Prima pagină » Știri externe » Republica Moldova prelungește cu 60 de zile STAREA DE URGENȚĂ, pe fondul războiului din Ucraina

Republica Moldova prelungește cu 60 de zile STAREA DE URGENȚĂ, pe fondul războiului din Ucraina

Republica Moldova prelungește cu 60 de zile STAREA DE URGENȚĂ, pe fondul războiului din Ucraina
Republica Moldova

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi, cu majoritate de voturi, prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării cu încă 60 de zile, începând cu 4 februarie.

Decizia a fost adoptată cu 60 de voturi pentru şi unul împotrivă. Măsura a fost propusă de Comisia pentru Situaţii Excepţionale.

Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor a părăsit sala de şedinţe înainte de a examina prelungirea stării de urgenţă, în timp ce, înaintea şedinţei, reprezentanţii Partidului Şor au anunţat că vor boicota reuniunea.

”Ce ne aduce această stare de urgenţă? Nu vedem de ce să o prelungim. Grupul nostru este împotriva acestei discuţii şi plecăm din sala de şedinţă în semn de protest”, a declarat comunistul Oleg Reidman, în timp ce la tribuna parlamentului se afla premierul Natalia Gavriliţă.

De partea cealaltă, şefa guvernului le-a explicat parlamentarilor că starea de urgenţă le permite autorităţilor să intervină rapid.

”Sunt mulţi care se întreabă de ce ne trebuie stare de urgenţă şi prelungirea ei dacă oamenii nu simt că sunt în stare de urgenţă. Eu îmi doresc ca să nu simţim niciodată că suntem în stare de urgenţă. Dacă oamenii nu simt starea de urgenţă, înseamnă că ne-a reuşit. Abordarea noastră a fost una corectă”, a spus Gavriliţă.

”Până când nu e târziu, mai aveţi o şansă de a aduce Moldova într-o situaţie normală. Dar cu fiecare prelungire a stării de urgenţă, posibilitatea este tot mai mică”, a opinat deputatul neafiliat Gaik Vartanean.

”Trebuie să înţelegem contextul deciziei, avem un război la hotar. (…) Noi avem nevoie să luăm decizii repede. Să se poată interveni când este o criză”, a afirmat la rândul său parlamentarul Lilian Carp din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), aflat la guvernare.

Ultima dată, Parlamentul de la Chişinău a votat în decembrie prelungirea stării de urgenţă cu 60 de zile, aminteşte portalul citat, relatează Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Ne jucăm cu un reactor NUCLEAR”. Băsescu îi cere lui Nicușor Dan să intervină în criza energetică
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
DOLIU în lumea interlopă! A murit Tudor Spoitoru
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Un expert în migrație internațională pune la îndoială spontaneitatea valului de migranți din Ceuta: „Seamănă foarte mult cu ceea ce am văzut la granița Belarus-Polonia”
Mediafax
Bolojan răspunde acuzațiilor lui Grindeanu privind hidrocentralele blocate: E simplu să vii cu acuze de natură politică
Click
Primul mare oraș din România care reduce consumul de energie electrică pe timpul nopții: „Trecem împreună prin asta”
Digi24
Doliu în lumea filmului: Actorul din „Doctor Who” și „Urzeala Tronurilor” a murit la 80 de ani
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Un obicei ignorat de mulți oameni poate costa sute de mii de euro