președinția Comisiei Europene din partea Partidului Popular European (PPE), a anunțat, luni, secretarul formațiunii, relatează AFP.

Candidatul Partidului Popular European pentru președinția Comisiei Europene urmează să fie desemnat la congresul programat pentru perioada 6-7 martie la Dublin, iar Juncker se află printre favoriți.

Potrivit presei germane, CDU a ezitat până în prezent între Jean-Claude Juncker și actualul director al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde.

De asemenea, comisarul european pentru piață internă, francezul Michel Barnier, ar urma să-și anunțe în curând candidatura pentru președinția Comisiei din partea PPE.

În afară de luxemburghezul Jan-Claude Juncker, el va trebui, de asemenea, să se confrunte cu fostul premier leton Valdis Dombrovskis, care și-a anunțat recent intrarea în cursa pentru desemnarea candidatului PPE la președinția Comisiei Europene.

Primele sondaje europene pentru alegerile din mai

După ani de recesiune și politici de austeritate, Uniunea Europeană se radicalizează. Sudul, care dă vina pe Comisie pentru problemele economice și sociale, merge către extrema stângă. Centrul și nordul Uniunii își pun problemele pe seama imigranților și se duc în colțul ideologic opus, spre extrema dreaptă. Mai mult, în cel puțin două state membre, Grecia și Letonia, alegerile europene vor fi câștigate de comuniști, indică primele rezultate previzionate ale scrutinului UE din mai, anunțate săptămâna trecută de VoteWatch.eu, o organizație cu sediul la Bruxelles, care se ocupă de monitorizarea instituțiilor europene. Dincolo de Grecia și Letonia, alte țări din care extrema stângă își va lua multe locuri sunt Germania, Franța și Spania.

O surpriză mai mică vine din vârful puterii politice europene, unde Socialiștii au un avans prognozat de aproximativ 19 locuri în Parlamentul European în fața Popularilor, respectiv 221 la 202. Un asemenea scenariu înseamnă o victorie pentru Socialiști, dar nu una atât de confortabilă încât să aibă garanția că vor da președintele Comisiei Europene (în persoana germanului Martin Schulz, pe care conservatorii lui Merkel l-ar putea accepta, totuși, din motive de naționalitate). În acest caz, se poate ajunge la un candidat de compromis și la negocieri dure în Consiliul de Miniștri, unde conservatorii încă au majoritate.

ALDE, liberalii europeni, vor rămâne cea de-a treia mare putere politică din PE și vor avea 64 de locuri, potrivit primelor sondaje la nivelul UE 28 – o scădere, totuși, de la cele 85 de locuri din actuala legislatură.

Comuniștii, Confederația Stângii Unite/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL), vor deveni a patra mare putere politică în legislativul UE, după liberal-democrați, cu 56 (de la 35 în prezent) de locuri prognozate pentru următorul Parlament European. Ei sunt urmați de Verzi, cu 44 de locuri (de la 55) în sondaje, de Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), cu 42 de locuri (de la 54), de Europa Libertății și Democrației (EFD), cu 30 de locuri (de la 35). În fine, sondajele centralizate de VoteWatch sugerează că neafiliații vor avea 92 de locuri. Aici se va da marea luptă după alegeri, pentru că mulți dintre ei vor intra în unul din grupurile politice de mai sus. Popularii europeni, de exemplu, sunt acum în căutare de oameni, iar cei 92 vor fi principala țintă. Nu este exclus, însă, să racoleze eurodeputați și din alte grupuri europene, pentru că, spun experții, fiecare vot contează la aceste alegeri.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Prognosticul este rezervat' 😢
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are...
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar...
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit...
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
Când se vopsesc ouăle de Paște în 2024? Tradiții pentru Săptămâna Mare
Sicriu în formă de mașină, trandafiri albi și dedicații pe bandă rulantă! Imaginile durerii de...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi...
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
Horoscop zilnic, 2 mai 2024: Berbecii primesc propuneri interesante de colaborare. Scorpionii vor lua o...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Un om de știință spune că sondele Voyager sunt în mare pericol