Prima pagină » Știri externe » Pistorius nu este vinovat de crimă cu premeditare, el poate fi condamnat pentru omor din culpă. Verdictul în cazul morții iubitei sale se dă vineri

Pistorius nu este vinovat de crimă cu premeditare, el poate fi condamnat pentru omor din culpă. Verdictul în cazul morții iubitei sale se dă vineri

Pistorius nu este vinovat de crimă cu premeditare, el poate fi condamnat pentru omor din culpă. Verdictul în cazul morții iubitei sale se dă vineri
UPDATE Judecătoarea a anunțat că decizia va fi anunțată vineri dimineață

Judecătoarea Thokozile Masipa s-a pronunțat joi în privința a trei din variantele de verdict în cazul lui Oscar Pistorius, concluzia fiind că sportivul nu este vinovat de crimă cu premeditare sau crimă și că nu sunt dovezi pentru achitare, astfel că singura variantă rămâne cea a omorului din culpă.

Conform cnn.com, dacă Pistorius va fi găsit vinovat de omor din culpă, „sentința sa este la discreția judecătoarei Masipa”.

„Judecătoarea Masipa a parcurs trei din cele patru opțiuni de verdict legate de acuzația de crimă. Ea a spus că Pistorius nu este vinovat de crimă cu premeditare sau crimă și că nu sunt dovezi pentru achitare. Asta înseamnă că ultima opțiune rămasă este cea a omorului din culpă”, notează cnn.com.

„Acuzarea nu a dovedit că Pistorius este vinovat de crimă cu premeditare”, a spus Masipa.

Pe de altă parte, conform AFP, judecătoarea a afirmat anterior că Pistorius a folosit arma cu bună știință. „El s-a hotărât să ia arma, cu alte cuvinte a luat o decizie cu bună știință (…) Curtea consideră că în acel moment acuzatul era capabil să facă diferența între bine și rău și că putea să acționeze în consecință. Pistorius nu a ofst un martor bun și a fost evaziv”, a precizat Masipa.

Campionul paralimpic sud-african Oscar Pistorius a plâns în tăcere, joi, la Pretoria, în timpul citirii de către judecătoarea Thokozile Masipa a cronologiei și concluziilor procesului în care sportivul a fost judecat pentru uciderea Reevei Steenkamp, informează AFP.

Aflat în boxa acuzaților, respirând cu dificultate, Pistorius a încercat inițial să se abțină, dar până la urmă lacrimile i-au curs pe obraji pentru câteva momente. El și-a reluat apoi atitudinea „înghețată”și a continuat să o asculte concentrat pe judecătoare.

Judecătoarea Thokozile Masipa a respins, joi, mărturia principalilor martori ai acuzării. De asemenea, Masipa a spus că tentativele apărării și acuzării de a descrie cuplul Pistorius – Steenkamp ca având o relație tensionată sau fiind „foarte îndrăgostit” nu sunt convingătoare. „Nici dovezile cu privire la o relație plină de dragoste și nici cele despre o relație tensionată nu pot ajuta această curte să determine dacă acuzatul a avut intenția de a-și ucide victima”, a spus judecătoarea.

Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împușcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relație de trei luni. Procesul sportivului a durat șase luni, iar judecătoarea citește astăzi concluziile.

CRONOLOGIE: Principalele date în cazul Oscar Pistorius

Principalele date din cazul campionului paralimpic sud-african Oscar Pistorius, care a fost judecat în ultimele luni pentru uciderea iubitei sale, modelul Reeva Steenkamp, cronologie prezentată de AFP înaintea pronunțării verdictului la Pretoria:

FEBRUARIE 2013
14 februarie: Oscar Pistorius, 26 de ani, este arestat după ce la locuința sa din Pretoria s-a descoperit trupul neînsuflețit al iubitei sportivului, Reeva Steenkamp, un model în vârstă de 29 de ani. Sportivul recunoaște imediat că a împușcat-o pe femeie printr-o ușă, noaptea, însă subliniază că a crezut că era un hoț. Pistorius este încarcerat.
15 februarie: Pistorius se prezintă, cu ochii în lacrimi, la tribunalul din Pretoria. Judecătorul decide inculparea sud-africanului pentru uciderea Reevei.
19 februarie: Parchetul susține că a fost crimă cu premeditare, avocatul sportivului spune că a fost un accident și prezintă în detaliu varianta acestei erori tragice.
20 februarie: Poliția anunță că a găsit la domiciliul lui Pistorius seringi și testosteron, produs dopant interzis sportivilor.
Apărarea subliniază mai multe lacune și erori de procedură în ancheta poliției.
21 februarie: Anchetatorului Hilton Botha, el însuși cercetat pentru tentativă de omor, i se retrage acest caz.
După firma Clarins, și firma producătoare de echipament sportiv Nike anunță că a încetat colaborarea cu Oscar Pistorius.
22 februarie: Pistorius este eliberat pe cauțiune.

MARTIE 2013
11 martie: Familia sportivului precizează că, „contrar zvonurilor”, Pistorius nu este pe punctul de a se sinucide.
28 martie: Pistorius obține dreptul de a-și recupera pașaportul și astfel de a părăsi teritoriul Africii de Sud.

APRILIE 2013
14 aprilie: Presa scrie că Oscar Pistorius a fost văzut la 6 aprilie împreună cu prietenii săi în două restaurante din Johannesburg.

MAI 2013
20 mai: Agentul sportivului anunță că Pistorius nu va participa la nicio competiție în 2013.

IUNIE 2013
28 iunie: Pistorius efectuează „un antrenament de rutină”.

OCTOMBRIE 2013
1 octombrie: Oscar Pistorius angajează experți americani în medicină legală.

NOIEMBRIE 2013
20 noiembrie: Dosarului i se adaugă două încălcări ale legislației privind armele de foc.

IANUARIE 2014
23 ianuarie: Au loc discuții pentru o compensație financiară pe cale amiabilă, conform unui avocat al familiei Steenkamp. Fără efect asupra procesului.

FEBRUARIE 2014
14 februarie: La un an după decesul Reevei, Pistorius își exprimă durerea într-un mesaj postat pe internet.
25 februarie: Televiziunea este autorizată să transmită în direct procesul. Pistorius obține dreptul de a nu fi arătat în timp ce depune mărturie.

MARTIE 2014
3 martie: La startul procesului, o vecină vorbește despre „țipetele înfiorătoare” ale unei femei în momentul producerii dramei.
10 și 13 martie: Pistorius are stări de vomă mai întâi la citirea raportului autopsiei, iar apoi când vede o fotografie cu victima sa.

APRILIE 2014:
7 – 15 aprilie: Pistorius depune mărturie. Zile infernale pentru el, marcate de numeroase crize de plâns și de întreruperi ale audierii. Oscar Pistorius recunoaște că a tras câteva focuri de armă, dar refuză să admită că a intenționat să o ucidă pe Reeva Steenkamp.

IUNIE 2014
30 iunie: După șase săptămâni de întrerupere a procesului, patru experți psihiatri și psihologi au declarat că au ajuns la concluzia că Pistorius nu are o tulburare mentală și poate fi răspunzător penal. Pistorius poate fi condamnat la 25 de ani de închisoare.

AUGUST 2014
7 august: Acuzarea cere ca Pistorius să fie condamnat pentru omor, după un rechizitoriu de cinci ore. Apărarea susține că a fost omor prin imprudență.
8 august: Judecătoarea Thokozile Masipa încheie procesul și anunță că va citi verdictul la 11 septembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!