Prima pagină » Știri externe » Un lider separatist prorus anunță noi „condiții” pentru Kiev, inclusiv să nu adere la NATO și UE

Un lider separatist prorus anunță noi „condiții” pentru Kiev, inclusiv să nu adere la NATO și UE

Un lider separatist prorus anunță noi
Un lider separatist prorus anunță noi "condiții" pentru Kiev, inclusiv să nu adere la NATO și UE

Pușilin, negociatorul-șef al „republicii populare” de la Donețk (DPR), a declarat pentru Interfax că cele două entități separatiste insistă „în primul rând” asupra anulării tuturor deciziilor conducerii politice și militare ucrainene cu privire la operațiunea „teroristă” din regiunea Donbas.

„Orice reconciliere veritabilă va fi imposibilă atât timp cât aceste decizii și ordine rușinoase și criminale, care au condus la moartea a mii de oameni și la pagubele oribile, sunt în vigoare”, a declarat el.

„Anularea (deciziilor) lor ar fi un act de pocăință din partea oligarhilor de la Kiev, iar populația din Donbas va decide dacă-i va ierta sau nu”, a continuat el.

Pușilin a subliniat, de asemenea, că cele două „republici” vor insista ca Ucraina să-și păstreze statutul de stat „nealiniat”, referindu-se la demersurile insistente ale autorităților proocidentale de a adera la NATO și UE.

Un armistițiu a intrat în vigoare la miezul nopții de sâmbătă spre duminică. El este doar un prim pas către încetarea conflictului armat care devastează estul Ucrainei de zece luni.

Comunitatea internațională se întreabă cum va fi implementat și dacă va dura, având în vedere acuzațiile reciproce pe care și le aduc Kievul și separatiștii cu privire la încălcarea încetării focului.

Neîncrederea este puternică de ambele părți, după ce armistițiul precedent, încheiat în septembrie, tot la Minsk, a fost încălcat, iar violențele în Donbas au reizbucnit la începutul anului și s-au intensificat.

Parlamentul ucrainean a decis la sfârșitul lui decembrie să renunțe la statutul de stat nealiniat al Ucrainei pentru a se apropia de NATO, în condițiile în care Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, iar conflictul cu rebelii separatiștii din estul țării continuă.

După accederea la președinția țării în februarie, când predecesorul său, Viktor Ianukovici, un apropiat al Moscovei, a fost nevoit să cedeze puterea sub presiunea străzii, Petro Poroșenko a făcut din aderarea Ucrainei la NATO una dintre prioritățile sale în materie de politică externă. Președintele ucrainean și NATO îl acuză pe președintele rus Vladimir Putin că susține militar forțele separatiste din estul industrial al Ucrainei.

În aprilie 2008, la summitul de la București, liderii țărilor NATO au convenit că este firesc ca Ucraina să se alăture Alianței la un moment dat, ceea ce a iritat puternic Rusia. Dar în 2010, Guvernul prorus al președintelui Viktor Ianukovici a renunțat la acest obiectiv, continuând însă cooperarea cu NATO.

La 21 noiembrie 2013, în cadrul unui summit la Vilnius, președintele prorus Viktor Ianukovici a renunțat la semnarea unui acord de asociere cu UE în favoarea unei cooperări crescute cu Rusia. Acest refuz a declanșat actuala criză, care a început cu mai multe săptămâni de manifestații proeuropene și a determinat fuga lui Ianukovici după o baie de sânge în rândul manifestanților în februarie, urmată de anexarea Crimeei de către Rusia la începutul lui martie.

Conflictul din estul Ucrainei, declanșat în aprilie de separatiștii proruși, a provocat moartea a 5.400 de persoane până în prezent, potrivit ONU.

Recomandarea video

Mediafax
Ce ascund persoanele care doar citesc mesajele din grupurile de WhatsApp, dar nu răspund niciodată
Digi24
„Copilul diavolului” în lumea interlopilor: Povestea singurei femei care a fost acceptată în yakuza, mult temuta mafie din Japonia
Cancan.ro
Antena 1 a difuzat imaginile groazei! Ce i-a făcut Tamaș colegei Bianca? A înjurat ca la ușa cortului, a început să rupă scaunele, le-a aruncat în foc și..
Prosport.ro
FOTO. Două jucătoare se iubesc. Relația lor e pusă de un eveniment unde trebuie să fie adversare
Adevarul
Premierul tehnocrat, soluția de avarie pentru criza politică?
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Cum arată noul living al Andreei Marin. Vedeta și-a redecorat casa și le-a arătat fanilor colțul ei de relaxare: „Am scăpat de un stres”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Formula 4: Românul David Cristofor a câștigat locul 2 pe traseu, dar arbitrii l-au penalizat. Ce s-a întâmplat
Descopera.ro
Marea Piramidă din Giza are sistem anti-cutremur! Cum e posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Cum să îți calmezi anxietatea în situații stresante?